Comedie pastorală (Ardeal, circa 1780)
Franz Josef Sulzer, Istoria Daciei Transalpine, vol. III, Viena, 1782
„Tot atât de frumoasă ca gen și, pentru că exprimă în modul cel mai natural moravurile și forma de gândire și oratorică a românilor (der Walachen), mai instructivă decât precedenta, este după părerea mea următoarea poezie comică cântată, prezentată la o nuntă săsească. Eu, de altfel, la arta poetică comică a românilor nu am nimic de completat și, ca să fac pe placul iubitorilor de limbi străine și de poezii,
voi intercala câteva pasaje, căci în ceea ce privește adevăratele lor comedii, ale curților boierești ale lor, deja le-am redat sus.
Această poezie este ieșită din pana unui român cu numele de M(icule?) și are ca personaje mirele, un cioban român și prietenii lui ca oaspeți.
Un cioban apare pe scenă și cântă:
Fraților din codru verde,
Vreme ca să nu se piardă
Cu șezutu tot în soare
Unde curu mai mă doare
Scoală-te, hei, măi urâte,
Ie-ți curelele și siechie.
Măi fârtate Lupule,
Vin’, zi cu cimpoaiele,
Zi – că te-oi lovi cu bățu!
Iaca și Martinu Hoțu
Cu Șerban din București
Și județu din Zernești.
Haidați toții dimpreună
Să fim azi cu voie bună!
Iaca Sgranciul cel lăudat
Astăzi că s-au însurat
Cu o fată drăgăstoasă
Și din inimă frumoasă,
Bucura din Poale lungă,
Mare frate, să s-ajungă.
Dară bucucele bune
Și nainte ce s-or pune
Niște verze cu șafran
Mămăligă cu herean,
Cartaboși afumate
Și redichi fripț cu ceape
Niște pulpe din berbeci
Mazer încă fiert cu vreci;
Dar Herilco din Secele?
Frate ce să bagi în piele.
Lăutari acei din vamă;
Dară fete făr’ de samă,
La acest lucru lăudat
Ei pe loc că s-au sculat
Și la nuntă au intrat
Mirelui s-au închinat.
Acum vine mirele și spune:
Pace bună în această casă!
Ședeț fraților la masă
Să-ți trăiască, și mireasă
Zile multe să trăiască.
ș.a.m.d. unde mai prezintă pe Oprea din Udvarhei și încă o jumătate de duzină de rivali, pe care i-a învins pe toți prin cucerirea și stăpânirea (păstrarea) logodnicei sale și dându-și frâu liber acestei bucurii cu atâta lipsă de măsură, încât în timpul săriturilor sale se apropie de soba deschisă a camerei și își pârlește cojocul.
După aceasta apare un alt cioban care cu o voce de discant sau tenor povestește celorlalți că Radul, camaradul lor, s-a logodit deja cu frumoasa Ilinca (Elena). Trebuie să redau ultimele șase versuri ale povestirii, în care se cântă lauda Ilincăi:
Numai părul e cam crețe,
Dinții sânt din tinerețe,
Albișor și albișor,
Stau ca stâlpii la stobor.
Ce să-ț spui, măi frate Stan,
Are o glugă plin’ de bani.
În momentul acesta, Drăguș, un adorator ascuns al Ilincăi, nu se mai poate reține și cântă plin de supărare și de invidie cu o voce de bas:
Pu! fut maicii noroc în cur.
Eu când durmeam,
Radu ședea tot împrejur
Și au tot păzit
Și cu ghiri n-au nimerit
Aferim!
Dară noi va să perim,
El ar trăi ca un domn.
Dară eu ca un becisnic de om.
O, ce noroc!
Futu-ț în cur Pintoc.
Corul prietenilor îl liniștește pe Drăguș prin amintirea mâncărilor bune pe care le au în față și pe care le mănâncă, căci aici sânt: cozonac, o gâscă proaspătă, lămâi din București, vin din Cernătești și cârnați umpluți cu muștie, aceasta înseamnă cartaboși umpluți cu muște, iar prin muște ei înțeleg stafidele mici. Iar la sfârșitul corului urmează mulțumirea adusă mirilor cu cuvintele:
Închină frate, să trăiască
Să nu lipsască foc și iască
Mirului și la mirească
Ca să umple toată casa
Cu coconi de cei frumoș
Și cu fete de folos;
Că bine ne-au ospătat,
Mirele să fi lăudat!
Sânt deja prea multe exemple aici, altfel aș fi adăugat la ultima așa numitul final, care este tot în această atmosferă și tot așa de natural scris.”
Sursa traducerii din germană și a transliterării din română cu caractere gotice: Lucian Drimba, Occisio Gregorii in Moldavia Vodae, Cluj, 1983
Sursa imaginilor: Sursa imaginilor: Franz Josef Sulzer, Geschichte des transalpinischen Daciens, das ist: der Walachey, Moldau und Bessarabiens, vol. III, Viena, 1782
Tipărituri vechi 