Tratatul de pace al sultanului Mehmed II cu Ștefan cel Mare (1480/1481)

Fragment

„Pricina emanării acestui semn hakanal preaslăvit, căruia i se cuvine ascultare, și a strălucitei tugra sultanale, podoabă a lumii, – veșnicească-i Allah preamăritul eficacitatea prin respectul produs de șapte planete – este acesta:

Moldoveanul (Kara Bogdan), care din vremurile vechi era plin de omenie și supus al pragului acoperiș al califatului familiei osmanilor, îndeosebi al vestibulului cerului măreției și al bolții grandoarei mele, neamânând o clipă îndatoririle slujitorești și obiceiurile fixate prin firman, plătea fără amânare la timp haraciul pe care îl impusesem și îl orânduisem prin porunca mea.

De la o vreme, vârându-i-se cu șoaptele încăpățânatei satane zburdăciunea și stricăciunea în creier, a călcat în afara cercului cuviințelor robiei și fiindcă manifestase, din duh de nesupunere, o rătăcită abatere de la calea ascultării, forța religiei divine și zelul onoarei padișahale s-au pus în mișcare și prefăcând, prin majestatea crivățului furiei mele și a văzduhului furtunii, asemenea lighioanelor, poporul țării sale prospere, precum ținuturile Semud și Ad, i-am dat o zdravănă pedeapsă cu viteaza mână a mâniei mele.

În felul acesta, deșteptându-se el din somnul prostiei, căindu-se și întorcându-se la locul pocăinței cu o sută de mii de plecăciuni și feliurite umilințe, și-a frecat fața de pământul servituții (s-a închinat) și s-a adăpostit la Curtea mea, refugiu al lumii, iar haraciul pus de mine odinioară, care era de trei mii de bani frâncești florini în fiecare an, dublându-l, l-am făcut să fie în fiecare an șase mii de bani și să se considere prieten prietenului și dușman dușmanului, să nu mai iasă din drumul dreptății ca în vremurile trecute. Implorând acest prag al sferei universale și înălțata-i boltă, zicând că-i este unul dintre servitorii din tată și moș, ca să-i șteargă pulberea răutății de pe locul supunerii, revărsând torentul lacrimilor de teamă, pentru că ceruse iertare, i-am iertat vina și am înnoit legământul contractual. Căci Allah cel milostiv și iubitor e acela care a zis: și țineți-vă legământul, căci sunteți răspunzători de orice legământ. Deoarece Ștefan s-a apropiat și s-a legat cu adevărat, conform condițiilor acestora amintite, de pragul acoperișului sultanatului meu, el și averea și țara lui nu vor mai suferi nici un atac din partea mea și a beilor sangeacurilor și din partea celorlalți robi ai mei; văzându-l în făgașul cel drept, va fi ațintit cu ochiul augustei mele favori și se va bucura de mărinimiile mele împărătești.

Și cu acest legământ scris l-am învrednicit să aibă în mâinile sale dovadă de credință și pricină de încredere.”

Sursa: M. Guboglu, Paleografia și diplomatica turco-osmană. Studiu și album, București, 1958.

Ziarul revoluționar „Poporul suveran”, București, 1848

„Poporul suveran
Gazetă politică și litterară.
Libertate, egalitate, fraternitate
București. Sâmbătă 19 Iunie. Anul 1848

Ținta acestui jurnal este a sprijini drepturile poporului român. Glasul său se va ridica cu energie în contra tiranii; dar nu va rămânea mut nici împotriva poporului când acesta va abuza de libertatea de care se bucură; însă aceasta va fi ca să-l lumine și să-l întoarcă de la orice urmare i-ar compromita libertatea și ar aduce Patria la peire și anarhie. Redacția acestii foi va priimi orice plângere dreaptă a cetățenilor și va face să resune coloanele sale în favorul celor nedreptățiți. Va avea drept țintă asemenea unirea provinciilor române și tot ce va putea duce Româniea la fericire și la mărire.”

Nr. din 19 Iulie 1848

„Unirea Moldovii cu Țara Românească

De la adunarea națională depândă fericirea patriei.
Această adunare trebue să se pătrunză, că una din cestiile principale, este unirea Moldovei cu Țara Românească.

Străbunii noștri au înțeles foloasele unei asemenea uniri. Astfel vedem pe Mihai Bravul redicând arme în contra fraților noștri din Moldova, numai ca să poată ajunge la ținta sa; apoi un Ștefan și alții.

Fanarioții încă înțeleseră importanța aceștii uniri, și temându-se de dânsa, o anulară prin resboaiele ce făcuseră să se aprinză între ambele principate în timpii lui Vasile vodă al Moldavii, Matei Basarab al Țării Române. În fine fanariotul pe de o parte rescolea focul nestins al răsboiului intre ambele principate, ca să ațâțe ura între frați și să slăbească puterea românului; iar pe

de alta întroducea corupția în țară. Ei reusiră.

Acum însă când principul unirii se pune în lucrare de toate națiile, când strein cu strein voiește a se înfrăți, vom fi noi de altă ideie, noi care firește suntem frați și care am declarat frăție, dreptate?

Nu, nu; să lipsească acele barieri ce par că s-au pus în adins ca să oprească frate pe frate a se înbrățișa. Iar una din cestile cele mai importante de care adunarea națională trebue a se pătrunde, să fie aceasta, fiindcă numai aceasta poate să ducă România la mărire și adevărată fericire.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Amfilohie Hotiniul, Ce trebue să luăm aminte despre Moldova? (Iași, 1795)

Ultimul capitol din lucrarea lui Amfilohie Hotiniul, De obște gheografie, Iași, 1795

„Despre Moldova.
Întrebare?

Î. Ce trebue să luăm aminte despre Moldova?
R. Precum Ardealul, așa și aceasta are îndestulare de vii, pământul gras, hăleștee, biholi și munți înbogățiți cu aur și argint, așijderea păduri, pomăt mult, de tot feliul de dobitoace, și mulțime de miere, cai turcești și rumânești. Lungimea este de 35 de mile și lățimea de 28. Mai demult această țară să numea: Dachie Ripensască (sau Alpestrasască); după aceea, de la multe feliuri de neamuri să nume Gepidia și Gotia, iară de unguri Cumaniia. Partea despre miazănoapte pentru apa Moldavii și muntele Ceahlăului o numea Moldova, iară partea despre amiazăzi o numie Valahiia de preste munți, care până la anul 1449 dă bir leșilor, iară acum dă turcului pe

fieștecare an: 58.000 galbini italienești, cai 500 și șoimi 300.

2. Norodul ține legea grecească și este supus Patriarhului de Țarigrad.

3. Români (sau romani) sânt amestecați cu sirbi, bulgari, armeni și tătari.

4. Locul cel dintâi în Moldova să numește Iașu sau Iazu, care este mitropolis a tot prințipatul, aproape de apa Prutului, ce să numea mai demult Hierasum, unde este curtea prințipului, pentru care însuși Traian înpăratul în cărțile sale face arătare, că ar fi zidit înainte de nașterea lui Hristos, pentru lăcuirea consulului romanilor și a străjilor lui, care să numea iazighes, în care curte să număra 16.000 de odăi. După aceea, nu puțini ani trecând la mijloc, într-atâtea răzmirițe s-au înnoit și s-au zidit la 20.000 de odăi și mai mult, pentru trebuința prințipului și a ostașilor lui, care la anul 1460 înpreună cu tot orașul de foc s-au răsipit.

5. Iașu au luat nume de la străjile romanilor ce să chiema iazighes și de la șanțul cel de bătae, întru care oraș este scaunul

Arhiepiscopiei.

6. La anul 1465, Stefan prințipul mai sus numita curte sau cetate de iznoavă o au zidit, de la care nu puțini ani orașul să numea Stefanoveția, iară după ce leșii pe Stefan Vodă l-au izgonit, la anul 1491, iarăși din pricina focului s-au prăpădit, și după aceea, trecând ani la mijloc, nu s-au numărat într-acel loc mai mult decât 600 de odăi.

7. Al doilea oraș Socava (sau Suceava), nu departe de apa Siretului (sau Șretului), într-un care mai cu de-adins șăde voevodul Moldaviei.”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor.