Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the month “Noiembrie, 2015”

Harta Ungariei și a țărilor învecinate. Descriere a Transilvaniei (Albina Românească, Iași, 1849)

harta ungariei si a tarilor invecinate

„Suplement la Albina Romănească. No. 26 din 31 Martie 1849. Teatrul resboiului cu harta Ungariei și a țerilor învecinate.”

Albina Romaneasca, Transilvania„Transilvania, Ardeal, Siebenbürgen așa numită de la munții Siebengebürge lăngă Rin, de unde s-au desțerat lăcuitorii, era o parte a Daciei. Numele latin însamnă o țară așezată dincolo de codri, Ardeal: Romăn (are deal) de la munții ce o încungiură. Astă țară, ca toată Dacia fu colonizată de Romani; după tragerea legeoanelor Romane, poporul romăn, rămas fără apărare, se revarsă între munți unde se guverna de ai săi Domnitori, ce s-au păstrat și în epoha înrumperii varvarilor. Stefan I al Ungariei supusă Transilvania la 1004 și o guvernă prin un Duca (voevod) după schimbaria multor dinastii; și după nenumărate încălcări și resboae crunte, la 1535 au agiuns Transilvania a fi un Prințipat suveran sprijinit de Turcia. Leopold I al Austriei o supusă schiptrului imperial, și Mariea Teresia o înălță la rang de mare prințipat. În țară locuesc 13 feliurite seminții. Cele trei de căpitenie, de constituție recunoscute, sănt: Ungurii, Sașii și Secuii (deviitori de Peceneghi). Ear Romănii, dintre toți cei mai numeroși și cei întăi locuitori a țerei, sănt nație numai tolerată (îngăduită). Încăt spre a pute agiunge la rang sau avere Romănii disgiurau (se lepădau) de a lor naționalitate, și prin ist mod aici și în Ungaria au agiuns a fi magnații țării și dregători înalți precum: Mailat, Căndeifi, Iosica Lazar și mulți barbați cu carii astiz se înmăndrește nația Ungară sănt de uric Romăn. Țara se înparte după Așăzămănt politic în 1) țara Ungurilor spre apus, cu 11 comitate, 2) țara Secuilor spre răsărit cu 5 scaune, 3) țara Sașilor spre amează cu 9 scaune. Clujul este rezidenția guvernatorului civil, Sibiul (Ermanstadt) acel militar. Carlsburg (Cetatea Albă) este o cetate cu tărie și are o monederie. Bistrița, Vașarheli, Blajul, Mediaș, Vașarhei sănt însemnate politii, dar acea mai comerțială este Brașovul de Sași și Romăni locuită. Aici în giurul ei sănt Romăni cei mai industrioși așezați la șepte sate. De aici Romănii cu deasă împoporare militară țăn încinsă Transilvania cu arme spre țara Romănă, Banatul și Ungaria păn la Carpați păn se unesc cu acei din Maramureș, precum Secuii țăn cuprinsă pe marginea spre Moldova păn în Bucovina. Afară de religia catolică și acea ortodoxă, mai sănt Romăni uniți, Unguri și Secui reformați, Evanghelici și Luterani. Marginile Transilvaniei în întindere de 253 mile cvadrate se păzesc de 5 regimente mărginene, între care 2 de Romăni.

Transilvania are 2.383.880 locuitori din care 250.000 Sași, 200 Bulgari, 660.000 Unguri-Secui, 1.397.180 Romăni, 60.000 Țigani, 9.000 Armeni, 7.000 Evrei.”

Sursa: Dacoromanica – Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Anunțuri

Gavriil Protul, Viața Sf. Nifon, patriarhul Țarigradului (biografie și cronică a Țării Românești)

 Fotocopie după ms. 109 de la Biblioteca Academiei Române - filiala Cluj; manuscrisul a făcut parte din biblioteca lui Ștefan Cantacuzino (până în 1716).

Fotocopii după ms. 109 de la Biblioteca Academiei Române – filiala Cluj; manuscrisul a făcut parte din biblioteca lui Ștefan Cantacuzino (până în 1716).

„Decii după moartea lui [Radu cel Mare], boiarii nu să putea voi pre cine vor pune domn. Că unii zicea: să fie cesta; iar alții: ba cela; și era gâlceavă și ceartă între dânșii, după cuvântul Evangheliei ce zice: când să va înpărți casa adânsueși (?), atunci să va pustii. Și așa fiind ei înpărecheați, rădicară caznă asupra lor pentru păcatele lor, după cum zisese fericitul Nifon, și puseră domn

viata lui nifon 2în scaunul țărăi pre Mihnea, feciorul Dracei armașul. Și cum apucă domniia, îndată să dezbrăcă lupul de piialea cea de oae și-și astupă urechile ca aspida și ca vasiliscul, iar arcul și-l încordă și găti săgeți dă săgeta și sabiia și-o fulgera și mâna și-o întărea spre rane. Și prinse pre toți boerii cei mari și aleși și-i munci cu multe munci și cumplite și le lua toată avuțiia și să culca cu jupânesele lor și cu fetele lor înaintea ochilor lor. Decii unora le-au tăiat nasurile și buzele, pre alții i-au spânzurat și pre alții i-au înnecat; iar el să înbogățea și creștea ca chedrul pân’ la ceriu și-și umplea toată voia sa […]

viata lui nifon 3Decii șăzu // în scaun Vladul Vodă și veni toată țara de i se închină și-i aduseră daruri multe și să întoarsără iar cineș pre la case-și cu mare bucurie. Iară Vladul Vodă cu ajutoriul lui Dumnezău creștea întru mare bunătăți și în cinste, până cât au ținut sfatul acelui neam drept. Iară Mihnea Vodă au căzut în eresul hulei Duhului Sfânt. Că iată, cum iaste tot ținutul Apusului dă putrezește cu marele Râm în eresele sale și cum au perit al doilea Iulian călcătoriul pentru închinarea idolilor, așa și acesta pentru luptarea Duhului Sfânt, că s-au înprietenit cu ungurii și au înpletit mreje hicleane asupra tânărului Vlad Vodă și veniră asupră-i. Și deaca să loviră oștile, iară Danciul marele vornic ajută Vladului Vodă că era și el de un neam iar bun și drept, și biruiră pre oastea călcătoriului și hulitoriului Mihnea Vodă și fugiră toți rușinați în Țara Ungurească. Și veni mâniia lui Dumnezeu pre Mihnea Vodă, al doilea Iuliian, și fu rănit de viteazul Dumitru Iacșici și muri; pre carele trimisese Dumnezeu ca și pre sfântul mucenic Miercurie asupra păgânului Iulian.”

Sursa: fotocopii de la Biblioteca Academiei Române – filiala Iași.
Transcriere după G. Mihăilă, D. Zamfirescu, Literatura română veche (1402-1647), vol. I, București, 1969 (pe Dacoromanica).

Cronica lui Pseudo-Enache Kogălniceanu: a treia domnie a lui Constantin Vodă Mavrocordat în Moldova

Constantin Mavrocordat 1

Manuscrisul românesc nr. 62 de la Biblioteca Academiei Române

„Într-aciastă domnie a lui Costandin Vodă mari săcită au fost di vară, cât să spăriesă ghețâi lăcuitori. La cari, văzând și

Constantin Mavrocordat 2domnul, au poroncit ca să facă litanii pi la toate bisăricile. Și di multe ori strânge toate icoanile di pi la toate bisăricile, scoțând și sfintile moștie a sfintii Prepadomnii Paraschivii, mergând mitropolitul cu toți vlădicii și preuțâi și domnul cu toată boerime și slujitorime, strângându-să cu toțâi la un loc, în grădina ce mari di supt curțâle domnești, făcând aghiasmo, cetind moliftele celi di ploai, tremețând domnul toți zapciii peste tot locul de strângè nărodul, bărbați, fimei, copii, fete, di le aducè în grădină ca să asculte rugile. Di năroc era acest domn, că cu toate rugile ce făcè, milostivu Dumnăzău au trimes ploi pre multi, și să făcusă toate bucatele, cât socotè oamenii că nu vor găsi loc ca să le pui.

Iar când au fost la mezu verii, sau din păcatele nărodului, sau din nărocire domnului, au trimes Dumnezău urgie Sa asupra acei țări, lăcusti, di au împlut țara pisti tot locul mai pin toate țânuturile, di istovisă tot. Cât pi undi să punè, rămânè locul negru, ca când n-ar fi fost sămănat niciodată nimică, sau grâe di era, sau vii, sau mălai, sau popușoi, și pi pădure di să punè, niagră rămânè, părând că-i uscată. Cari fiind c-au țânut câțiva ani, macară că să începusă încă din domnie fratele mării sale, lui Ion Vodă, dar nu era atât, nici să lățâsă pisti toată țara ca la mărie-sa, căci într-o zî s-au pornit a treci pin Iași și, di multi ci era, soarile bini nu să vidè. La cari, poroncisă domnul la

Constantin Mavrocordat 3toate mănăstirile celi mari ca să facă rugă și să tragă toate clopotile cele mari, ca doară să vor spăriè și vor fugi di sunetul și huitile clopotilor, iar în zădar s-au ostenit, căci era urgie lui Dumnezău.

Și în puțină vremi s-au făcut o mari scumpete, cât agiunsăsi dimirlie de orzu di o da câti un leu. Și pin multe sati și țânuturi niavând ce mânca, usca coji di copaci și li chisa, făcându-le făină, li amestica câte cu puțână făină și le făcè mălaiu și-l mânca. Pi alte locuri strângè ghindă și iarăș asemine o făcè […]”

Fotocopii de la Biblioteca Academiei Române – filiala Iași.
Transcrierea după: Pseudo-Enache Kogălniceanu, Letopisețul Țării Moldovii… (1733-1774). Ioan Canta, Letopisețul Țării Moldovii… (1741-1769). Ediție critică de Aurora Ilieș și Ioana Zmeu, București, 1987.

Post Navigation