Discursul învățatului grec Neofit Duca contra aromânilor (1810)
„…de altfel, a se lăuda [aromânii] cu neamul romanilor, pe când nu au nimic comun cu ei, nu-i cuminte și nici nu se poate asculta așa ceva; și apoi nu li-e rușine de îngăimările înjositoare ale limbii lor, atunci când soarta i-a așezat în mijlocul Greciei, cu al cărei lapte și frupt au crescut, ale cărei obiceiuri și datine le-au primit, și a cărei măreață limbă au îmbrățișat-o? Și să refere originea neamului lor la o națiune, despre care nici ei înșiși nu știu cum a decăzut altădată, bine, rău sau rușinos, și a cărei limbă nu o cunosc câtuș de puțin? Și aceasta mai cu seamă când suntem încredințați că fiecare unde se naște, crește și trăiește, se și cultivă în felul acelui neam, chiar fiind născut de alt tată și din altă mamă; iar ei, după atâtea veacuri, se consideră de aceeași origine cu romanii, cu care n-au comun nici numele, nici picătură de sânge în vinele lor. Arată-ne un regat al lor propriu, ori o provincie întreagă sau altceva caracteristic și deosebit de alții, și atunci noi vom tăcea; toată a lor mulțime însă o cuprinde, de la Dunăre până aproape de Pelopones, un șir de munți sterpi, buni pentru exilați și pentru vagabonzi. Unde le e metropola lor? Unde li-s arhiereii? Unde judecătorii, unde șefia? Unde nobilimea, unde preoții, unde evanghelia, unde psaltirea, unde litere deosebite? Unde numele lor de neam cunoscut, fie și celor mai de aproape? Unde-i locul lor în Geografie? Nicăiri. La ce deci se laudă ei că vor să constituie națiune deosebită, pe când nu au nici loc? Căci Elada nu va consimți niciodată, în niciun fel, să se numească Vlahie, ci-i va considera pe aceși apostați de intruși iar nu curați.”
Sursa traducerii : Pericle Papahagi, Scriitori aromâni în secolul al XVIII-lea, București, 1909 (pe digibuc/dacoromanica)
Sursa imaginilor : Μαξίμου Τυρίου Λόγοι τεσσαράκοντα και εις. / Επεξεργασθέντες και εκδοθέντες παρά Νεοφύτου Δούκα, Viena, 1810
Tipărituri vechi 