Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the month “Septembrie, 2017”

Ospăția Moldovei. Hôtel de Moldavie (Iași, 1847)

Albina Romaneasca, octombrie 1847

Albina Românească, Iași, 8 Octombrie 1847

Hotel de Moldavie

„Înmulțirea călătorilor păminteni și străini au cerut adăogirea caselor pentru oaspeți și a lor organizare dupre pilda acelor din alte capitale a Evropei. Pentru de a răspunde la o asemene nevoe, s-au deschis în Iași OSPĂȚIA MOLDOVEI, așezată în centrul politiei pe Ulița Mare, față în față cu acea Domnească pe locul numit din vechime Pârlita.

Acest așezământ, de nou zidit, se compune din un mare număr de camere, de sale de ospătat, de petreceri, de cabinet, de cetirea gazetelor și de biliard, toate aceste elegant și mobilate de nou cu confortul îndemnării plăcute. Curtea încăpătoare este paveluită, încinsă de alte odăi, de șuri și grajduri pentru cii ce călătoresc cu trăsurile lor.

În astă ospăție, se poate găsi totdeauna, feliurite gusturi de dimineață în teasuri și acea cu furculița, prânz și cină dupre cartă, toate proaspete pregătite dupre acel mai bun gust. Vinațele pentru masă, de țară și cele străine sânt de cvalitaua cea mai bună și prețurile întru toate după o tarifă foarte măsurate. De asemene doritorii se pot abona pe lună pentru prânz și cină pe la casele respective. De servițiul și înmulțirea cererilor se fac de camarierii ce vorbesc și limbi străine, eară proprietariul ce este totdeauna de față se îngrijește de a îndestula și a mulțemi persoanele care cinstesc astă ospăție cu a lor ființă.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor. Dacoromanica

Anunțuri

Magaziile Iașilor. Veacul merge sporind (din Albina Românească, Iași, 3 febr. 1846)

„Era o vreme când în magaziile Iașilor nu găsei decât citarele și papuci galbeni. Unde mănuși glacés, ciobote de glanț, bretele de cauciuc? Aceste, pentru moldoveni, era o poveste din domeniul basnelor. Însă împărăția papucilor și a chitabiilor au trecut, și ne temem că în curând și șlicul, această regină a căciulelor va peri, dacă vreun filantrop nu-l va păstra – bine învălit în tutun ca să nu-l mănânce moliile – în vrun cabinet de anticități. Astăzi capelul Gibus s-au întronat pe capul nostru, și strimtul frac au luat locul largului antereu. Ne-am civilizat în port; rozienza! ne vom civiliza încet încet și almintrele.

Mulți însă strigă asupra luxului.

– Luxul de prăpădește! Luxul a să ne stângă!

– D-ta Domnule, care porți încă barbă și ceacșiri strigi asupra luxului, fără să știi ce este luxul. Oare urmat-ai vr-un curs de economie politică? Oare știi că luxul este sufletul unui stat? Ș-apoi ce strigi atâta? Luxul este și scump și eftin.

Voești să-ți mobilezi salonul cu eleganță și fără multă cheltueală? Întră în magazia D. Gițțo Caliman peste drum de frații Boguș. Aici vei găsi tot felul de pandule, lampe, etajere, jirandole, oglinzi, ecranuri, și acele o mie și una de nimicuri ce sânt neapărate; alege pe cele mai frumoase, mai originale, și te vei mira de moderatul lor preț.

Voești să dai un prânz? Tot aici vei găsi feluri de brânzuri, marinate, seliami de Bolonia, macaroane de Neapoli, pate și posmagi de Strasburg, feluri de fructe zăhărite care te vor face să-ți lingi buzele când le vei mânca, feluri de vinațe care te vor face să-ți sugi limba când le vei vedea.

– Dar ce-mi trebue toate aceste nimicuri frumoase? Odăile îmi sânt calde earna și recoroase vara. Am paturi cu mindire de lână pe care pot șidea și rahat. La masă am cârnați buni, vin de Odobești și pastramă de vacă.

– De unde vii, Domnule? Negreșit că din vr-o insulă a oceanului pacinic. Robinson Cruzoe au trăit nu știu câți ani în ostrovul seu. El încă mânca și bea, avea mobile și haine fabricate de dânsul. Te stim pre mult ca să te asemănăm cu Robinson.

Ai paturi și mindire în salonul D-tale, și socoți că mă vei ademeni să viu să te văd? Dar cum o să mă pun pe ele, fără să mi să rupă toate șireturile și bumbii ce mă închee? Fără să-mi plesnească supielele de la pantaloni? Cum o să pun în contact nobilul meu

bonjur lucrat cu atâta măestrie de Orji cu patul D-le făcut de mindirigiul arman?

Mă poftești la masă? Dar nu știi că după supă trebui să-mi dai Maderă, pe urmă Bordo, apoi vin de Rin, și cu ce o să-ți urez soția credincioasă, copiii cei frumoși, carii – zice cucoana – că-ți seamănă așa de bine, dacă nu-mi vei da șampanie?

Ce-ți vorbesc de aceste? D-ta ești un om literat; iubești să te adâncești în noean a gândirilor filosofice; îți plac clătirile ce aduc vaporoasele romanțe a scriitorilor moderni. Hrana spirituală te mulțemește mai mult decât cea trupească. Și zeu! ai dreptate. Vieața se alcătuește mai mult seau mai puțin din închipuiri și din amăgiri! Dacă e așa, treci la librăria națională a D. G. Caliman et Comp, și vei găsi pe lângă cărțile românești tipărite în prințipate, o bogată colecție de cele mai frumoase romanțuri, istorii, călătorii, pe care le poți ceti cu o nimică – cu patru galbeni pe an!

Auzi, Domnule! cu patru galbeni, cu patru ticăloși galbeni te poți face dobă de carte. Unde ai afla dascalul care să te învețe cu prețul acesta?

Aici vei găsi în sfârșit cele mai noă cărți franțeze ilustrate, și nu vei crede când vei auzi cât de eftin le poți cumpăra.

Regule obștești: în zioa de astăzi, un om ce respectează, un om de soțietate, un om de gust, într-un cuvânt, un om ca oamenii trebui:

a) să fie abonat la un cabinet de lectură.
b) să bea șampanie.
c) Să fie încușmat, încalțat și înmănușat după jurnal.
d) să poarte baston rococo, și pumnar cerchezeesc.
e) să scrie cu condee de oțel, și să-și pecetluească biletele cu buline cu devize.
f) să joace șah și se danță polca.
g) să aibă pe masa din cabinetul seu cel puțin o duzină de albomuri caricaturale și de cărți ilustrate.
h) să… să… să…

Aceste toate se găsesc la magazia D. G. Caliman și la librăria vis a vis. (Va urma).

Carlu Nervil.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)

Nicolae Mavrocordat, Cuvânt contra nicotinei, Iași, 1786

„Cuvânt contra nicotianei de în veci pomenitul și fericitul între morți, prea înțeleptul voivod Nicolae Mavrocordat. Acum pentru prima dată editat în Iașii Moldovii în zilele prea înălțatului și prea iubitorului de cultură voevod Alexandru Ion Mavrocordat, în tipografia fondată de preotul chir Mihail Ro. și chir George Hagi Dinu din Tricala, 1786, August 25.

Inițialele și stema tipografului Mihail Strilbițchi

[…] În adevăr, se produce pe câmpii o buruiană cu foaia lată, care n-a avut vreo denumire de la cei vechi, azi e denumită nicotiana de cei ce o întrebuințează, ea e culeasă foaie cu foaie de oameni, e uscată la căldura soarelui, și după ce umezeala ei a fost disolvată de căldură, devine uscată, și în starea aceasta e răspândită sub forma de legături vânzându-se cu mulți bani, iar după ce se sfarmă de cumpărători se depune într-un mic vas de pământ, de formă încovoiată și care e găurit în două părți, într-o parte se pune materia destinată a fi arsă, iar în partea cealaltă se adaptează un tub lung, fabricat din lemn; pe acesta ținându-l între buze trag prin el fumul buruienei ce arde. Și unii înghit fumul și îl bagă în stomac, transformând pântecele lor în cuptor, iar alții îl dau afară prin nas, iar cei, ca să zicem așa, ce sunt mai cu măsură în vițiu, îl țin puțin în gură și îl dau afară. Dar cine ar putea descrie cât de vătămătoare este pentru oameni această buruiană desgustătoare? […]

Trebuie să acordăm iertare celorlalți cari le procură o oarecare plăcere, însă cei ce întrebuințează nicotiana, cea producătoare de iritație, câtă ocară și dojană nu merită, cari doresc prin un singur obiect să producă plăcere la două simțuri deodată: mirosului și gustului vătămând pe amândouă; gustul prin amărăciune și mirosul prin puturoșenie? Pe lângă aceasta aduc mare vătămare și ochilor prin fumăreală, oprindu-li-se vederea până aproape de picioare, ei se orbesc de bună voie și cu adevărat se scufundă în bezna iadului unde sălășluesc păcătoșii, căci credința e că acesta este întuneric și întunericul învăluește și înconjoară ochii. În adevăr, spune-mi ce altceva este fumul? E întuneric aevea […]

Și a-i vedea pe ei să se scoale desdedimineață și în felul celor cuprinși de o furie teribilă să se învârtească ici colea și întocmai ca câinii de vânătoare să cotrobăiască cu nasul nicotiana spre a se îndopa cu ea și a-și umple măruntaele cu funingine. Dacă cineva le-ar adresa salutul de bună dimineața înainte ca ei să fi gustat nicotiana i-ai vedea atunci urlând ca lupii și aruncând cât de multe insulte celui ce i-a salutat […]

Așadar, deoarece din multe puncte de vedere cuvântul a dovedit în mod strălucit, că nicotiana este extrem de rușinoasă, atât ca nume, cât și ca efecte, că e vătămătoare sufletului și corpului, că e icoana veșnicului iad, tiran neîndurător al celor ce o întrebuințează și pe aceștia că sunt mai sălbatici decât fiarele, mai pofticioși decât femeile gravide și în fine mai nelegiuiți decât tâlharii și pungașii, oricare om cuminte să se abție de la o astfel de buruiană otravă și pe cât poate să abată pe toți de la întrebuințarea ei.”

Sursa foto: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)
Sursa traducerii: Petre Mihăescu, Tutunul în trecutul Țării Românești și al lumii întregi, București, 1931 (pe Dacoromanica)

Post Navigation