Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “secolul XV”

Vlad Călugărul, domnul Valahiei, îi roagă pe brașoveni să împrăștie tâlharii din Bucegi (1485/87)

„Din mila lui Dumnezeu Io Vlad, voevod și domn. Scrie domnia mea multă sănătate bunilor noștri prieteni, județului și celor doisprezece pârgari din Brașov, și vă dau de știre domniei voastre despre niște oameni răi ce s-au ridicat – unul e cu numele Tatul Duvalmă din Râșnov, și Secară și alți robi împreună cu ei – și au venit în muntele mare și s-au făcut tâlhari și au omorât oameni și multă marfă au furat. Și au dat de niște femei sărace cu carul și le-au luat tot ce au avut și le-au desbrăcat și le-au lăsat numai cu pielea. Astfel au dat apoi acolo peste ei niște oameni buni ai noștri și i-au lovit, ca să scoață pe acele femei, atunci ei au săgetat pe un om bun al nostru, pe ginerele lui Voina din Buzău, care acum e mort. Apoi au mai omorât doi turci, și acum ni se cere să plătim pentru ei năpaste 50.000. Astfel, povățuească-vă Dumnezeu și Preacurata, împrăștiați pe acei oameni răi de acolo, sau ce vreți să le faceți, faceți-le, căci n-aveți niciun folos de la ei, ținându-i acolo. Mai mare rău vouă n-o să vă facă, iar vreun bine nu vă vor face. Domnia voastră știți bine că oamenii voștri merg în bună voie la Brăila și la Floci și peste tot locul prin Țara Românească; așa să meargă și oamenii noștri în bună voie; căci nu e bine ca oamenii drepți să piară, ci să se prăpădească mai degrabă făcătorii de rele. Și iarăși mă rog de domnia voastră, Dumnezeu să vă povățuiască și paguba ce au făcut ei oamenilor noștri să se întoarcă îndărăt, tot cât le-au furat. Și iarăși, ce are să vă spue sluga noastră credincioasă, jupân Neagu paharnicul, să credeți, căci sunt cuvintele noastre adevărate.”

Sursa traducerii: Ioan Bogdan, Documente privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI, București, 1905 (pe digibuc/dacoromanica)
Sursa foto: arhivamedievala.ro

Reclame

Tratatul de pace al sultanului Mehmed II cu Ștefan cel Mare (1480/1481)

Fragment

„Pricina emanării acestui semn hakanal preaslăvit, căruia i se cuvine ascultare, și a strălucitei tugra sultanale, podoabă a lumii, – veșnicească-i Allah preamăritul eficacitatea prin respectul produs de șapte planete – este acesta:

Moldoveanul (Kara Bogdan), care din vremurile vechi era plin de omenie și supus al pragului acoperiș al califatului familiei osmanilor, îndeosebi al vestibulului cerului măreției și al bolții grandoarei mele, neamânând o clipă îndatoririle slujitorești și obiceiurile fixate prin firman, plătea fără amânare la timp haraciul pe care îl impusesem și îl orânduisem prin porunca mea.

De la o vreme, vârându-i-se cu șoaptele încăpățânatei satane zburdăciunea și stricăciunea în creier, a călcat în afara cercului cuviințelor robiei și fiindcă manifestase, din duh de nesupunere, o rătăcită abatere de la calea ascultării, forța religiei divine și zelul onoarei padișahale s-au pus în mișcare și prefăcând, prin majestatea crivățului furiei mele și a văzduhului furtunii, asemenea lighioanelor, poporul țării sale prospere, precum ținuturile Semud și Ad, i-am dat o zdravănă pedeapsă cu viteaza mână a mâniei mele.

În felul acesta, deșteptându-se el din somnul prostiei, căindu-se și întorcându-se la locul pocăinței cu o sută de mii de plecăciuni și feliurite umilințe, și-a frecat fața de pământul servituții (s-a închinat) și s-a adăpostit la Curtea mea, refugiu al lumii, iar haraciul pus de mine odinioară, care era de trei mii de bani frâncești florini în fiecare an, dublându-l, l-am făcut să fie în fiecare an șase mii de bani și să se considere prieten prietenului și dușman dușmanului, să nu mai iasă din drumul dreptății ca în vremurile trecute. Implorând acest prag al sferei universale și înălțata-i boltă, zicând că-i este unul dintre servitorii din tată și moș, ca să-i șteargă pulberea răutății de pe locul supunerii, revărsând torentul lacrimilor de teamă, pentru că ceruse iertare, i-am iertat vina și am înnoit legământul contractual. Căci Allah cel milostiv și iubitor e acela care a zis: și țineți-vă legământul, căci sunteți răspunzători de orice legământ. Deoarece Ștefan s-a apropiat și s-a legat cu adevărat, conform condițiilor acestora amintite, de pragul acoperișului sultanatului meu, el și averea și țara lui nu vor mai suferi nici un atac din partea mea și a beilor sangeacurilor și din partea celorlalți robi ai mei; văzându-l în făgașul cel drept, va fi ațintit cu ochiul augustei mele favori și se va bucura de mărinimiile mele împărătești.

Și cu acest legământ scris l-am învrednicit să aibă în mâinile sale dovadă de credință și pricină de încredere.”

Sursa: M. Guboglu, Paleografia și diplomatica turco-osmană. Studiu și album, București, 1958.

Dan, pretendent la tronul Țării Românești, constată cruzimile săvârșite de Vlad Țepeș (1459)

„Io Dan voevod, Domn a toată Țara Ungrovlahiei. Să se știe că m-a trimes Craiul Mateaș și am venit în Țara Bârsei, și venit-au județul și pârgarii din Brașov și oamenii bătrâni din Țara Bârsei, care ni s-au plâns, cu inima însângerată ni s-au plâns de cele ce a făcut Drăculea, vrăjmașul nostru, cum el n-a ținut credință stăpânului nostru Craiului și s-a dat turcilor. Acest lucru l-a făcut, cu adevărat învățat de Dracul. Și pe toți neguțătorii din Brașov, din Țara Bârsei, câți s-au fost dus cu pace în Țara Românească, pe acei oameni pe toți i-a prins și le-a luat avutul; dar nu s-a putut sătura numai cu avutul acelor oameni, ci i-a prins pe acei oameni și i-a tras în țapă, pe 41 de inși. Nu i-a fost destul cu acei oameni, ci s-a îndrăcit și mai tare și a adunat 300 de băeți din Brașov și din Țara Bârsei, cari se aflau la Târgoviște și prin toate târgurile din Țara Românească; pe aceștia deci i-a adunat și pe unii i-a pus în țapă, iar pe alții pe foc. Și pe oamenii săi ce erau din Brașov, el i-a chemat pe ascuns la sine. Și-au venit pârgarii din Brașov și mi-au spus despre partea acelor oameni că neguțătorii din Țara Românească au avere la Brașov, iar pârgarii le-au oprit averea și m-au rugat pe mine să le dau povață. Și când am auzit și am înțeles Domnia mea, am chibzuit bine cu boerii mei și mi-am spus cuvântul meu pârgarilor: să ridice acea avere și să-și plătească avutul oamenilor și al celor morți, iar averea aceea să nu se plătească niciodată din Țara Românească. Marfa, care este a neguțătorilor din Țara Românească, să nu se plătească niciodată din Brașov. Scris-am Aprilie în 5.

Io Dan Voevod, din mila lui Dumnezeu Domn.”

Sursa foto: Arhiva Medievală a României
Sursa traducerii: Ioan Bogdan, Relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI, vol. I. 1413-1508, București, 1905 (pe www.digibuc.ro)

Post Navigation