Statutul românilor în Approbatae Constitutiones Regni Transilvaniae (Oradea, 1653)

„Titlul al VIII-lea
Despre preoții valahi

Articolul I

Deși neamul valahilor nu a fost socotit în această țară nici între stări și nici între religii, nefiind între religiile recepte, cu toate acestea, pentru folosul țării, atâta vreme cât sunt tolerați, ordinele bisericești valahe să se supună la această [rânduială]:

1. Să-și ceară episcopul de la principe, unul pe care preoții valahi îl socotesc apt prin aprecierea lor unanimă pe care, dacă principii îl socotesc a fi demn, să-l întărească potrivit condițiilor și modurilor atât al fidelității față de principe, cât și a binelui țării și pentru alte cauze necesare.

2. Episcopii, protopopii și preoții valahi, în timpul vizitațiilor să nu se amestece în serviciul slujbașilor laici, să nu stoarcă sărăcimea, să nu administreze lucruri străine de biserică și să nu facă execuții în privința acestora, ci să-și viziteze numai preoții și diecii lor, bisericile, cimitirele și locurile de îngropăciune; atât unirea cât și despărțirea persoanelor ce se căsătoresc, serviciile bisericești după ritul lor; îndatoririle eccleziastice și alte treburi asemănătoare, care privesc numai funcția și starea lor, în toate acestea să se acomodeze hotărârilor țării și să nu se amestece în pedepsiri și în amendări laice.

Articolul II

Preoții valahi care vin din alte țări să fie obligați să se înfățișeze protopopului; iar aceștia, ei înșiși sau prin episcopul lor, să fie obligați să-i aducă pentru cercetare înaintea slujbașilor din acele comitate, scaune sau cetăți mai apropiate, care cercetându-i, dacă constată un astfel de caz, să fie ținuți conform obligațiilor să raporteze principelui.

Articolul III.

Pentru ca proprietatea moșierilor să nu fie periclitată și mai mult în viitor, preoții valahi să fie obligați anual să dea un anumit onorariu, dar numai ceea ce se cuvine în raport cu starea și valoarea lor; în care privință dacă moșierul ar avea dorințe imposibile față de ei, adresându- se județului, să-l limiteze conștiincios, căutând nu atât folosul acestuia, cât mai ales menținerea ordinei succesorale.

Pe fiii preoților valahi, dacă nu sunt preoți, imediat ce se căsătoresc sau își câștigă singuri existența, să-i pretindă înapoi la fel ca pe ceilalți iobagi; mai mult, dacă sunt copii sau în general flăcăi neînsurați, oriunde s-ar găsi împreună cu tatăl lor să-i poată prinde și să-i poată lua sub garanție; dacă sunt fără tatăl lor, să-i poată pretinde înapoi, orice vârstă ar avea […]

Titlul al noulea
Despre valahi

Articolul I

Cu toate că națiunea valahă a fost admisă în această țară pentru binele public, totuși, neținând seamă de starea lor inferioară, au împiedecat pe unii nobili fii ai țării ca în zilele lor de sărbătoare să nu fie permis să lucreze. De aceea s-a hotărât în contra acestora să nu prescrie reguli pentru națiunea maghiară, iar în viitor să nu tulbure pe nimeni din motivele mai sus scrise […]

Despre valahi
Edictul XLIV

În afară de oamenii care merg pe lângă căruțe la ducere și la întoarcere, de ordinele comercianților, păstorii, morarii, libertinii, juzii, cârciumarii și alți servitori de curte sau oamenii care își slujesc stăpânii cu arma; în afară de urmăritorii hoților, paznicii celor arestați sau oamenii care merg în căutarea lor; valahimea de altă categorie să nu îndrăznească să meargă cu pușcă, tolbă, sabie, paloș, târnăcop, suliță sau alte arme; numai dacă este vreun păgubaș și ar avea la el certificatul stăpânului său; altfel juzii satelor trebuie să-i prindă în sate și pe hotare, și dacă se dovedește că nu sunt din categoriile descrise mai sus, să nu fie șicanați, sub pedeapsă de 12 fl., ci să fie trimiși, cu armă cu tot, în mâinile oficialului, iar oficialii să le ia numai armele, nu altceva, și așa să-i lase liberi, dacă se dovedește că merg pe căi drepte și sunt oameni pașnici. Se exceptează totuși de la aceasta locuitorii teritoriilor ocupate.”

Sursa imaginilor: Approbatae Constitutiones Regni Transylvaniae et Partium Hungariae, Varadini, 1653

Sursa traducerii: Liviu Marcu (coord.), Constituțiile aprobate ale Transilvaniei, Cluj, 1997

Stephan Ludwig Roth, Războiul limbilor în Transilvania, Brașov, 1842

Sursa imaginilor: Stephan Ludwig Roth, Der Sprachkampf in Siebenbürgen: Eine Beleuchtung des Woher und Wohin?, Kronstadt, 1842

„Domnii de la Dieta din Cluj voiesc să vadă născută o limbă de cancelarie, și acu se bucură că copilul a fost adus pe lume. – A declara o limbă drept limbă oficială a țării nu e nevoie. Căci noi avem deja o limbă a țării. Nu este limba germană, dar nici cea maghiară, ci este limba valahă. Oricât ne-am suci și ne-am învârti noi, națiunile reprezentate în dietă, nu putem schimba nimic. Asta este realitatea. […] Când se discută despre o limbă comună a țării, noi credem că prin aceasta nu poate fi vorba de alta decât de cea valahă. […] Această realitate nu poate fi contestată. De îndată ce se întâlnesc doi cetățeni de naționalități diferite și nici unul nu cunoaște limba celuilalt, de îndată limba valahă le slujește ca tălmaci. Când faci o călătorie, când te duci la iarmaroc, limba valahă o cunoaște oricine. Înainte de a face încercarea dacă cineva știe limba germană sau celălalt cea maghiară, conversația începe în valahă. Cu valahul oricum nu poți altfel sta de vorbă, căci de obicei el nu vorbește decât în graiul lui. E explicabil: ca să înveți limba maghiară sau cea germană, ai nevoie de cursuri școlare; limba valahă o înveți singur, pe stradă, în contactul zilnic cu oamenii. Ușurința învățatului ei nu stă numai în marele număr de cuvinte latinești, pe care acest popor amestecat le-a adoptat odată cu contopirea sa cu coloniștii romani și care nouă, transilvanilor, ne sunt preacunoscute, datorită educației noastre în spirit latin de până acum, ci și prin faptul că viața însăși ne pune zilnic în contact cu acest popor numeros, care formează aproape jumătate din totalul populației. Azi se prinde de tine un cuvânt, mâine altul și după o vreme observi că poți vorbi românește, fără ca de fapt să fi învățat. Chiar dacă cuiva nu i-ar fi fost atât de ușor învățatul ei, se recomandă să o facă, din mii și felurite motive. Vrei să discuți cu un valah, trebuie să folosești limba lui, dacă nu vrei să te alegi cu un: Nu știu! ridicat din umeri.”

Sursa traducerii: Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, București, 2001

Abecedariu cu slove cirilice și cu litere romane, Viena, 1868

Slovele cirilice

„O țeară locuită de prea-mulți Români este și Transilvania seau Ardealul, care este una din țerile Europei, și una din țerile de coroană ale monarhiei austriace.

Transilvania este o țeară cam muntoasă, dară frumoasă. Pământul ei este roditoriu, are bucate, vinuri, dobitoace, sare, aur, argint, fer și ape minerali.

Munții cei mai înalți ai Transilvaniei sunt: Bucegii, Surul și Retezatul.

Râurile cele mai mari ale Transilvaniei sunt: Murășiul, Someșiul, Oltul și Tărnavele.

În Transilvania sunt: 11 cetăți, 64 orașe, și 2306 sate.

Locuitorii Transilvaniei sunt: Români, Unguri, Secui și Sași.

Numerul locuitorilor Transilvaniei este: 2.182.700 suflete.

Românii singuri sunt în Transilvania peste un milion.

Cetățile de căpetenie sunt: Clujul, Sibiul și Brașovul.

Cetate întărită cu șanțuri și cu ziduri este Belgradul [Alba-Iulia].”

Literele romane

Carte aflată în colecţia istoricului Liviu Groza