Amfilohie Hotiniul, Fragmente despre Africa (Iași, 1795)

Partea a treia. Pentru Africa, din lucrarea lui Amfilohie Hotiniul, De obște gheografie (Iași, 1795)

„Pământul Africii este foarte cald și năsipos și pe multe locuri neroditoriu, din pricina lipsirii de apă.

Are jivini de deosebite feliuri, mai mult decât într-alte părți de a pământului: lei, tigri, pardoși, inorogi și în pustie zarii (ori țarii), mulți struți, ce unii sânt mai nalți decât un om călare și nu au aripi tocmite după trupul lor, dar să agiută în mergirea lor, încât nu poate omul nici cu calul să-i agiungă.

Sânt și elefanți (au fili), cămile, dromedari și momițe de toate feliurile, ca și la Indiele Asiei […]

Apoi întorcând spre miazăzi, preste brâul Tropicului de Canțer, este Sara (ci cu nume bun să numește Pustietatea), căci nu are altă nimică, fără numai năsip.

Țara aceasta are pre puțină apă. Cale până la 100 de leghi pe alocure, apă nu să găsăște. Lăcuitorii sânt ca niște sălbatici și nu au alt lucru decât păscutul dobitoacelor. Pământul este plin de scorpii și de alte fieri veninoase […]

Într-acest loc [Gvineea] sânt multe feliuri de momițe, pe care învățindu-le, să slujesc oamenii cu dânsele de le aduc apă, lemne, întorc frigarea și alte trebi fac.

Crăiia lui Benin este un ținut de a Gvineii, întru care crăie lăcuitorii umblă goli și rași, până când își iau voe de la craiu, ca să să îmbrace.

Și mai vârtos, cei ce sânt în Cafreriile de la capul pământului, unde sânt niște // oameni mari la trupi și scârnavi, mănâncă mărutăile din dobitoace crude și să ung cu seu pe cap și pe trup, și aceștie să chiamă otentoni.

Măcar că olandezii având și ei stăpânire la Capul de Buna Speranță, i-au mai deprins oarece pre cei ce să află mai aproape de dânșii în curățenie și i-au mai dumesnicit.

În Ethiopiia iarăși sânt multe crăii și au a lor înpărat în Abisinie. Și această înpărăție să chiamă a etheopenilor (sau a gothilor). O parte sânt creștini și au a lor patriarh, mitropoliți și episcopi, dară sânt de eresul lui Dioscor. Înpăratul ține o cruce mică în mână când să fac slujbele cu sobor, ca cum ar fi și el slujitoriu în rândul diaconilor […]”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Amfilohie Hotiniul, Ce trebue să luăm aminte despre Moldova? (Iași, 1795)

Ultimul capitol din lucrarea lui Amfilohie Hotiniul, De obște gheografie, Iași, 1795

„Despre Moldova.
Întrebare?

Î. Ce trebue să luăm aminte despre Moldova?
R. Precum Ardealul, așa și aceasta are îndestulare de vii, pământul gras, hăleștee, biholi și munți înbogățiți cu aur și argint, așijderea păduri, pomăt mult, de tot feliul de dobitoace, și mulțime de miere, cai turcești și rumânești. Lungimea este de 35 de mile și lățimea de 28. Mai demult această țară să numea: Dachie Ripensască (sau Alpestrasască); după aceea, de la multe feliuri de neamuri să nume Gepidia și Gotia, iară de unguri Cumaniia. Partea despre miazănoapte pentru apa Moldavii și muntele Ceahlăului o numea Moldova, iară partea despre amiazăzi o numie Valahiia de preste munți, care până la anul 1449 dă bir leșilor, iară acum dă turcului pe

fieștecare an: 58.000 galbini italienești, cai 500 și șoimi 300.

2. Norodul ține legea grecească și este supus Patriarhului de Țarigrad.

3. Români (sau romani) sânt amestecați cu sirbi, bulgari, armeni și tătari.

4. Locul cel dintâi în Moldova să numește Iașu sau Iazu, care este mitropolis a tot prințipatul, aproape de apa Prutului, ce să numea mai demult Hierasum, unde este curtea prințipului, pentru care însuși Traian înpăratul în cărțile sale face arătare, că ar fi zidit înainte de nașterea lui Hristos, pentru lăcuirea consulului romanilor și a străjilor lui, care să numea iazighes, în care curte să număra 16.000 de odăi. După aceea, nu puțini ani trecând la mijloc, într-atâtea răzmirițe s-au înnoit și s-au zidit la 20.000 de odăi și mai mult, pentru trebuința prințipului și a ostașilor lui, care la anul 1460 înpreună cu tot orașul de foc s-au răsipit.

5. Iașu au luat nume de la străjile romanilor ce să chiema iazighes și de la șanțul cel de bătae, întru care oraș este scaunul

Arhiepiscopiei.

6. La anul 1465, Stefan prințipul mai sus numita curte sau cetate de iznoavă o au zidit, de la care nu puțini ani orașul să numea Stefanoveția, iară după ce leșii pe Stefan Vodă l-au izgonit, la anul 1491, iarăși din pricina focului s-au prăpădit, și după aceea, trecând ani la mijloc, nu s-au numărat într-acel loc mai mult decât 600 de odăi.

7. Al doilea oraș Socava (sau Suceava), nu departe de apa Siretului (sau Șretului), într-un care mai cu de-adins șăde voevodul Moldaviei.”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor.

Articol din Gazeta de Transilvania despre votul universal (1850)

Gazeta de Transilvania, Brașov, Nr. 42 din 21 decembrie 1850

„Chronică străină

Franța. Paris. 25 Dec. O încurcătură noă și foarte serioasă. Acela care în zioa de astăzi nu se interesează și nu-i pasă de cursul lucrurilor în Europa, iar mai vârtos în de al celor din Franța și Germania, să ease dintre oameni, să petreacă în pădure, săhastru, singuratic.

Cititorii își aduc aminte, că franțozii îndată după înfricoșata revoluțiune din 23 Fevr. 1848 întroduseră în noa lor republică votul universal, adică ei recunoscură dreptul fecărui bărbat ajuns la vrâstă legiuită (de 22 ani) de a-și da votul liber, și a lua parte activă la tot feliul de alegeri, cum președinte, deputați la adunanță, deregătorii comunale ș.a., fără a-i întreba dacă au vreun dinariu în pungă, seau un adăpost măcar cât vulpile în vezuinele lor, pentru că franțozii ziceau după învățăturele lor: persoana omului este totul, iar averea fără persoană este nimic; sufletul nemuritoriu și voința omului este ce e; iar averile sânt un ce mort fără omul viu și cugetătoriu. Din aceasta urmă, că precum până la 1848 avea dreptul votării numai franțozii cei mai avuți carii totodată plătia dajdea cea mai mare, prin urmare abia vreo doă-trei sute de mii, așea acum câștigară dintr-o dată dreptul votului aproape la 10 milioane inși, adică toată partea bărbătească afară numai de cei ce stau supt epitropiă seau le lipsește mintea, seau sânt cunoscuți destrămați și criminali osândiți pe la închisori. Așea la 10 Decembrie 1848 se alese și Ludovic Napoleon de președinte prin votul universal, din care el câștigă aproape la 6 milioane, iar celelalte se împărțiră între alți compețitori, cum Cavaignac, Lamartine ș.a. Într-aceea iată că pe la Maiu a.c. ministeriul președintelui află că votul universal așea cum s-au întrodus în Franța ar fi foarte periculos, pentru că vezi D-ta din pricină că acum stă în voia tuturor calicilor și proletarilor ca să votiseze alăturea cu milionarii și cu toți coconii binemirositori de profumuri scumpe, acea sărăcime se apucă și alege deputați la adunanța națională tot dintre soțialiști, adică dintre acei bărbați procopsiți ai Franței, căror nu le mai tace gura nici le mai stă condeiul, ci strigă mereu: dați pâne săracilor, faceți de lucru proletarilor, nu-i lăsați să viie la cea din urmă desperăciune ca să vă ucidă pe toți și să vă ia toată averea; regulați mai bine soțietatea omenească, iar veniturile vistieriei nu le prădați pe tot feliul de nebunii ș.a.ș.a. Deci după cele mai ferbinți și mai amerințătoare dispute ce avu ministeriul și maioritatea adunanței naționale cu minoritatea ei carea toată este soțialistică, în 31 Maiu a.c. se decretă o lege noă, prin care votul universal în Franța se restringe între câteva condițiuni, încât numărul celor cu dreptul de alegere din aproape 10 mil. scade cătră 5 mil.; tot mai multe preste măsură, decât era până la Lud. Filip […]”

Sursa: Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov. Biblioteca digitală