Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Dacia”

Giovanni Lorenzo d’Anania, Sistemul universal al Lumii, sau Cosmografia, Veneția, 1582

L'universale fabrica del mondo 1L'universale fabrica del mondo 2„Transilvania, mai întâi numită Dacia, a fost vestită datorită regelui Decebal; astăzi poartă acest nume din cauza mulțimii de păduri care fiind ramificări ale Pădurii Hercinice, o înconjoară din toată părțile; seamănă și ca poziție și ca mărime cu Toscana, este peste măsură de bogată în argint și în orice alt metal.

L'universale fabrica del mondo 3În minele sale apar adesea, ca un lucru vrednic de mirare, niște spiriduși dintre aceia care se numesc silfi pământești și de jos, care – în timp ce se prefac că ajută pe lucrători, ba cu râsete, ba cu cuvinte, și se arată chiar că învârtesc roțile, țin funiile, scurg apa și fac slujbe de acest fel, – își îndeplinesc (deși aceasta nu se vede de loc) gândul lor cel rău, năruind printr-o dreaptă judecată a lui Dumnezeu minele unde pier înăbușiți nenorociții muncitori; și mai sunt și alții (căci sunt demoni de mai multe feluri, – după cum afirmă cei învățați – împreună cu mai marii lor) dar toți care se arată pe dinafară că dau ajutor, și nu fac niciun rău extrinsec, pe dinăuntru nu încetează să vatăme dacă nu sunt opriți neîncetat. Și despre aceștia pretind unii scriitori, care greșesc însă, că aceștia și-ar aștepta mântuirea, dar ei sunt cu toții dușmanii lui Dumnezeu, cu voința de a face rău, cum spun teologii. Această țară are trei feluri de locuitori, pe lângă unguri care sunt în fruntea treburilor și care domnesc ca stăpâni: secuii (Cecoli), românii (Valacchi) și sașii (Sassoni); primii doi văd de agricultură și de vite, ultimii duc o viață orășenească; dintre aceștia, cei mai buni luptători și mai viteji sunt ungurii, dar între ei e puțină dragoste, căci se deosebesc mult ca obiceiuri și grai, fiecare dintre ei servindu-se de al său; dar toți în general sunt criticați pentru cruzimea lor și pentru unele obiceiuri tătărăști. Acolo se află orașele Baia Mare (Bagna), Bistrița (Bestritia), Cluj (Colozoar) și Turda (Torda) și acolo se obișnuiește între soț și soție vinovați de adulter, să-și taie capul unul altuia înaintea judecății; și mai apoi Oradea (Varadino), Alba Iulia (Alba Giulia), Sebeșul Săsesc (Sansebes) și Sibiul (Sibinio), capitala lor unde șade principele lor (!) pe care aceștia îl numesc voievod (Vaiuoda)[…]”

Sursa traducerii: Călători străini despre Țările Române, vol. IV, București, 1972 (pe Dacoromanica).
Sursa foto: Giovanni Lorenzo D’Anania, L’universale fabrica del mondo, overo Cosmografia, Veneția, 1582.

Ion Ionescu de la Brad, Românii din Dobrogea (România literară, Iași, 1855)

Romanii din Dobrogea 1„România literară
No. 2. Iași. 8 Ianuarie, 1855.

Romănii din Dobrogia.

Într-o călătorie de trei luni și giumătate, în Dobrogia, studiul meu special n-au țintit la altă ceva decăt la interesul Turciei, în armonie cu acel Romănilor, în tot ceea ce poate spori producerea avuției. Cetitorii Jurnalului de Constantinopoli cunoscu resultatul general al cercetărilor mele. Romănii cei mai mulți însă, socotesc că nu mă vor ținea de rău dacă le voiu spune și lor îndeosebi despre cele ce am descoperit asupra Romănilor din Dobrogia.

Dobrogia este o țeară ce se întinde, între Dunărea și între Marea-Neagră, într-o lungime de 100 de oare, cuprinzănd preste 1000 de leghe patrate, și avănd, de la Dunăre la Mare, distanțele următoare: cea mai mare de 40 de oare, cea mai mică de 9, cea mai mică însă mai plină de viitor de 11, cea mai lucrativă de 22 de oare. Această din urmă are în Balcic portul ei menit de natură a fi cel mai bun și mai sigur dintre ale Mărei-Negre. Nu este țeară pe lume care, într-așa îngustă întindere de pământ, să cuprindă mai multe monumente antice ca Dobrogia: lucru ce arată mai bine decăt orice ași zice eu, bune semne asupra viitorimei acestei țeri, cănd ea va eși din starea de sălbăticie și de înțelenire în care se află astăzi. Din distanță în distanță, foarte aproape una de alta, pe movile și pe dealuri, se văzu ruinile cetăților romane atăt pe țermurile mărei căt și pe malul Dunărei. Asemene în mizlocul țerei se văzu, din zare în zare, deosebi de ruinele de cetăți, atăt de multe movile naturale și artificiale încăt de le-am priivi ca morminte de oști, din care multe și sânt, am putea într-adevăr zice că Romănul în Dobrogea calcă pretutindene pe ruinile mărirei străbunilor sei!

Pentru un arheolog romăn, Dobrogea antică (numită și Schitia-Mică), este o mină nouă și înavuțită. Cetățile romane dărămate de toate gintele ce au călcat pe pământul Dobrogei, sânt semne învederate de temerile ce aveau Romanii de a vedea năvălind pe acolea asupra lor, ca prin o poartă firească, toate neamurile barbare din Europa și Asia. Căile de la Mare la Dunăre sânt făcute de Romăni, strănepoții Romanilor. Așa, între altele, este un drum așternut cu peatră care merge paralel cu șanțul căruia Turcii, împreună cu celelalte popoare, îi zic șanțul lui Traian; alt drum merge de la Silistra la Balcic. Mangalia, Chiustengea, Baba,

Romanii din Dobrogea 2Saccea, Ignița, Hârsova ș.c.l. sânt atătea însemnate puncturi unde călătorul romăn află semne învederate de o vechie colonisătură romană. Coloanele de marmură și de granit, capitelurile de stilul cel mai curat, ornamentele iscusite ce zac în ruine sânt o dovadă că Romanii au ocupat locurile aceste pe cănd artele la dănșii agiunseseră la cel mai ‘nalt grad de înflorire. La Chiustengea vezi idoli scobiți cu o iscusință, pot zice, neimitată ăncă […]

Trecănd însă răpide de la timpurile vechi la starea de față Dobrogia înfățoșează, în priivirea împoporimei ei, cea mai curioasă adunătură de neamuri deosebite, dintre care Romănii, numerați într-o sumă cu Turcii, figurează mai mult de giumătate. Alăturea cu 15 mii și mai bine de familii de toate celelalte neamuri laolaltă, Romănii de-mpreună cu Turcii se socotesc peste 15 mii și mai bine de familii. Neamurile aceste, venite din toate părțile în Dobrogea, au găsit acolea un pământ bun și foarte roditor unde și-au întemeiet o nouă patrie. Deși nu este mai roditoare decăt Moldova însă, în priivirea îndemănărilor negoțului, Dobrogia este cu mult mai favorită decăt dănsa: de o parte Dunărea și de alta Marea-Neagră formănd pentru o țeară așa de mică o mare întindere de țermuri.

De la mare la Dunăre și pre malul ei pănă la Silistra, punctul unde m-am oprit cu călătoria mea, se află șeapte-zeci și unul de sate romănești. Romănii sânt așezați la poalele codrilor și pe malul apelor, căci lor le place umbra de codru verde și recoarea de apă limpede; la alt loc să nu-i cauți că nu-i găsești.

Statistica arătătoare de numărul sufletelor și de averea celor trei mii șease sute cincizeci de familii de Romăni este următoarea: 4603 bărbați; 4728 femei; 6789 băieți; 8367 fete; 1800 juni feciori; 1744 fete mari. Acestia au o avere în vite, în miere și în oloiu, ce se poate estima la 15 milioane 410 mii și 5 sute de lei. Cetind într-aceste cifre dupre cum ne-au învățat Napoleon cel Mare, aflăm o dovadă vie că în îmbelșugare se înmulțesc oamenii: à coté d’un pain nait un homme (alăturea cu o păne crește un om), au zis cu mult adevăr Buffon.

Înmulțirea Romănilor în Dobrogia, o vedeți, este cătră averea lor într-un raport cu mult mai mare decăt pentru cele mai multe locuri: în adevăr, Romănul în Dobrogia este într-o prosperitate de care nici un țeran de pe fața pământului nu se bucură. Cifrele statistice ne sânt o dovadă materială că starea țeranului romăn în Dobrogia, în alăturare chiar cu acea a Romănilor din Țeara Romănească, se poate socoti ca agiunsă la cel mai ‘nalt grad de înflorire. Priivind la Romănii din cele 71 de sate ale Dobrogei îi aflăm că ei sânt, ca niște venitici, veniți acolea din toate țerile locuite de Romăni și alcătuind mai în fieșcare

Romanii din Dobrogea 3sat ca o Dacie în miniatură. Trebue însă să facem aice o deosebire însemnată între împoporimea romănă statornic așezată în țeară și între acea păstorească care vine acole, pentru pășunatul turmelor sale, din îngustimile munților Ardealului. Așa, în satele romănilor dobrogeni găsim o împoporime romănă adunată din Basarabia, din Moldova, din Bucovina, din Banat, și mai ales din Țeara Romănească. Lucru de mirare! cum acesti romăni strămutați din cuiburile lor cele mai întemeiete au agiuns aice, în scurt timp, la așa bună stare încăt, cu toate pustierile urmate într-atătea rănduri în cursul celor 50 de ani trecuți, ei totuși au crescut neîncetat și au adaos fericirea lor materială!

Romănul din Dobrogia este fericit sub Turci și ține cu dănșii. El are, ca țeran, numai pre împăratul deasupra lui carele este tot deodată și proprietar și stat; împăratului, ca proprietar, îi dă numai dejma din ceea ce face și cănd se face. Tot ce-i lipsește romănului în Dobrogia este pănea sufletească. Trăind omul în bine și îndestulat fiind în nevoile cele trupești, vine apoi la aceea de se simte pătruns și de celelalte nevoi mai sublime pre care asemene el cată a și le îndestula; așa pretutindene Romănii în Dobrogia simt nevoia de dascali pentru a da învățătură fiilor lor. În căteva sate am găsit dascali pe care-i țin ei cu cheltueala lor. Este cutare sat care au ămblat și nu s-au lăsat pănă n-au furat din Țeara Romănească un biet dascal pe care-l țin romănii în sinul lor mai bine de cum n-ar fi în sinul lui Avraam.

Romănii acolea romanisează pre toate popoarele împreună locuitoare cu dănșii. Toate neamurile celelalte vorbesc limba romănului; cu Turcii și cu Tatarii eu m-am înțeles în vorbă romănește; în biserică, și chiar pe unde sânt Bulgari, popii tot în romănește căntă și cetesc. Acum de la sate romanisarea au străbătut și prin tărguri: așa în cetatea Silistra Romănii carii sânt mai puțini la număr au făcut și pre Bulgar și pre Grec a asculta în romănește rugăciunea zisă de popă grec; în scoala orașului, zidită și ținută cu cheltueala celoralalte neamuri, dascalul carele este Bulgar, învață pe tineri în limba romănească ca una ce este înțeleasă de toți.

Aceste și alte asemene fapte sânt o vie dovadă despre desvălirea la care poate să agiungă romănul nostru cănd se află în împregiurări priincioase, cănd este în stare de a lucra din toată inima pentru sine și ai sei.

Ce ar lipsi oare romănului din Dobrogia, sau mai bine zicănd, cum ar întrece el pe romănul din principate cănd de acolea ar putea trage aceea ce-i lipsește acolo, adică: cultura sufletească și desvoltarea națională!

Nevoile Romănului din Dobrogia în priivirea morală fiind dar, pănă la oarecare grad, tot aceleși cu a tuturor celor trăitori în celelalte provinții romăne, oare nu trebuie să căutăm a le îndestula deopotrivă, ca prin îndestularea aceasta să asigurăm căt mai bine viitoriul nostru național?

La asemene deșteptare morală și națională mult ar fi de folos călugării adunați în cele doue mănăstiri romănești din Dobrogia, iar mai ales cei din mănăstirea de la Cocoș, carii în curs numai de zece ani au agiuns prin singure străduințile lor de a da cărmuirei 7000 de lei pe an, ce representează o esploatare agricolă mai bine de 100.000 de lei. La ce grad de bună stare n-ar agiunge totimea romănilor din Dobrogia cănd un așezământ statornic le-ar închezășui desvălirea lor mai departe în priivirea religioasă și națională împreună și nedespărțită?

I. Ionescu.”

Sursa: Biblioteca Digitală Transsilvanica.

Gramatica lui Macarie (scrisă la schitul Sihla în 1772)

Fotocopii după originalul păstrat la Biblioteca Academiei Române din București.

Fotocopii după originalul păstrat la Biblioteca Academiei Române din București (ms. rom. 102).

„Grammatica lui Macarie
S-au scris la condecă

Gramatica lui Macarie 2Întru numele și slava a sfintei, de viață făcătoarei și nedespărțitei Troiței, a Tatălui și a Fiiului și a Duhului Sfânt, alcătuitu-s-au aciastă grammatică rumânească, în zâlele prea luminatei și de Dumnezău încoronatei Imperatriței noastrei Ecaterinei Alecsievnei a toatei Rosiei, și a naslidnăcului eii, a marelui Cneaz Țesarevici Pavel Petrovici, acuma cu mila Domnului Dumnezău și a toatei Moldaviei înpărățâtoarea fiind, și s-au tipărit în sfânta și Dumnezăiasca Mitropoliia Iașilor, cu blagosloveniia a preaosfințitului Arhiepiscopului și a Mitropolitului a toatei Moldaviei Kiriu Kir Gavriil, și cu toată cheltuiala a preablagorodnicului și pravoslavnicului marelui cneaz al Moldaviei Ioan Cantacuzin Deleanul, a marelui Vistiiariu, de la anul cel mântuitoriu întru… în luna lui… în… zile, de smeritul întru tipografi…

Gramatica lui Macarie 3Despre părintele și făcătoriul Grammaticei, cătră prea slăvitul Cneazul Moldaviei, Ioannul Cantacuzinul, marele Vistiiariul

Stihuri iroicești:

Ioanne Cneazule al Moldaviei
Grămmatica aciasta, marea slava scrie
Blagorodimei talei întraiu acum și eșin

Despre acestași cătră doritul cetitoriu

Stihuri adonicești:

Căantacuzin
Numele, vița
Luminat strâgă.
Dorite vino,
Prin mine gustă
Dreagere bună,
Gustare ia și
Obștimei să dă

Despre partea cărții cătră ctitor:

Numele tău,
Prin mine fi-va
Soare lumii.
Și eșind din trup,

Gramatica lui Macarie 4Nu te va uita
Dațiia, Iași,
Muntele, Corbul.

Despre făcătiriul cărții, cătră iubitoriul de înțelepciune cetitoriul grammaticul

Stihuri iroicești:

A ta partea fusă și grammatica ciasta
Rumâneasca acuma, căriei zua
Dă-i și noaptea tu, zuzele lasă,
Ca frumos să fii, și mare în traiu.

Cătră cetitoriu, ca despre parte cărții

Stihuri adonicești:

Or cine din voi
Dorire avu,
Să iae bunul,
Din mine fi-va,
Și mare și bun.

Ca despre fața Lavrei Dragomirnei

Stihuri adonicești cătră doritul cetitoriu:
Rodit-am țiia,
O fiice, dăduiu
Scriere, pârgă
A grammaticii.
Gustă-o, o ia.”

Sursa transcrierii: Ioan Bianu, Catalogul manuscriptelor românești, Tomul I. Numerele 1-300, București, 1907.
Articol postat prin bunăvoința Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași.

Post Navigation