Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Versuri”

Cântec despre dare (trad. de Vicențiu Babeș în 1847)

amicul-poporului-1„Budapesta în 12/24 Avgust (Gustu) 1848, Numărul 12.
Esă în toată Joia

AMICULU POPORULUI
Se dă prin Comisia centrală din Pesta

Domnule Redactoriu!

Aice-ți trămit doă versuri românite, amândoă pentru popor și despre popor; unul – cel dintâiu – încă din lumea veche, când țerani era iobagi, subpuși tuturor greomântelor și despoiați mai de toate drepturile cetățenești; – al doile din lumea noă reformată, când poporul este aceia ce se cuvine să fiă, este toate, este țeara însuși. Ceva contrast cumplit între timpul varvariei trăntite și între timpul libertatei de astăzi; ceva duioasă aducere aminte de ticăloșia și mișelitatea trecută, și – ceva întipuire chiară a dreptatei și a cuviinței astăzi stăpânite și simțite. – Amândoe aceste cântece sânt scoase din limba magiară, și anume cel dintâiu este urmat după cântul popular magiar, întitulat ádo-dal […]

Dat-am în Pest la 10 August 1848.
Concetățianul Babeșiu

Cântec despre dare (porție)

Nu am pâne, nici de sare,
De-au dus toate darea mare,
Darea mare, ce m-apasă
Cât și sufletu-mi mai easă.

Când n-am bani să plătesc darea,
Nu ajut’atunci văitarea,
Nu mulțimea, ce amar plânge,
Că domnia reu mă strânge.

amicul-poporului-2Vine judele cu carul,
Duce toate ‘mi las amarul.
Duce-mi patul și buhaiul
Duce-mi masa și mălaiul!

Nu-i în țară nici dreptate,
Nici vr-o frică de păcate!
Eu fac drumuri și punți grele,
Și-nsumi vama dau la ele!

Eu s’silit a da cătane,
Lor nutreț, lăcaș și haine,
Ca domnimea s-o pândească
Ș’npotrivă-mi s-o-ntărească!

Mulți zburați lenoși în țară
Când vreu dorm, când vreu se cară,
Când vreu beu, când vreu mănâncă,
Că-i nutrește a mea brâncă!

Eu mă frâng, asud cu sânge
Cât de milă-mi câmpul plânge,
Lucru fără reposare,
Totuși n-am nici de mâncare.

Și uscata-mi bucătură
Suspinând o bag în gură,
Că-i cu lacrămi frământată,
Și-i cu lacrăme sărată!

Mi-aș da prunci să învețe
Până ce-s în tânărețe,
Dar nu-i mod cu straița goală
Și mai fără nici o țiolă.

Nu-mi e mamă astă țară,
Ci măștione prea amară
Fă, o Doamne! strămutare,
Fă cum știi, și-mi dă scăpare!

Boerime, fă dreptate,
Deacă crezi în zeitate,
Șterge crunta șerbitate,
Ca treimea să-ți ajute!!!

Scriet în Arad la 8 Maiu 1847.”

Sursa: Biblioteca Digitală Transsilvanica

Mihail Halici-fiul, Odă dedicată lui Ferenc Pápai Páriz (Basel, 1674)

Odă publicată în Vota solennia quae Nobilissimi et Clarissimi Viri D. Francisci Pariz de Pápa Transylvano-Ungari, honoribus doctoralibus ab amplissimo Medicorum in perantiqua Universitate Basiliensi ordine...

Odă publicată în Vota solennia quae Nobilissimi et Clarissimi Viri D. Francisci Pariz de Pápa Transylvano-Ungari, honoribus doctoralibus ab amplissimo Medicorum in perantiqua Universitate Basiliensi ordine…

„Cânt sănătate, sărind la voi, Rumanus Apollo,
La toți, câți svânta-n împărăție ședeți!
De unde cunoștințe așteptăm și știință: ferice
De Amstelodam, prin cărți este-n omenie tipar.
Lege dreaptă au dată frumoasă cetate Geneva:
Îți vine Franciscus, ține-te Leyda, Paris!
Prindeți mâne surori, cu cest nou ospe: nainte
Frați, fârtați, nimfele iasă curând;
Domni buni, mari doctori, Dascălu și bunule Doamne
Cu pace îi fiți, cu pâne și sare, rugăm.”

Sursa foto: Doru Radoslav, Repere ale învățământului superior din Cluj în secolul al XVII-lea, în Istoria Universității „Babeș-Bolyai”, 2012.

Transliterarea în ortografia modernă după: Dan Horia Mazilu (coord.), Literatura română medievală, București, 2003.

Anton Pann, Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, București, 1853

„Nesdrăvăniile lui Nastratin Hogea. Culese și versificate de Anton Pann. București, 1853. În Tipografia lui Anton Pann.”

„Nesdrăvăniile lui Nastratin Hogea. Culese și versificate de Anton Pann. București, 1853. În Tipografia lui Anton Pann.”

Nastratin Hogea 1Un nebun făgăduește ș-înțeleptul s-amăgește

Într-o zi Nastratin Hogea ceartă cu-n vecin având
Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând;
Nastratin plecând să meargă spre a se îmfățișa
Băgă-n sân un pietroiu mare și se-mfățișe așa;
Când pârâtorul de dânsul spunea câte îi plăcea,
Nastratin pe taină sânul își arăta și tăcea;
Judecătorul văzându-l că își bătea sânul plin
Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin;
După ce jeluitorul fu d-aci afară dat,
Zise lui Nastratin Hogea: scoate ce mi-ai arătat;
El scoțând îndată piatra o puse cu cinste jos
Și se trase la o parte cu chip prea politicos;
Dar ce este asta? zise judecătorul bătrân;
Este darul, el răspunse, ce ți-l arătam în sân…

Nastratin Hogea 2Haina mai mult e privită decât persoana cinstită

Nastratin Hogea odată fiind la nuntă chiemat
Se duse în haine simple, ca sărac biet îmbrăcat,
Nuntașii astfel văzându-l, nici în seamă nu-l băga,
Ci pe cei cu haine scumpe să trateze alerga;
Și după ce așezară la masă pe toți frumos,
Îl puseră și pe dânsul în colțul mesii de jos
Nastratin văzând aceasta se sculă-n grab alergă
Și la un al său prieten să-i dea hainele-l rugă;
Dându-i hainele acela se-mbrăcă galant pe loc,
Puse ș-o blană asupră-și cu postav roșu de foc,
Și așa mergând el iarăși la nunta ce-a fost chemat,
Cum îl văzură nuntașii, cu cinste l-a-ntâmpinat,
Poftim, poftim Hogea-efendi, către dânsul toți zicând.
L-a pus tocma-n fruntea mesii, fiecare loc făcând.
El dacă șezu la masă ș-a-ntins mâneca în vas,
Zicând: poftim, poftim blană, mănâncă ce e mai gras.
Îl întrebară nuntașii, Hogea Efendi! zicând:
Pentru ce o faci aceasta, ș-întingi mâneca, mâncând?
Pentru că, el le răspunse, eu întâi când am venit
Cu hainele cele proaste nimenea nu m-a cinstit.//
Și când v-am dat bună zioa, abia mi-a zis mulțămim,
Iar cum veniiu cu acestea, toți mi-au zis, poftim poftim.
De aceia și eu blana să mănânce o poftesc,
Că văz toți privesc la haine și persoana n-o cinstesc.

Sursa: Dacoromanica – Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Post Navigation