Letopisețul lui Neculce: Domniia a doa a lui Dumitrașco-vodă Cantacozino (7192/1684)

Manuscrisul românesc nr. 53 de la Biblioteca Academiei Române – Miscelaneu de cronici moldovenești, copie din 1766

„6. Dumitrașco-vodă era un om bătrân, grec țarigrădian de niamul lui, de Cantacozinești. Și mai înainte vreme a fost visternic mare în Țara Munteniască, la Grigore-vodă Ghica. Și era om nestătătoriu la voroavă, telpiz, amăgitoriu, geambaș de cei de la Fener din Țarigrad. Și după aceste, după toate, era bătrân și curvar. Doamna lui era la Țarigrad, iar el aicea își luasă o fată a unei rachierițe di pe Podul Vechiu, pre anume rachierița Arhipoae, iar pe fată o chiema Anița, și era țiitoare lui Dumitrașco-vodă. Și o purta în vedială între toată boerimea și o ținea în brațe, de o săruta și o purta cu sălbi de galbeni și cu haine de șahmarand și cu șlic de samur și cu multe odoară înpodobită. Și era tânără și frumoasă și plină de siliman, ca o

fată de rachieriță. Și o trimitea cu carăta domniască, cu siimeni și cu vornici și cu comisi zioa amiazăzi mari pe ulițe, la feredeu și pe la mănăstiri și pe la vii, în primblări. Și făcea și pre boiari de-ș trimitea jupănesile cu dânsa. Și după ce viniia de la primblări, trimitea jupăneselor daruri, canavețe, belacoase, căci i-au făcut cinste de-au mărsu cu dânsa în primblare. Și după ce s-au mazilit, au luat-o cu dânsul și au dus-o în Țarigrad și au măritat-o după o slugă a lui, după un grec. Căutați, fraților iubiți cetitori, de videți ce iaste neomeniia și curviia grecească! Că el, de bătrân, dinți în gură n-avea. Dimineața îi încleiia dinții fiindu legați cu sirmă, de-i punea în gură, iar sara îi descleiia cu încrop și-i punea pe masă. Și carne în toate posturile cu turcii dipreună mânca. Oh! oh! oh! săracă țară a Moldovei, ce nărocire de stăpâni ca aceștiia ai avutu! Ce sorți de viiață ț-au căzut! Cum au mai rămas om trăitoriu în tine, de mare mirare iaste, cu atăte spurcăciuni de obiciaiuri ce să trag până astăzi în tine, Moldovă! Și din vreme în vreme tot s-au mai adaos spurcatele de obiciaiuri, care mai înainte să vor scrie fieștecare la rândul lor […]

20. Așia socotescu eu cu firea mea această proastă: cându a vrea Dumnezeu să facă să nu fie rugină pe fier, și turci în Țarigrad să nu fie, și lupii să nu mănânce oile în lume, atuncea poate nu vor fi nici greci în Moldova și în Țara Munteniască, nici or fi boiari, nici or putea mânca aceste doao țări, cum le mănâncă. Iar alt leac n-au rămas cu condeiul mieu să mai pomenescu, ca să pot gâci. Focul îl stângi, apa o

ezăști și o abați pe altă parte, vântul când bate, te dai în laturi, într-un adăpost și te odihnești, soarele întră în nuor, noaptea cu întunerecul trece și să face iar lumină, iar la grec milă sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug, nici unele de aceste nu sunt, sau frica lui Dumnezeu. Numai cându nu poate să facă rău să arată cu blândețe, iar inima și firea, tot cât aru putea, este să facă răutate. Căutați de cetiți la hronograful grecescu, de vă încredințați și mai bine, pe când au fost grecii puternici și înpărățiia era a lor, ce făcea pre atuncea și ce lucra!”

Sursa foto : Medievalia. Texte fundamentale ale culturii românești medievale

Miron Costin, Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, 1677 (cu un dicționar latin-român)

„Despre limba volohă sau rumânească

Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se trage, este limba lui, care este adevărată latină, stricată, ca și italiana. Am avut un ban de aramă găsit în pământ lîngă Roman, pe care erau foarte lămurite cuvintele acestea: hereditas romana, iar acum moldovenii numesc hereditas – herghelie, așa s-a stricat acea limbă în vremea îndelungată, care ce nu schimbă și nu strică pe lume? Totuși, întreaga temelie a vorbirii și până astăzi se ține pe limba latină, și o parte din cuvinte stau neschimbate nici măcar cu o literă. Cea mai mare parte însă a cuvintelor este la fel sau la început, sau la mijloc, sau la sfârșitul cuvântului; o parte însă mai mică, și substantive și verbe, au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească. Înfățișez și o probă a acestei limbi:

Substantive:

homo – omul
sanguis – syndzie (sânge)
caput – capul
mens – mynte
frons – frunte
scientia – szcynca (șțiința)
supercilia – sprinczene (sprâncene)
oculus – okiul
nasus – nasul
facies – faca (fața)
ora – gura
bacia – budza
lingua – limba
dentes – dincy (dinți)
mustax – mustaca (mustața)
barba – barba
pectus – pieptul
anima – inima”

Sursa: polona.pl
Traducerea după: Miron Costin, Opere alese, București, 1966

Cronica anonimă a Brașovului (copie din 1780)

„La anul 1515, la acest an s-au aflat America, lumea cea noao, care o au aflat Criștof Columbul, călugăr franțuzesc. Acesta, fiind mare astronom și umblând mult pe mare, au cunoscut că să va mai afla și alt pământ și țară decât Asiia, Africa și Evropa și, cerând de la craiul Șpanii ca să-i dea un galion și ostași și de chieltuială ca să umble pe mare, să caute acea țară, o au

aflat umblând multă vreme. Care acea țară și pământ iaste cu mult mai mare decât partea Evropii, și iaste mai bogată cu toate lucrurile decât acelelalte trei părți ale lumii. Acest Columbus mai întâi au mers la alți Crai ai Evropii, la al Franții, la Portugal, la Englezul, la Holandezul, cerând ca să-i dea ajutori să miargă să caute și, nevrând niciunul să-i dea, i-au dat Craiul Șpanii, precum s-au scris, și așa, încărcând acel galion cu multă avuție: aur, argint, pietri scumpe, s-au întors înapoi. După aceaia, auzind alți Crai ai Evropei, s-au sculat de au mers la acea țară și fieștecare au dobândit locuri destule.

La anul 1517, la acel an Luter Martin, pentru pizma Papei, ș-au lăsat legea care au avut și au urzit, și au învățat legea care acum țin luteranii; la Vitemberg și la alte părți s-au început.

După aceaia, Calvin Ianoș, văzând că Luter Martin cu învățătura lui mult norod au mers după el, fiind și acesta popă învățat, au scornit altă eresie, care acum țin calvinii […]

După aceaia au făcut Vlăd(ică) pe (Petru Pavel) Aaron. În zilele acestuia încă s-au făcut multe turburări asupra celor neuniț, că, fiind comandir ghinărar Bucov, și fiind și ghinărar Sișcoviț, trimis de la Curte ca să dea arme săcuilor și rumânilor, să fie zoldaț, ca să păzească la granița țării, și nevrând ca să ia arme de bună voe, i-au făcut cu sila de au luoat, care s-au făcut șase reghimenturi: trei de săcui și trei de rumâni, după aceaia Vlăd. Aaron, având mare pizmă asupra mânăstirilor care au fost la Țara Oltului pe supt munte, fiind 37, care la aceste mânăstiri mulți din creștini cei care nu vrea să să supue la unație (= Biserica Greco-Catolică) mergea la acele mănăstiri de să ispovediia și să cumineca și, fiind popa Vasilie prot. la Făgăraș, s-au sfătuit cu Vlăd. Aaron de au mers la comandirul ghinărar Bucov, spuind multe minciuni și zicând că la acele mănăstiri sânt gazde de hoți, și, așa poruncind ghin. Bucov, au ars acele mănăstiri toate și li-au stricat, numai o mănăstire de la Sâmbăta de Sus, ce iaste satul Brancovianului, aceaia au rămas. Oh, ce mare răutate iaste pizma și zavistiia! Adevărat că ș-au loat plata de la D-zeu și // ghinărarul și Vlăd., că cu grabnică moarte ș-au dat sfârșitul. Precum Apostolul Pavel zice: cine va strica biseareca lui D-zeu, îl va strica pe dânsul.”

Sursa transliterării: Nicolae Iorga, Însemnări de cronică ale clericilor din Șcheii Brașovului, în Buletinul Comisiei istorice a României, vol. XII, București, 1933 (pe Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor).
Sursa fotocopiilor: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași.