Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Periodice”

Cerșătorii din Sankt Petersburg (Foaie pentru minte, 1842)

Din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, Nr. 50 din 14 Decembrie 1842

„Cerșitorii în St. Petersburg.

Acela care dă unui cerșitoriu de pomană, să fie globit (=amendat) mai întâiu cu 5, iar a doa oară cu 10 ruble*).

Ucasul lui Petru cel Mare.

Mergând pe ulițele căpitalei rusești Se. Petersburg, vedem o mulțime de așezăminte binefăcătoare de toată plasa și totdeodată pe trotoare (pe lângă case) o ceată de cerșitori, surzi, orbi, muți, oameni fără mâni sau fără picioare, stârpituri – întânzând mâna și glasul pentru milă. Aveți milă și pomană, nu vă uitați de un păcătos…

Da, negreșit păcătos… Peste aceasta de la o vreme încoace cerșitoria s-au prefăcut într-un feliu de meserie și cerșitorii în acteri de teatru. Câștigul acestei meserii scutite de contribuție (capitație) o plătește iubirea de omenire rău înțeleasă.

Mai demult cerșitoriu se numia omul nenorocit, căruia și lipsia hrana, îmbrăcămintea și lăcașul. Acuma cerșitorii lăcuesc în cvartire bune în Pescav, pe la mănăstirea Nevski sau la poarta de triumf. Ei beau ceaiu și cerșitoarele cafea; toți au odăi călduroase, pat moale și cină de ajuns – iar la prânz nu le ajunge vremea. Cerșitorii se împart în mai multe clase. Cea dintâie este a orbilor, pentru că aceștia au cele mai bune câștiguri. Bage de seamă cineva, că ei niciodată nu cer de la țărani, ci numai de la oameni bine îmbrăcați. Niciodată nu îmblă purtați de altul, ci totuș merg mai iute decât noi ceștii cu ochii sănătoși și știu prea minunat a o lua pe picior, când simt de departe, că se apropie inspectorul cerșitorilor […]

Muții formează a doa plasă și stă numai din bărbați. Femeile cerșitoare se înțelege de sine, că nu se pot lăpăda de răcoritoarea dulceață de a vorbi. Sexul femeiesc rămâne tot același în porfiră ca și în trențe – ca să tacă, le este cu anevoie. Câștigul ce îl au muții, nu se poate asemăna cu al orbilor; însă pentru aceea ei au și roluri mult mai ușoară, pentru că pot vorbi cu ochii. Înainte de câtăva vreme mă duceam de-a lungul perspectivei Nevskiane cu un prietin de la Moscva, unde cerșitorii sânt încă tot cerșitori. Noi dădurăm peste un mut, care pe prietinul meu îl apucă a-l trage de gulerul mantelei și între feliuri de semne și cerea milă. Soțul meu scoate o rublă din busunariu și văzând că eu îmi sug buzele, îmi zice: Vai de om, de am ști că are familie, i-aș da o bancnotă, nu o rublă. Cerșitoriul se ului și: Eu am un tată bătrân, o mamă și cinci prunci, strigă deodată … de bucurie. Iată mutul vorbitoriu. Eu am râs cu cea mai mare plăcere; prietinul meu îmi puse rubla în busnariu și se depărtă, iar cerșitoriul trimisă în urmă-mi o mulțime de înjurături, pentru că l-am lipsit de câștig […]
__________
*) Acestea sânt ruble de argint. După prețul de atunci al banilor, gloaba aceea era grea pentru cei carii avea milă cu cerșitorii de la uliți.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Ion Ionescu de la Brad, Jurnal de agricultură, Iași, 1857-1858

„Jurnalu de agricultură. Foaie periodică sub redacția d. Ioan Ionescu. Anul întâiu. Iași. Tipografia Buciumului roman. 1858.”

Nr. 1 din 1 August 1857

Buletinul cuhnei.

În această lună după săcerișurile făcute începe a fi îmbelșugat și gras vânatul de prepelițe, și de pătărniche. Nimic nu poate fi mai bun decât pătărnichea friptă în cămeșă de slănină, care oprește scurgerea și perderea sucurilor mirositoare ale acestui delițios vânat.

Pe cât putem ne ferim de a întrebuința la masă peștele. Numai din locurile muntenoase, precum păstrăvi și acele de lângă mări unde în deosebite timpuri es feluriți pești. Lufarul vine numai în această lună și este peștele cel mai dulce și mai bun de mâncat.”

Nr. 2 din 1 Septembrie 1857

Înștiințare
O vie de vânzare în podgoria Bucium.

Șese pogoane vie roditoare, în care ca o firtă este poamă busuioacă, afară de poamă coarnă albă și neagră.

Livadă cu feluriți pomi roditori, și hultuiți, în care se fac două stoguri fân. Grădină cu trandafiri pomușoară și agrișe pentru dulceți. O fântână cu apă bună îndestulătoare. Un eaz, cu pește, raci, lipitori și scoice. Pădure pentru haragi și alte trebuințe. O casă cu două odăi, șală și cuhne, acoperită cu șândilă. O cramă de 17 stânjăni înpregiur, cu două odăi acoperite cu stuh.

2 căzi mari bune și 1 mai mică. 2 dejă. 2 ciubere cu cercuri de fer și 1 cu cercuri de lemn, 1 călcător, 1 troc, 1 bute.

Îngrăditura înpregiurul viei statornică încât nu urmează trebuință de a cheltui cu facerea gardului. Doritorii ce vor voi a cumpăra asemine vie să se înfățoșeză la redacția foei.”

Nr. 7 din 1 Februarie 1858

O monstruozitate.

În satul Crécy-Couvé din Franția, o oaie au făcut un miel cu trei guri, dintre care doue-s așezate sub urechi; fiecare din gurile aceste are limba sa, și falca de deasupra cu dinți.

De câte ori sbeară mielul, cele doue guri se mișcă și fac un vuet ce se aude până la opt și noue metre. Animalul trăește și acuma-i de câteva săptămâni, parte din laptele ce suge spre nutrimântul seu se perde prin cele doue guri adăogite.”

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.

Pavel Vasici, Nemărginirea vieții Universului (Brașov, 1840)

„Să căutăm acuma la bolta cerească, carea peste noi o vedem în noaptea sărină și să privim la nenumăratele punturi, care în nemărginită îndepărtare ne lucesc. Să gândim iarăși cum că acelea punturi strălucitoare – stelele – tot sori sânt, Soarelui nostru asemenea, și de asemenea sfere sau planete înpregiurați – apoi se luăm acuma telescopuri spre ajutor și se privim la brâul cel lucitor a boltei cerești cu ochiul armat, precum privirăm mai nainte greunțele năsipului cu microscopul, și vom vedea cete de sori (stele) care ochiul nearmat pentru nemărginita lor îndepărtare numai ca un fum lucitor le vede, fără a le putea deosebi! Acestea stele sau sori sânt sufletul unei sisteme solare, ca cum este Soarele nostru a sistemei solare noastre. Apoi afară de acestea încă ne arată telescopii niște nori aburoși în toate ținuturile ceriului îndepărtate, care zic astronomii a fi miriade de sori, și care atâta sânt de noi îndepărtate, cât de ne-am pune pe aripile luminei și am sbura în miite veacuri, totuși nu le-am putea ajunge – aicea să stăm puțintel și dacă putem cuprinde cu mintea noastră mărimea universului sau a totului lumesc, se judecăm cum că fieșcare așa nor aburos o nenumărată mulțime de stele sau sori

în sine cuprinde, și cum că iarăși fieștecare soare trebue să aibă a sale planete, și apoi să dăm fieștecăruia planetă numai mărimea Pământului nostru și mulțimea făpturilor lui, și pogorându-ne pe scara făpturilor iarăși la grăunța de năsip și la picătura mării, să vedem încă odată în acestea o lume plină de viață. Acuma, încurajiți să ne suim iarăși pe aceia scară la nenumăratele trupuri a nemărginitului totului lumesc, și să întrebăm, care este suma, care este numărul vieții a totului lumesc! Și pentru ce este această mulțime de viață? Și dacă vei răspunde că este mulțimea fericirei? Întreabă încă o dată: cine a făcut viața, ca să facă atâta fericire? Lapădă-te jos în pulbere și închină Lui.

Dr. Vasici.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Post Navigation