Johann Thunmann, Cercetări asupra istoriei popoarelor din Europa de Răsărit, Leipzig, 1774

„Și valahii de dincolo de Dunăre, pe care grecii îi numesc în derâdere cuțovlahi, sunt necunoscuți. Cunosc istorici de meserie care nu au auzit de existența lor niciodată. Sunt un popor mare și numeros și compun jumătate din populația Traciei și trei sferturi din cea a Macedoniei și Thessaliei. Și în Albania locuiesc mulți. Vorbesc același grai ca și frații lor de dincoace de Dunăre, însă amestecat cu multe cuvinte grecești. Ei nu sunt în niciun chip veniți din Dacia. De 750 de ani sunt cunoscuți sub numele de vlahi și găsim urme ale graiului lor încă din secolul al VI-lea. Se numesc ei înșiși rumani sau rumuni. Grecii îi numesc vlahi, uneori însă îi confundă cu arvaniții. Albanezii îi numesc ciobani. Sunt și astăzi în mare parte nomazi. Au însă și așezări temeinice și cele mai multe orașe ale Traciei de Mijloc, Macedoniei și Thessaliei sunt locuite de valahi.”

Dicționar latin-aromân-albanez-grec

Sursa traducerii: Stelian Brezeanu, Gheorghe Zbuchea (coord.), Românii de la sud de Dunăre. Documente, București, 1997
Sursa Foto: Johann Thunmann, Untersuchungen über die Geschichte der östlichen Europäischen Völker, Leipzig, 1774

Miron Costin, Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, 1677 (cu un dicționar latin-român)

„Despre limba volohă sau rumânească

Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se trage, este limba lui, care este adevărată latină, stricată, ca și italiana. Am avut un ban de aramă găsit în pământ lîngă Roman, pe care erau foarte lămurite cuvintele acestea: hereditas romana, iar acum moldovenii numesc hereditas – herghelie, așa s-a stricat acea limbă în vremea îndelungată, care ce nu schimbă și nu strică pe lume? Totuși, întreaga temelie a vorbirii și până astăzi se ține pe limba latină, și o parte din cuvinte stau neschimbate nici măcar cu o literă. Cea mai mare parte însă a cuvintelor este la fel sau la început, sau la mijloc, sau la sfârșitul cuvântului; o parte însă mai mică, și substantive și verbe, au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească. Înfățișez și o probă a acestei limbi:

Substantive:

homo – omul
sanguis – syndzie (sânge)
caput – capul
mens – mynte
frons – frunte
scientia – szcynca (șțiința)
supercilia – sprinczene (sprâncene)
oculus – okiul
nasus – nasul
facies – faca (fața)
ora – gura
bacia – budza
lingua – limba
dentes – dincy (dinți)
mustax – mustaca (mustața)
barba – barba
pectus – pieptul
anima – inima”

Sursa: polona.pl
Traducerea după: Miron Costin, Opere alese, București, 1966

Noă cuvinte rosești și românești, București, 1829

„Noă cuvinte rosești și românești.
Cu adăogirea cuvintelor și a dialogurilor, ce să întrebuințează mai adesea ori în limba Russească și Romanească. În București. în Tipografia de la Ciușmea. 1829.

Pentru oraș și părțile lui.

Mahala, șanț, zidul târgului, pod, poartă, ușă, bașcă, maidan, loc de târg, uliță, palaturi

bisearică, clopodniță, temniță, bolniță, nâlciu, vamă, loc unde să strâng neguțătorii, cumpănă, cântariu, han, măcelărie, pescărie, pârâu, moară, teatrul, baia, tractirul, școală, brutaru, heraru, croitor, cojocar, precupețul, zarzavatul, măcelaru, olaru […]

Dialog 6
Pentru a întrebuința tabacul pe nas și cu ciubucul

Dumneata tragi ciubuc?
Trag, când sânt în companie cu unii, carii îl întrebuințază.
Poftim că eu, iată ciubucile, și tutunul.
Ce feliu de tutun este acesta?
Turcesc.
Mă rog, poruncește Dumneata, ca să mi să dea din trânsul.
Îndată oi porunci a-l aduce.
Iară Dumneata nu-l întrebuințezi?
Nu, eu numai îl trag pe nas.
Dumneata preabine faci.
A bea tutun, zic, că foarte rău este pentru sănătate.”

Sursa: Biblioteca Națională a Austriei.