„Amicu poporului, Budapesta, 29/10 Iulie (Cuptoriu) 1848, Numărul 10.”
„Cu cine să țânem noi, românii?
Înainte de ce voi să răspund spre întrebarea aceasta, fie-m ertat fraților! a arunca o scurtă privire asupra întâmplărilor și înprejurărilor mai noae:
Patru lucruri sânt care mai cu seamă ne cad în ochi, și care mai de aproape ne ating: puterea rusască, carea ne amerință cu înghițire; Răscularea (revoluția) sârbilor și a croaților; lucrarea partidei reacționare, a căria cuib mai cu seamă e Austria, și în sfârșit mișcările ungurilor.
Să le cercăm toate pe rând, și apoi vom vedea ce este datorința noastră?!
În Țara Românească, poporul român deșteptându-să din adâncul somn, în carele zăcea de sute de ani, au început a-ș cere drepturile sale; bărbații cei cu patriotism curat, bărbații aceia, carii nu pre limbă, ci în inimă poartă dragostea cătră popor, sprijinind cererea poporului, au hotărât dinpreună cu poporul român, ca toți lăcuitorii țării să fie slobozi; și deopotrivă înaintea legilor! Aceasta n-au plăcut boerimei (nemeșimei), carea era îndătinată ca șerpele a trăi din sângele bietului țăran, deci o parte mare dintră boeri au chiemat pre înpăratul rusesc întru ajutoriu, ca prin puterea acestuia să calce drepturile poporului, și să-l facă iarăși rob. Și gândiți că înpăratul rusesc au înpins de la sine pre blăstămații acestia? ba fraților! nu i-au înpins, ci au pornit oastea sa cătră Țara Românească, ca pentru vreo câțiva hoți să zugrume libertatea poporului! Însă nu e de mirare, căci cel ce e tiran poporului său nu poate să fie prieten libertății unui popor străin. Întru adevăr, rusul e de o lege cu noi, însă tocmai pentru că e de o lege cu noi, nu ar trebui să calce și să zugrume slobozenia poporului român; legea lui Hristos voește ca toți oamenii din lumea aceasta să fie fericiți, să se iubească unii pre alții, și să fie slobozi, căci numai din inimă slobodă să poate arădica rugăciune și mulțimită curată cătră Ceriu! însă împăratul rusesc (muscălesc) nu voește fericirea, nu voește slobozenia, nu voește arădicarea poporului român, și în loc de a sămăna dragoste întră oameni, samănă dujmănie și ură; deci lucră înprotiva legii Hristos; iară cel ce lucră înprotiva legii lui Hristos e păgân, și nu creștin. Deci noi, românii, nu putem să avem dragoste și încredințare cătră un împărat carele lucră înprotiva legii lui Hristos, carele cu o mână ține sbiciul, iară cu ceialaltă peringherile, ca să ne facă robi! Eu din partea mea mărturisesc cum că de aș sâmți în mine numai o picătură de sânge, carea m-ar trage cătră ruși, și aceia aș slobozi-o din trupul mieu!
Ci să urmăm mai departe:
În părțile cele din jos a le Bănatului, sârbii s-au sculat asupra ungurilor, strigând în gura mare că nu voesc alta decât a-ș câștiga drepturile sale.
Însă să vedem, ce fac sârbii?
Cel ce voește a-ș câștiga libertatea și drepturile sale, acela nu umblă a răpi, a jefui și a ucide, ci toată puterea îș o țântește spre câștigarea drepturilor dorite. Să vedem, oare lucrat-au sârbii asemenea? Ei, mai nainte de toate s-au sârguit a trage pre români în partea sa cu feliu de făgăduințe; însă după ce au văzut că nu pot a amăgi pre români, au început a-ș vărsa veninul asupra acestora; mai multe sate românești le-au făcut cenușă, au ucis bărbații, au pângărit muerile, pruncii i-au aruncat în foc și alte multe grozăvii au făcut, de pomenirea cărora i să arădică omului perii în cap; și pentru ce au făcut ei acestea? Pentru că românii
au rămas credincioși țării și lui Ferdinand, craiului său! […]
În sfârșit, să privim la mișcările ungurilor! Țara Ungurească, de trei sute de ani încoace, mai cu totul și-au fost pierdut neatârnarea sa; toată puterea au fost răpit-o Viena în mânile sale; veniturile țărei toate curgeau în mânile străinilor; făceau cu ele ce voiau, căci nu erau îndatorați a da cuiva socoată; ostășimea carea așișderea era supt puterea lor, nu o întorceau spre apărarea, ci spre apăsarea țării; cu un cuvânt, ce au voit Viena, aceia au trebuit țara să facă. Aceasta au fost starea Țării Ungurești în privința Austriei! În lăuntru, în țară, nemeșimea fiind înzăstrată cu toate drepturile, iară ceialalți lăcuitori despoiați de orișice drepturi, nu e mirare că nemeșimea s-au înălțat, înputernicit și îngrășat, iară poporul au sărăcit, au înpilit și s-au făcut rob! Aceasta văzând bărbații cei mai buni ai neamului unguresc, din toată puterea au început a lucra de o parte spre răcâștigarea neatârnării țării, iară de altă parte spre înbunătățirea stării poporului. Dzeu au binecuvântat lucrarea lor! căci în dieta de la anul 1848 câștigară neatârnarea țării; și de altă parte, sloboziră poporul de supt greotățile, care așa de tare îl apăsau; aci întru adevăr e vrednică de mulțămită partea cea mai luminată a nemeșimei, carea și cu jertfirea sa au ajutat slobozirea poporului! Ungurii, drepturile care le-au câștigat, le-au întins asupra tuturor lăcuitorilor țării – deopotrivă; ei cu toți voesc a trăi în libertate, egalitate și frățietate!
Deci acuma fraților! lesnă puteți alege cu cine să țâneți!
Rusul vrea să ne înghită și naționalitatea, și libertatea!
Sârbii aprind satele noastre, ne ucid, jefuesc, ne pângăresc muerile și fiicele noastre.
Croații voesc a ne duce la starea de mai nainte, adecă: la robotă, dejmă și bâtă!
Partida reacționară numai ca să poată domni e gata a vărsa sângele nostru!
Numai ungurii sânt carii ne înbie cu libertate, egalitate și frățietate!
Cu cine dară să țânem?
Firește că dintâiu, noi cu noi, apoi cu frații noștri unguri.
Șirianu.”
Sursa: Biblioteca Digitală Transsilvanica
Tipărituri vechi 