Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “secolul XV”

Tratatul de pace al sultanului Mehmed II cu Ștefan cel Mare (1480/1481)

Fragment

„Pricina emanării acestui semn hakanal preaslăvit, căruia i se cuvine ascultare, și a strălucitei tugra sultanale, podoabă a lumii, – veșnicească-i Allah preamăritul eficacitatea prin respectul produs de șapte planete – este acesta:

Moldoveanul (Kara Bogdan), care din vremurile vechi era plin de omenie și supus al pragului acoperiș al califatului familiei osmanilor, îndeosebi al vestibulului cerului măreției și al bolții grandoarei mele, neamânând o clipă îndatoririle slujitorești și obiceiurile fixate prin firman, plătea fără amânare la timp haraciul pe care îl impusesem și îl orânduisem prin porunca mea.

De la o vreme, vârându-i-se cu șoaptele încăpățânatei satane zburdăciunea și stricăciunea în creier, a călcat în afara cercului cuviințelor robiei și fiindcă manifestase, din duh de nesupunere, o rătăcită abatere de la calea ascultării, forța religiei divine și zelul onoarei padișahale s-au pus în mișcare și prefăcând, prin majestatea crivățului furiei mele și a văzduhului furtunii, asemenea lighioanelor, poporul țării sale prospere, precum ținuturile Semud și Ad, i-am dat o zdravănă pedeapsă cu viteaza mână a mâniei mele.

În felul acesta, deșteptându-se el din somnul prostiei, căindu-se și întorcându-se la locul pocăinței cu o sută de mii de plecăciuni și feliurite umilințe, și-a frecat fața de pământul servituții (s-a închinat) și s-a adăpostit la Curtea mea, refugiu al lumii, iar haraciul pus de mine odinioară, care era de trei mii de bani frâncești florini în fiecare an, dublându-l, l-am făcut să fie în fiecare an șase mii de bani și să se considere prieten prietenului și dușman dușmanului, să nu mai iasă din drumul dreptății ca în vremurile trecute. Implorând acest prag al sferei universale și înălțata-i boltă, zicând că-i este unul dintre servitorii din tată și moș, ca să-i șteargă pulberea răutății de pe locul supunerii, revărsând torentul lacrimilor de teamă, pentru că ceruse iertare, i-am iertat vina și am înnoit legământul contractual. Căci Allah cel milostiv și iubitor e acela care a zis: și țineți-vă legământul, căci sunteți răspunzători de orice legământ. Deoarece Ștefan s-a apropiat și s-a legat cu adevărat, conform condițiilor acestora amintite, de pragul acoperișului sultanatului meu, el și averea și țara lui nu vor mai suferi nici un atac din partea mea și a beilor sangeacurilor și din partea celorlalți robi ai mei; văzându-l în făgașul cel drept, va fi ațintit cu ochiul augustei mele favori și se va bucura de mărinimiile mele împărătești.

Și cu acest legământ scris l-am învrednicit să aibă în mâinile sale dovadă de credință și pricină de încredere.”

Sursa: M. Guboglu, Paleografia și diplomatica turco-osmană. Studiu și album, București, 1958.

Anunțuri

Dan, pretendent la tronul Țării Românești, constată cruzimile săvârșite de Vlad Țepeș (1459)

„Io Dan voevod, Domn a toată Țara Ungrovlahiei. Să se știe că m-a trimes Craiul Mateaș și am venit în Țara Bârsei, și venit-au județul și pârgarii din Brașov și oamenii bătrâni din Țara Bârsei, care ni s-au plâns, cu inima însângerată ni s-au plâns de cele ce a făcut Drăculea, vrăjmașul nostru, cum el n-a ținut credință stăpânului nostru Craiului și s-a dat turcilor. Acest lucru l-a făcut, cu adevărat învățat de Dracul. Și pe toți neguțătorii din Brașov, din Țara Bârsei, câți s-au fost dus cu pace în Țara Românească, pe acei oameni pe toți i-a prins și le-a luat avutul; dar nu s-a putut sătura numai cu avutul acelor oameni, ci i-a prins pe acei oameni și i-a tras în țapă, pe 41 de inși. Nu i-a fost destul cu acei oameni, ci s-a îndrăcit și mai tare și a adunat 300 de băeți din Brașov și din Țara Bârsei, cari se aflau la Târgoviște și prin toate târgurile din Țara Românească; pe aceștia deci i-a adunat și pe unii i-a pus în țapă, iar pe alții pe foc. Și pe oamenii săi ce erau din Brașov, el i-a chemat pe ascuns la sine. Și-au venit pârgarii din Brașov și mi-au spus despre partea acelor oameni că neguțătorii din Țara Românească au avere la Brașov, iar pârgarii le-au oprit averea și m-au rugat pe mine să le dau povață. Și când am auzit și am înțeles Domnia mea, am chibzuit bine cu boerii mei și mi-am spus cuvântul meu pârgarilor: să ridice acea avere și să-și plătească avutul oamenilor și al celor morți, iar averea aceea să nu se plătească niciodată din Țara Românească. Marfa, care este a neguțătorilor din Țara Românească, să nu se plătească niciodată din Brașov. Scris-am Aprilie în 5.

Io Dan Voevod, din mila lui Dumnezeu Domn.”

Sursa foto: Arhiva Medievală a României
Sursa traducerii: Ioan Bogdan, Relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI, vol. I. 1413-1508, București, 1905 (pe www.digibuc.ro)

Alexandru Aldea, Domnul Țării Românești, respinge acuzația de aliere cu turcii (1432)

„† Io Alexandru, Voievod și Domn a toată Țara Ungrovlahiei. Scrie Domnia mea tuturor sibienilor, mari și mici, multă sănătate, ca unor frați ai mei.

Drept aceea, bine să știți când m-a trimis Domnul meu, Craiul, în Țara Românească (Влашкѫ Землѧ), la ocina mea, și pe seama cui m-a lăsat, ca să-mi fie ajutor în nevoie, niciunul din ei n-a căutat cu ochii la nevoia mea, numai ce i-a învățat Dumnezeu pe brașoveni, oameni buni, și au ascultat cuvântul Domnului Crai și au venit și au stat cu capetele lor alături de mine la nevoie. Pentru că dacă va pieri această țară și aceea va pieri și țara Domnului meu, Craiului, nu va avea liniște. Și pentru că am stat împotriva limbilor păgâne, iar voi ne-ați scornit vorbe rele, că ne-am fi lepădat de Domnul Crai și ne-am dat țara turcilor. Drept aceea, noi slujim Domnului Crai și Sfintei Coroane. Și să mă învrednicească Dumnezeu să se apropie Domnul Craiul, ca să stau alături de el; și cine va minți, să-i fută câinii muierea și pe mamă-sa (да кто ще слъгати, да мȢ ебе пьс женѫ и матере мȢ). Eu, dacă m-am și dus la turci, m-am dus pentru nevoia mea și am făcut pace țării, câtă a rămas și vouă tuturor și mi-am scos 3 mii de robi, iar voi spuneți că vreau să prad cu turcii țara domnului meu, a craiului. Să nu dea Dumnezeu să prad eu, ci voi sluji Domnului meu, Craiului, și tuturor creștinilor, cât voi fi în viață, după cum am făgăduit.

Și Dumnezeu să vă veselească.
† Io Alexandru voievod, din mila lui Dumnezeu Domn.”

Pe verso: „Tuturor sibienilor” (Сибинцем въсѣм)

Sursa foto: Arhiva Medievală a României
Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, seria D. Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.digibuc.ro)

Am folosit site-ul Church Slavonic Virtual Keyboard pentru fragmentele în slavonă.

Post Navigation