Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the month “Iulie, 2016”

Polemică între Gazeta de Transilvania și un ziar sârbesc pe tema beției (1847)

Gazeta de Transilvania, 1847„Gazeta de Transilvania.
Anul al X-lea (cu preanalta voie)
Nro 98. Brashov, 8 Decembrie. 1847.

Gazeta sârbească din Peșta își face osteneală a publica și ea uneori câte ceva despre români. Se vede treaba, că pasă și publicului ei a ști despre noi mai multe ca altădată; să vedem însă cum. Iată aci o corespondență din Cluj din luna lui Octomvrie luată precum se zice din o gazetă nemțască*) Aci mustră pre români urât, zice că nu s-au făcut în Ardeal bucate nici cartofi, ci poame destule, mai vârtos prune**) și cum că de aceea vor avea românii rachiu de ajuns, cărora nici nu le trebue alta ca să fie fericiți; batjocurește pe români, carii bând rachiu să numesc Romani, cum că beu banii ce au luat pe la târguri în cârciume, și că rachiul le este hrana pe toată septămâna. Apoi zice corespondentul, cum că de ar căuta urzirea răului acestuia, ar merge prea departe, căci popii românilor să deosebesc de plugari numai prin barbă și mulți din ei abea știu citi, cei mai puțini și scrie, însă în beutură de rachiu întrec și pre chișbirău; apoi și dascălul se numește prin zicala de obște bețiv. Pe urmă povestește corespondentul, cum că au venit într-un sat cu 50 de case, deacă o grămadă de îngrădituri acoperite cu paie de unde ese fumul pre ușă se pot numi case, și că trecând pe lângă cârcimă carea zace peste uliță de la beserică, au văzut subt un copaciu ce sta naintea cârcimei pe sfinția sa popa șezând împregiurat de bătrânii satului, fiecare având sticla cu rachiu în mână, întrebând pe cârciumaru pentru ce nu duce în năuntru pe oaspeții săi, fiind frig mare. Domnule! îi răspunse cârciumariul, popa nostru a făgăduit sfânt solgabirăului, că nu va întra până la Crăciun în cârcimă, apoi vezi că el își ține cuvântul.

Redacția sârbească face aci băgări de seamă și zice că oare nu s-ar putea toate acestea zice, și de sârbii lor, din carii unii nici nu vin de la târg acasă până nu beu tot ce au câștigat, apoi întreabă, că cine ar putea ajuta la aceasta? și respunde, că niminea așa ca tocma popa. Mai departe zice, și noi sântem în veci cu frică ca nu cumva vreun călătoriu neamț să zugrăviască tocma așa icoană și de noi.

Până aci Gazeta sârbească nemțeană.

Este o vorbă la români: De m-ar arde o zamă bună, treacă ducă-se, nu mi-ar păsa, iar ca să mă ardă până și fasolea, nu voiu suferi niciodată. Reflecsiile redacției sânt prea drepte și loiale. În adevăr numai sârbii să tacă cu asemenea mustrări și înfruntări scoase asupra românilor, ei numai să tacă și grecii, atât pentru că oricare din acești trei s-ar mustra de orbie, ar vorbi orbul cătră orb, și oricare s-ar mustra de fapte rele, ar fi mustrarea tâlharilor pironiți pe cruci, cu acea osebire numai, că românii de una mie ani încoace avură pe greci de dascali, iar de vreo 400 și anume în Bănat de vreo 140 ani și pe sârbi tot de dascăli; apoi Dv. știți, ori ați putea ști prea bine, că nimini nu pătrunde așa ager păcatele și nebuniile dascalilor ca tocma învățăceii lor, mai curând ori mai târziu, nu mult ne pasă astădată. E vorbă de bețiile românilor? Toți călătorii observară, că mulțime de oameni bețivi nu se află în toată Europa pre câți se află la popoarele slavone. Cine brea vinarsul cu oala, dacă nu sârbul și rușneacul? Cine bea rumul și spirtul cel mai tare ca și cum ar bea lapte? Slavo-muscalul. Cine se bate cu băltage și cu topoară pe supt Carpați, după ce îi supune beția? Slavonii. Cine-și vinde holda nesecerată la evrei pe vinars? Slavo-polonii. Carii zac morți de beți supt corturi pe țermii Dunării (1830-35)? Fruntașii serbiani. Din contră toți călătorii neinteresați mărturisesc într-un glas, că la românii Țărei Românești, neamestecați cu alte popoară, neamăgiți până acum de eftinătatea vinarsului care încă nu se ferbe tocma în măsură așa fioroasă ca pe airea, bețiile sânt cel puțin înzecit mai rare decât pe airea. //
____________
*) În Cluj nu e gazetă nemțească și nici fu vreodată – Red. Gaz.

Adică: bețiile atârnă mult de la reul esemplu ce-l are un popor în ochii săi, cum și de la o sistematică amăgire spre beție din partea acelora carii se înavuțesc din puțina avere, din sănătatea și viața gloatelor. – Că între preoții români se află mulți bețivi? Nu negăm; adaogem însă, că ei teologia morală și toată bună cuviința o învățară în școalele sârbilor; ei cele mai de aproape esemple de purtare le avură chiar în curțile episcopilor sârbești. Vedeți Dv. ce cumplită responsabilitate ia asupră-și un popor când mustră pe altul pe care într-aceea ar voi a-l ținea supt domnia, guvernarea și epitropia sa mai vârtos eclisiastico-morală!

Deci să ne mustrăm unii pe alții, așa se cuvine, pentru ca să ne îndreptăm, și noaă românilor niciodată să nu ne cadă greu dacă cineva ne descopere neajunsele; numai mustrarea să nu fie farisaică, ci curat evanghelică: să ne mărturisim păcatele unul altuia; să vedem și paiul și grinda, și în ochii noștrii și în ai altora; iar anume sârbii să-și tragă sama prea bine, ca nu cumva să mai grămădiască și în viitoriu păcate românești asupra conștiinței proprie.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Despre raporturile religioase dintre românii și sârbii din Banat (1846)

Articol din Curierul român, nr. 88 din 16 noiembrie 1846, București

Articol din Curierul român, nr. 88 din 16 noiembrie 1846, București (preluat din Gazeta de Transilvania)

„Frățasca dragoste a sârbilor cu românii în unele ținuturi pe unde lăcuiesc împreună

În primăvara trecută, am călătorit prin mărginașele sate a măritelor regementuri nemțesc și iliricesc de Bănat, unde nu puțină mângăere îmi pricinui sufletului, văzând cinstita preoțime în stare mai favorabilă, decât miserabila stare a preoțimei provințiale, mai vârtos starea învățătorilor și a școalelor poate că numai în luminata Germanie va corespunde acestora; prunci și fetițe cu sutele merg la școală, cum iarna așa și vara. – Românii cu toată dreptatea pot zice, că fac jumătate din lăcuitorii multor ținuturi, dar dreptul lor național în privința religiei e de văierat acolo unde sânt amestecați cu sârbii, după cum voiu să aduc înainte această următoare întâmplare:

Am sosit în satul D. abătându-mă la casa de oaspeți. Fiind tocma în acea zi sărbătoare auziiu sunetul clopotelor chiemând pe credincioși la rugăciune, alergaiu și eu spre rugă, și ajungând tocma sub cetirea apostolului mă retrăsăiu spre a nu turbura liniștea și mă suiiu în horul bisericii; erau mulțime de credincioși adunați, dintre carii partea cea mai mare erau români, i-am cunoscut pe fizionomie și pe portul național. De mirare îmi fu că sfânta slujbă era slovenește, așteptam cu nespusă sete sufletească cetirea evangheliei și predicația, care negreșit gândeam, că vor să fie în limba poporului precumpănitoriu, dară mă înșelaiu în nedejde-m, că nici un Doamne miluiește românește nu auziiu, îndată îmi adusăiu aminte de zicerea S. Scri, vai de acea oaie (sufletească) ce nu cunoaște glasul păstoriului său; că deacă sârbul nu înțelege pe preotul său, cu cât mai puțin românul, care nici limba populară a sârbilor nu o înțelege, va trage vreun folos din predicația slovană.

Acum după ce să săvârși liturghia, plecaiu iarăși cătră cvartiru-mi, și însoțindu-mă un sătean îl întrebaiu:

Eu. Prietene ce ești dumneata, român au sârb?

Curierul romanSăt. Eu sânt român.
Eu. Sânteți mulți români?
Săt. Trei părți de români și una de sârbi.
Eu. Apoi nu să slujește la noi în biserică românește.
Săt. Nu, că cei puțini sârbi nu lasă, și stăpânirea bisericească le părtinește.
Eu. Cum poate fi aceasta, că eu foarte bine cunosc pe domnul episcop, prea-osfinția sa nu face deosebire între naționalități, ba încă văzuiu în S.M., unde iarăși sânt români cu sârbii amestecați, și acei români neauzind în biserică slujba românească fără cuviință își propuseră să treacă la unire [Biserica Greco-Catolică]; auzind aceasta D. episcop, îndată îi retrasă pe mulți, poruncind asupru protopopului, ca și românește să se slujească în biserică.
Săt. O Doamne miluiești-ne și pre noi să auzim și noi în biserică ceva românește și pruncii noștrii în școală încă să învețe românește mai vârtos catihizisul, că deacă îi întrebăm, ce au învățat la școală, ne răspund că sârbește; dară ce înțelegi? răspundu cu nimic. Eu de multe ori zic către sârbi, pentru ce nu lasă și nuoă dreptul să fie și românește în biserică, dară dânșii ne răspund: Nașă mitropolit, nașă vlădica, nașă prota, nașă staroș popca, pacă znașă ioște vlașce, nașae privilegia.
(Va urma)”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Structura confesională a populației Transilvaniei în 1857

Statistische ubersichten uber die bevolkerung und den viehstand von Osterreich nach der zahlung vom 31. october 1857

Recensământul populației și șeptelului din Austria realizat în 1857 și publicat la Viena în 1859

Recensamant Transilvania 1857

Catolici Neuniți Evanghelici
Latini Greci Armeni Greci Armeni Luterani Reformați
Sibiu

(capitala provinciei)

3.976 723 34 1.883 94 6.923 342
Districtul

Bistrița

6.018 96.698 157 27.403 7 36.480 18.423
D. Orăștie 7.127 42.132 22 174.179 9 1.331 5.263
D. Dej 7.387 128.577 2.519 32.143 2 232 21.350
D. Sibiu 4.840 51.294 797 155.248 66 92.960 3.224
D. Alba Iulia 7.280 59.751 20 100.065 13 3.495 10.592
D. Cluj 13.213 86.431 127 35.498 17 1.192 44.476
D. Brașov 44.773 24.244 14 110.562 23 52.415 52.070
D. Șimleul Silvaniei 7.913 103.888 162 12.506 3 492 45.978
D. Odorheiul Secuiesc 108.294 16.492 1.675 9.241 8 206 31.503
D. Târgu Mureș 24.921 62.422 106 21.166 34 618 77.000
TOTAL 237.742 674.654 5.633 679.896 276 196.375 312.223

Estimarea populației Transilvaniei pe etnii:

români: 1.354.550 (ortodocși, greco-catolici – 62,3%)
unguri: 598.078 (romano-catolici, reformați, unitarieni – 27,5%)
sași: 196.375 (luterani – 9%)
evrei: 18.796
armeni: 5.909
TOTAL: 2.173.708

Bibliografie:
1. Ioan Bolovan, Organizarea administrativă şi dinamica populaţiei Transilvaniei între revoluţia de la 1848 şi primul război mondial, în: Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca. Seria Historia, 1998, vol. XXXVII.
2. Traian Rotariu (coord.), Recensământul din 1857. Transilvania, Cluj, 1996.
3. ***Statistische übersichten über die bevölkerung und den viehstand von Österreich nach der zählung vom 31. october 1857, Viena, 1859 (sursa imaginilor)

Post Navigation