„Căsătoria prințului Raziwill cu o prințesă de Moldova
Cu privire Raziwill îmi aduc aminte de însemnata căsătorie a acestuia, care, deși având loc la începutul istoriei noastre, anume în anul 1645, totuși trebuie istorisită aici.
După ce Alteța Sa Prințul Christof Raziwill din grația lui Dumnezeu Duce de Birza și de Dubinschi, Prinț al Imperiului și general în armata Lituaniei, după moartea întâiei sale soții, Principele umblând cu gândul să se însoare din nou, găsi cu cale să-și aleagă soție din cea mai de bun neam și mai de aproape rudenie, din casa domnească a Moldovei. Aici se găsea fata cea mai mare a Principelui Vasile, anume Maria, domniță cu mijloace mari, legături puternice și întinse, moravuri minunate și in summa cu toate acele prerogative, care atrag și farmecă asemenea personalități.
După ce se asigură de consimțământul mumei-sale, se duse și la regele Vladislav al Poloniei spre a-i cere învoirea, spre a nu fi bănuit că se încuscrește cu un principe străin, a cărui putere era sub ocrotirea turcească […]
La 5 Februarie avu loc nunta în biserica grecească, însă Voevodul nefiind de față, tatăl miresei nefiind admis la cununie după datina țării. Serviciul fu oficiat de Arhiepiscopul Kievului, anume Petru, cel mai înalt prelat din tot clerul Rusiei, născut din seminția Mohilorum, care domnise în Moldova, apoi însă prigonită de turci se retrase în Polonia. El este însă privit ca băștinaș de aici, și Mitropolitul îi cedase locul pentru oficierea slujbei.
Printre solii și trimișii altor națiuni se găsea cel din Polonia, din Brandenburg, din Curlanda, apoi trimisul lui Rakotzi din Transilvania, cel al Țării Românești și al Patriarhatului din Constantinopol, apoi diferiți senatori poloni, și mai mulți din Marele Ducat al Lituaniei.
Trei zile de-a rândul se primiră darurile. Întâia zi ale regelui, al potentaților străini și a trimisului senatului polon. A doua zi darurile Hospodarului sau Domn al Moldovei, ale clerului și ale altor boiari mari moldoveni. A treia și ultima zi delegațiile orașelor atât dinspre Transilvania, cât și din Moldova.
Masa de nuntă ce se-ntinse fu regească, în așa fel că nici un monarh n-ar fi avut să se roșească de ea. În afară de masa domnească, unde se găseau de toate în belșug pentru fiecare cum îi se cuvinea se mai orânduise ca și prin casele particulare fiecare oaspete să găsească toate ce le-ar putea dori. Chiar și cele de pe urmă slugi i se dăduse bani dinainte. Aceste desfătări ținură 12 zile într-una, cu toate plăcerile ce se pot închipui, și în tot timpul muzicanții turci, trimiși chiar de la Curtea Sultanului, cântară pentru înveselirea oaspeților.
Dar se alăturară și comedianții, scamatorii și acrobații, dansatorii pe săbii, și alții mulți de acest soi. Îți era dat să privești la multe lucruri hazlii, sărituri ciudate, jocuri de bărbați și femei turcești din care mulți erau circasieni. Clădiri diferite, castele, palate și corăbii făcute-ntr-adins și apoi luate cu asalt. Apoi monștri de tot felul. Oameni uriași luptându-se cu lei sau cu elefanți, sau purtând pieptoaie strașnice, pe care alții le sfărâmau pe burtă cu niște ciocane grozave. Se mai putea vedea și unul care, legănându-și de părul capului o piatră de moară, începu să joace cu ea și rotindu-se tot mai repede piatra se făcea aproape nevăzută. Danțatorii pe funii și saltatorii făceau și ei minuni.
Lângă Voevod se afla Vistiernicul. Fiecare comediant după ce-și făcuse isprăvile îngenunchea înaintea Voevodului, și-i sărută poalele, după datina țării, iar Voevodul le răsplătea deplin, în bani; la unii le dădea chiar haine de mătasă sau postavuri.
Mireasa princiară, mamă-sa, soția Hospodarului și nevestele tuturor boierilor de față, ședeau și ele la masă, însă singure și despărțite de bărbați, căci astfel e datina țării.”
Sursa traducerii: I. J. Caradja, 1645 Iași. Descrierea nunții domniței Maria a lui Vasile Vodă Lupu cu cneazul Radziwil, făcută de Everh Happelius, în Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iași, fascicola 4, Iași, 1924 (pe Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor).
Sursa imaginilor: Eberhard Werner Happel, Historia moderna Europae, oder eine historische Beschreibung des heutigen Europae, 1692.
Tipărituri vechi 