Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Limba latină”

Johann Thunmann, Cercetări asupra istoriei popoarelor din Europa de Răsărit, Leipzig, 1774


„Și valahii de dincolo de Dunăre, pe care grecii îi numesc în derâdere cuțovlahi, sunt necunoscuți. Cunosc istorici de meserie care nu au auzit de existența lor niciodată. Sunt un popor mare și numeros și compun jumătate din populația Traciei și trei sferturi din cea a Macedoniei și Thessaliei. Și în Albania locuiesc mulți. Vorbesc același grai ca și frații lor de dincoace de Dunăre, însă amestecat cu multe cuvinte grecești. Ei nu sunt în niciun chip veniți din Dacia. De 750 de ani sunt cunoscuți sub numele de vlahi și găsim urme ale graiului lor încă din secolul al VI-lea. Se numesc ei înșiși rumani sau rumuni. Grecii îi numesc vlahi, uneori însă îi confundă cu arvaniții. Albanezii îi numesc ciobani. Sunt și astăzi în mare parte nomazi. Au însă și așezări temeinice și cele mai multe orașe ale Traciei de Mijloc, Macedoniei și Thessaliei sunt locuite de valahi.”

Dicționar latin-aromân-albanez-grec

Sursa traducerii: Stelian Brezeanu, Gheorghe Zbuchea (coord.), Românii de la sud de Dunăre. Documente, București, 1997
Sursa Foto: Johann Thunmann, Untersuchungen über die Geschichte der östlichen Europäischen Völker, Leipzig, 1774

Reclame

Izvoare statistice privitoare la etniile din Transilvania și Banat

Populația Transilvaniei în 1310, 1572, 1690 și 1853-54. Sursa : Kurzer Ueberblick der Literaturgeschichte Siebenbürgens von der ältesten Zeit bis zu Ende des vorigen Jahrhunderts, Sibiu, 1857 (continuarea mai jos)

Populația Transilvaniei în 1794. Sursa : Versuch einer Erdbeschreibung des Großfürstenthums Siebenbürgen, Sibiu, 1804

Populația Banatului în 1769/1774 (nota de subsol). Sursa : Compendium Hungariae geographicum ad exemplar notitiae Hungariae novae historico-geographicae Matthiae Bel, in partes IV divisum, Bratislava-Košice, 1779

Diplomă de înnobilare și blazon conferită de Mihai Viteazul (Alba Iulia, 1600)

„Noi, Mihail, voievod al Țării Românești, consilier al preasacrei maiestăți imperiale și regești, locțiitor în Transilvania și căpitan general al oștilor aceleiași (maiestăți) dincoace de Transilvania și hotarele părților care-i sunt supuse etc. (Nos, Michael, Valachiae Transalpinae vaivoda, Sacratissimae Caesareae Regiaeque Maiestatis consiliarius, per Transsilvaniam locumtenens et eiusdem cis Transsilvaniam partiumque eidem subiectarum fines exercitus generalis capitaneus etc.) dăm de știre făcând cunoscut prin cuprinsul scrisorii de față tuturora la care li se cuvine, că noi, la rugămintea deosebită făcută nouă în această privință de unii credincioși domni sfetnici ai noștri, apoi luând în adevăr aminte și ținând seama de credința și de slujbele credincioase ale nobilului Gheorghe Ciocănești (Georgium Chiokoniesthj), acum castelan al cetății noastre Jdioara, pe care le-a făcut mai înainte principilor Transilvaniei, predecesorilor noștri, iar acum ni le aduce chiar și nouă cu credință în slujba sa, și pe care ni le va face și ni le va aduce chiar și în viitor, scoțând prin urmare pe același Gheorghe Ciocănești și prin el pe frații săi după mamă, Nicolae, Ioan și Petru, de asemenea Ciocănești, din starea și condiția plebee în care s-au născut și au viețuit până acum, am hotărât să-i socotim, să-i asociem, să-i cooptăm și să-i trecem în rândul și în numărul adevăraților nobili ai acestei țări a Transilvaniei și a Ungariei, după cum îi socotim, îi asociem, îi cooptăm și îi trecem prin scrisoarea de față, hotărând în chip lămurit ca de acum înainte aceiași Gheorghe, Nicolae, Ioan și Petru Ciocănești, toți moștenitorii și urmașii lor de ambe sexe, să fie socotiți și cunoscuți drept adevărați și neîndoielnici nobili. Iar spre semnul acestei adevărate și desăvârșite nobilități a lor am dat și am dăruit preaîndurător, cu chibzuință și din cuvenita știință și dărnicie a noastră, pomeniților Gheorghe, Nicolae, Ioan și Petru Ciocănești, tuturor moștenitorilor și urmașilor lor de ambe sexe, acest blazon sau însemn de noblețe, anume: stând drept, un scut triunghiular de culoarea cerului, a cărui parte de jos este ocupată de un delușor cu patru brazde verzi de iarbă, în a cărui parte din stânga se află un cerb (reprezentat) în întregime, făcând o săritură mare și a cărui gât este străpuns pieziș de o săgeată; deasupra scutului este așezat un coif militar cu viziera lăsată în jos, împodobit în chip desăvârșit cu pietre prețioase și perle, din care (coif) se ivește deasupra din nou o jumătate de cerb, asemănător cu cel de dinainte, iar din culmea sau vârful coifului cad pe amândouă laturile scutului fâșii sau panglici, de o parte roșii și albe, iar de cealaltă parte de culoarea cerului și aurii și îl împodobesc cum se cuvine, așa cum se vede că toate acestea au fost reproduse și pictate mai lămurit în fruntea sau la începutul acestei scrisori a noastre de către o mână iscusită și prin măiestria pictorului, iar încuviințând și aprobând ca aceștia să poarte și să ducă cu sine pomenitul blazon sau însemn de noblețe – după obiceiul celorlalți adevărați și vrednici (nobili) care folosesc blazon – peste tot, în lupte, în jocuri cu lancea, în turnire, în dueluri, în lupte individuale și la oricare alte îndeletniciri de nobili și oameni de arme, precum și pe sigilii, de asemenea pe steaguri, inele, mantii, case, scuturi, corturi, morminte și îndeobște pe orice fel de lucruri și bunuri, pentru a le purta neștirbit în chip de noblețe, prin care voim să-i declarăm, considerăm, numim și socotim deasupra tuturor oamenilor și a fiecăruia în parte, de orice stare, condiție, demnitate și treaptă ar fi, și să fie în stare și să se poată folosi, împărtăși și bucura pe veci de toate și de fiecare dintre aceste onoruri, milostiviri, privilegii, îngăduințe, libertăți, drepturi și scutiri, precum și de înlesnirile de care se folosesc, se împărtășesc și se bucură în orice chip, de drept și potrivit obiceiului, ceilalți adevărați și născuți, precum și neîndoielnici nobili și oameni de arme ai sus-zisei țări a Transilvaniei și a Ungariei. Spre amintirea și tăria veșnică a cărui lucru am hotărât să dăm și să hărăzim preaîndurător această scrisoare a noastră amintiților Gheorghe, Nicolae, Ioan și Petru Ciocănești, tuturor moștenitorilor și urmașilor lor de ambe sexe, și i-am întărit puterea prin atârnarea sigiliului nostru autentic. Dat în orașul nostru Alba Iulia, în a optsprezecea zi a lunii februarie, în anul Domnului o mie șase sute.

Io Mihail Voevod”

Sursa traducerii: Costin Feneșan, Documente medievale bănățene (1440-1653), Timișoara, 1981
Sursa foto: Biblioteca Academiei Române – catalogul online

Post Navigation