Stanisław Okrzyc Orzechowski (1513-1566) despre numele românilor

Annales Polonici, ediția din 1643

Sursa: Stanisław Orzechowski, Annales Polonici (necesită un djvu viewer)

Pe pagina din dreapta:

Sunt Daci ex Italis Romanisque procreati, qui duce Lucio Valerio Flacco cum Daciam occupavissent in hisque regionibus inveteravissent ac uxores duxissent, hos Dacos reliquerunt, qui eorum lingua Romani a Romanis, nostra Valasci, eodemque modo ab Italis appelantur. Valasci enim Polonis idem est, quod Itali Latinis. Quorum regio Moldavia quasi Major Dacia vulgo appellatur. Hi natura, moribus et lingua non nullum a vulgo Italiae absunt, suntque homines feri magneque virtutis, neque alia gens est, quae pro gloria belii el fortitudinis angustiores fines cum habeant, plures ex propinquitate hostes sustineat, quibus commenter aut bellum infert, aut illatum défendit.

Traducerea realizată de doamna Ștefania Cecilia Ștefan:

„Pe când regele se afla în Prusia Răsăriteană şi nu coborâse încă din Regio Mons (Königsberg), i se aduse la cunoştinţă prin intermediul scrisorilor lui Nicolaus Sieniavius, palatin de Bełz, conducătorul oştirii, că toţi dacii au fost supuşi autorităţii sale. Aceştia se trăgeau din romani şi italici, care, după ce au ocupat Dacia sub comanda lui Lucius Valerius Flaccus, şi-au luat soaţe pe acele meleaguri şi acolo şi-au petrecut bătrâneţile. Pe aceşti daci care pe limba lor îşi spun români, de la Romani, iar pe limba noastră valahi, de la italici, i-au lăsat la vatră. Căci pentru poloni, apelativul Wloszy este precum Itali pentru latini. Ţinutul lor, Moldavia, poartă, în graiul simplu, numele unei Dacii mai mari. Aceştia, prin fire, obiceiuri şi limbă nu sunt departe de moravurile Italiei şi sunt oameni aspri, de mare bărbăţie. Nici că se află altundeva vreun neam care, socotind după faima vitejiei arătate în războaie, să poată ţine piept, în ciuda fruntariilor înguste ale ţării lor, atâtor duşmani din vecinătate, cu care fie pornesc, neîncetat, război, fie poartă războaie deja începute.”

Roman I, Voievod al Moldovei și Domnitor al Întregii Țări Românești (document din 5 Ianuarie 1393)

Roman Vodă al Moldovei jură credință lui Vladislav, regele Poloniei

„† În numele lui Dumnezeu, amin. Cunoscut facem prin această carte celor prezenți și viitori, ce vor trebui s-o cunoască, că noi Roman Voevod al Moldovei și Domn al întregii Țări Românești  [sau „al Moldovei și al întregei Țări a Moldovei”, în traducerea lui M. Costăchescu;  „мъı романъ воєвода моʌдавьскии и дѣдичь оусєи зємʌѣ воʌошьскоı”, în documentul original], din munte până în țărmul mării [„ω(т) пʌонинъı ажє до брєгу морѧ”], că de bună voe, de nimene nesilit, ci din bun și înțelept sfat al slugilor noastre și al panilor noștri credincioși și cu învoirea întregei Țări Românești, fără nicio silă, am făgăduit și făgăduim și dăm înscris vecinic, făgăduind cu credință și dreptate curată, să slujim slujbă credincioasă și cu copiii noștri, cari sânt acuma și vor fi în viitor, și cu boerii noștri și slugile noastre și cu toată Țara Românească, neinvinsului Vladislav, din mila lui Dumnezeu, Craiu al Poloniei [„короʌєви поʌьскому”], marelui Cneaz al Litvaniei [„кнѧзю вєʌикому ʌитовьскому”] și Domn al întregei Țări a Rusiei [„дѣдичю оусєı рускоı зємʌѣ”], Domnului nostru scump și preastrălucitei Hedviga, din mila Domnului, Crăiasă a Poloniei și a copiilor lor, cari vor fi după dânșii și coroanei Poloniei.

Și am făgăduit și făgăduim să fim cu credință și să nu căutăm, nici să avem pe alt domnitor, ci să slujim și să ajutăm craiului și soției sale și copiilor lor și coroanei Polone și să-i dăm bun sfat cu tot poporul întregei Țări Românești, cum se cuvine slugii credincioase să facă domnului său scump, să-l ajute contra oricărui dușman, neexceptând pe niciunul, pe cinstea și dreptatea noastră, afară de Țara Prusiei și Litvaniei și cu ținuturile de dincolo de Cracovia, care din cauza depărtării nu sunt plăcute poporului nostru.

Și la toate aceste făgăduim, fără înșelăciune și fără viclenie și cu aceste și cu toate cele scrise mai sus să ținem tare acest zapis vecinic.

Iar pentru mai mare credință am poruncit să se atârne pecetea noastră cătră această carte a noastră.

Și noi panii și poporul întregei Țări Românești [„и мъı пановє и поспоʌьство оусєı зємʌѣ воʌошьскоı”] și cu copii noștri prezenți și viitori nedespărțindu-ne de Domnul nostru, făgăduim cu dreptatea noastră, și cu credința noastră întărim cu scrisorile noastre să slujim mărețului Vladislav, Craiul Poloniei, și soției sale, măreței Hedviga, Crăiasa Poloniei și copiilor lor și coroanei Poloniei și niciodată să nu ne despărțim în veac de crăiea Poloniei, după cum este scris mai sus, să stăm înpreună contra dușmanilor lor, neexceptând pe niciunul, să ajutăm și să-i sfătuim cu credință curată, fără înșelăciune și fără viclenie.

Iar spre tărie acesteia atârnăm pecețile noastre înpreună cu a Domnului nostru.

S-a scris cartea, în Suceava, Duminică în ajunul Bobotezei, în anul Domnului 1393.”

Pecetea mare are pe ea următoarea inscripție:  „† пєчать ıω роман воєводы зємʌѣ моʌдавьскои”

Sursa facsimilului: Ioan Bogdan, Album paleografic moldovenesc, București, 1926

Sursa traducerii: Mihai Costăchescu, Documentele moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, vol. II, Iași, 1932

Condica lui Gheorgachi, Iași, 1762 (ceremonialul de la Curtea Țării Moldovei)

2r. Condică ce are întru sâne obiceiuri vechi și noă a prea înnălțaților domni, care s-au făcutu din porunca prea înnălțatului, luminatului și iubitoriului de Hs. Domnului mieu și oblăduitoriului a toată Moldaviia: Io Grigorie Ioan Voevod, care s-au alcătuit și s-au scris de mine prea plecata slugă, Gheorgache vtori logofăt aici în orașul Eșului, la anii 1762 Noemvrie 5.

3r. Pinax adecă însemnare de ceale ce să află întru această Condică

„Orânduiala Domnii noao
Orânduiala boieriilor
Orânduiala mucareriului
Domniia Mării sale lui Grigorie Voevod
Orânduiala la zioa Agiunului Nașterii
Orânduiala în zioa Nașterii
Țărămoniia ce să face la Sfete Vasilie
Orânduiala în zioa Agiunului și în zioa de Bobotează
Alte obiceae vechi ce avea Domnii cei dinainte
Orânduiala în zioa Învierii
Țărămoniia ce să face la Sfete Gheorghie
Orânduiala cându merge Domnul la Svităi
Orânduiala cându face Domnul Mitropolit sau Episcop cându moru
Rânduiala iarăși cându face Domnul Mitropolit sau Episcop; cându face paretisis
Rânduiala divanului
Țărămoniia ce să face la solii cei streini ce trec pin Eși
În ce chip se adună Domnul cu Hanul și cu Pașii cei cu trei tuiuri, cându trec pin Eși la sarhatul lor
Al Mării tale mică, plecată și dreaptă slugă: Gheorghie al doilea logofăt.”

4r. Țărămoniia Domnii noao, cându vine Domnul în scaon, cu ce politică și rânduială să cinstește

„Domnul, după ce ia Domniia la Țarigrad, îndată avându gata pre unul din oamenii săi și cu călărașii carii să întâmplă acolo, în menzâl, vin la Moldova cu zaptu-ferman și cu cărțile Domnului la caimacami, pe carii îi orânduește Domnul.

Deci boerii caimacami, deosăbitu de alte trebi și purtări de griji ce au din poronca Domnului, gătescu rădvane, carătă și cară pentru agârlâc și le trimit la Țarigrad, cu toate ceale trebuincioase. Și mai nainte pân a nu sosi Domnul la Gălați, fieștecarele din boerii țărăi (afară de caimacami), s-au silitu ca să iasă întru întâmpinarea Domnului la Gălați, așteptându-l la vadul Dunării, de iasta parte, unde și saivantu iaste întinsu pre malul Dunării. Și cându iase Domnul din ghecitu, stau boerii la rânduiala lor de-i fac alaiu și mergându Domnul la saivantu, mergu toți boerii, pe rânduială, de-i săruta mâna și poala. Și lângă Domnul stă un boeriu, care iaste mai cunoscutu Domnului și arată pe fieștecare din boeri, cine iaste și ce boerie au avutu; și de acolea, îndată să ridică Domnul de merge la târgul Galaților, la gazda ce iaste rânduită și gătită, petrecându-l și boerii. După ce intră Domnul în casă, mergu și boerii toți înlăuntru și le zice Domnul de șăd, dându-le și cahfea. Pe urmă, eșindu boerii dela Domnu, mergu pela gazdile lor.

A doao zi mergu boerii de să închină Domnului și după cafea să face un divan de giudecăți norodului. Unii din Domni au făcut și masă boerilor (dar nu toți). Apoi de la Gălați și până la Eși, la toate conacile face Domnul divan, dându-le Domnul tuturor o mângâiare ca aceaia că vor avea toți o dreptate […]

5v

Domnul, descălecându la scara bisearicii, mai nainte să află mitropolitul cu episcopii, cu ceilalți arhierei și cu igumenii la ușa bisericii, preotul cu sfânta evanghelie, diiaconii îmbrăcați în stihare, cu cadelnițile a mână și citeții cu lumini aprinse în doă sfeșnice; și după ce să sue Domnul pe o scară sau doao, să scoboară și mitropolitul ca doao trei scări și luând din mâna preotului, în mâna sa, sfânta evanghelie, o dă Domnului de o sărută și cel ce iaste protopsaltis îndată începe a cânta axion. Și agiungându Domnul în mijlocul bisericii, îș ia cuca din cap și să închină cătră icoana Mântuitorului Hs. și o sărută, asemene și cătră icoana Preacistii și a proschinitarului. Și apoi stând în mijloc, între cele două sfeșnice, din-a-dreapta îl ia  (5v: ) episcopul de Roman și den-a-stânga episcopul de Rădăuți și-l ducu pe ușa cea împărătească în sfântul oltariu și țiindu-l unul de o mână și altul de alta, încungiură sfântul preastol, cântând: Ησαΐα χορενε, iar pe limba rumânească: Isaiia dănțuește. Și stându mitropolitul în dvera cea mare și episcopii aducând pe Domnu și îngenunchindu-l înnaintea sfântului preastol, Domnul încă plecându-și capul și mitropolitul puindu omoforul asupra creștetului Domnului, cetește molitfa cea orânduită de încoronare, puindu asupra capului Domnului și ipogonation, ce să chiamă nebederniță. După săvârșirea molitfei, îl miruește și sărutându Domnul mâna mitropolitului, mitropolitul încă sărută creștetul Domnului; și vrându ca să iasă Domnul din oltariu, stându afar, din partea din-a-dreapta, ceaușii cei împărătești, episcopul de Roman și din partea din-a-stânga, episcopul de Rădăuți, sau de Huși (de nu iaste Rădăuțul), îl iau pe Domnul de susiori și-l duc de-l sue în domneasca strană. Și stându mitropolitul în mijlocul ușii cei împărătești, blagoslovește pe Domnu și diaconul îndată începe: Ελέησον ήμάς ό Θεός; și pomenește pe mitropolitul, pe Domnu și pre tot creștinescul norod și face mitropolitul otpustul, cântăreții Τόν δεσπότην și Πολυχρόνιον. Și coborându-să Domnul din strana sa, merge de să închină în mijlocul bisericii și eșindu afară din biserică și încălecându, își pune iarăși cuca în cap și cu tot alaiul merge de întră în curtea domnească […]

8v. Din Capitolul „Țărămoniia ce să face la mucareriu”

De la rândul 9: Deci intrându Domnul în divanul cel micu, unde și beizadealile să află cu mitropolitul, cu alți arhierei și cu toată boerimea și stând Domnul în picioare lângă scaon, scoate din sânul său hatișeriful cel împărătescu și după sărutare puindu-l pe cap, îl dă în mâna lui divan-efendi, carele sărutându-l și el îl citește în veliglas. După cetirea hatișărifului, îndată divan-efendi ia caftanul după brațile boeriului și merge cătră Domnu și Domnul sărutându-l, îmbracă caftanul și slobozindu toate tunurile, să face șănlic cu mehterhanea și cu toată rânduiala. Și Domnul șezându în scaon, vel visterul cetește tâlcuiala hatișărifului pe rumânie […] ”

Alaiul în biserică. Sursa: Dan Simionescu, 1939

Sursa facsimilelor: Fotocopiile Condicii lui Gheorgache de la Biblioteca Academiei Române – Filiala Iași

Sursa transcrierii și a schiței cu alaiul din biserică: Literatura românească de ceremonial. Condica lui Gheorgachi, 1762. Studiu și text de Dan Simionescu, București, 1939 (se găsește pe http://www.dacoromanica.ro/)