Alăuta Românească, Iași, 1838. Introducerea alfabetului latin

„No. 4. Alăuta Românească. Supplement litterar a Albinei Românesci. Iassi 15 Avgust 1838. Acest Suplement a Gazetei esă de două ori pe lună la cantora Albinei Românești în Eși.

Urma de Catichis & de Singelul Neofit

Această rea schimbare se făcu spre a depărta pre Români de apuseni cu carii pănă atunce ei ave asemine scrisoare. Toate documenturile latine fură arse; și numai puține fură dintăi prifăcute slovenește. Domnii nu mai scrieră latinește ci slavonește și liturghia se făcea numai în această de pe urmă limbă sau grecește. O asemine măsură o luară și Românii din Valahia și din Ardeal, și resultatul ei fu întunericul și neștiința care ne-au acoperit patria în cursul multor veacuri, fiind strămoșii noștri depărtați de toată comunicația cu Europa luminată.

De la 1439 pănă la 1580 toate trebele politicești și bisericești s-au scris în limba slavonească; numai când și când se scriea vr-o câteva hronografe a țerei Românești, însă și acele cu litere cirilice. La 1580 luteranul Vreștel Lucaci, giudecător din Brașov tipări cea întăi carte românească. Această carte ce era o cazanie, deși era tipărită cu haractir slavonesc, tot au pricinuit dipărtarea limbei sârbești și întroducerea limbei românești în biserică și în stat. Gheorghie Racoci

voevodul Ardealului după ce îmbrățoșă legea evangelică, vroi să îndemne și pre Românii ardeleni a fi de o asemine religie cu el. Spre a-și împlini scopul, prin un hrisov din 10 Octomvrie 1643 el poronci Arhiepiscopului românilor drept credincioși din Ardeal, Simeon Stefan, de a traduce românește sfânta scriptură, fiind, zicea el, că însuși Domnul nostru Isus Hristos au poroncit apostolilor săi să propoveduească Evangelia în toate limbile.

Îndată ce cărțile sfinte fură tipărite românește în Cetatea Albă a Ardealului (Alba Iulia), ele picară în mânile tuturor Românilor din Transilvania, Valahia și Moldavia, învăpăet fiind orișicare de a înțălege cuvântul adevărului evanghelicesc care pănă atunce era necunoscut din pricina limbei slavonești. Însă această biblie tipărită prin poronca unui luteran avea o mulțime de greșeli anti-ortodoxe. De aceea clirul bisericesc a Valahiei, supt domnia lui Șerban Cantacuzino, să adună la 1686 spre o noî tălmăcire a cărților lui Dumnezeu. Amândoi frații Greciani le adusără pe Românie supt privigherea mitropolitului și a episcopilor, și la 1697 în vremea lui Brancovan voevod sfânta scriptură au eșit la lumină din tipografia ce făcusă atunce arhiepiscopul Valahiei, Antimie, și în care era stempe Turcești, Arăpești, Slavonești, Grecești și Latinești. Cât pentru trebile politicești, limba Românească să făcusă încă de mai înainte limba statului, căci Matei Basarab tipărisă în București, încă la anul 1652 o codică de legi. În Moldavia întroducerea limbei românești în trebile statului și a bisericei se făcu încă mai înainte decât în Valahia căci Vasilie Vodă îndată după traducerea bibliei în Ardeal,

așeză la 1644 o tipografie Românească în Suceava, vechea capitalie a Moldaviei. De atunce din limba Slovenească rămaseră în țările Românești, numai … ei, cu care s-au tipărit cărțile în Ardeal, în Valahia și în Moldavia, pănă în zioa de astăzi, afară de vr-o câteva.

Catolicii au fost pricina lepădării slovelor strămoșești; ei însă le-au întrodus arăși; la anul 1677 Iisuitul Vito Piluțio tipări la Roma cea întăi carte Românească cu litere Latinești; această carte era un catihis pentru a aduce pe Români earăși la unire cu ei (1). Pilda Iisuitului fu urmată de abie o sută de ani pe urmă. La 1780 doi preuți Ardeleni, Samuil Klein și Gheorghi Șincai au dat la lumină o gramatică Românească cu litere Latinești (2). Pe urmă mulți alți Ardeleni au mers după pasurile lor, și așa episcopul Ioan Bobb au tipărit la Cluj un lixicon Românesc, Latinesc și Unguresc (3); Ioan Alexi o gramatică Românească și Latinească, din cele mai bune care avem pănă acum, la Viena (4); societatea Românească, un alt lexicon la Buda, ear foarte bun (5). Aceste cărți au împrăștiet și au ațâțat interesul obștesc, încât însuși Europeii luminați au început a se îndeletnici cu limba Românească; și așa au eșit gramatica lui Diez (6).

___________________

(1) Titlu acestei cărți este Dottrina christiana tradotta in lingua Valacha dal padre Vito Pilutio Roma 1677.
(2) Elementa linguae Daco-Romanae siue Valachicae Viennae 1780.
(3) Dictionairiu rumânesc, latinesc și unguresc – In Clus 2 tom. 1823.
(4) Gramatica Daco-Romana siue Valachica studio Ioanis Alexi Vienae 1826.
(5) Lesicon Românescu – latinescu – ungurescu – nemtsescu. Buda 1825.
(6) Gramatik der romanischen sprache von Friderich Diez. Bonn 1836.

Însă pănă acum numai Ardelenii merită lauda că au cercat de a întroduce earăși scriptura Romană; noi Românii din Valahia și din Moldavia ne țineam tot la vechele litere cirilice. Acum s-au ivit și la noi buna inovație, prin evlavioasa grijă a părintelui Singhel Scriban carele au publicat un catihis scris cu litere Latinești pentru ușurința catihumenilor. Noi mulțămim sfinției sale părintelui pentru lucrarea sa, și dorim din toată inima ca mulți să-l ee de pildă. Părintele Neofit ar fi trebuit numai să urmeze ortografia priimită de Alexie în gramatica sa spre pildă în loc de sh (ш) ar fi trebuit să pue un s cu un punct didesupt la începutul cuvintelor, ear la mijlocul lor doi s s cum scriu Românii piste Dunăre. Așa, cuvintele Iași, moșie, groși, trebue să se scrie Iassi, mossie, grossi, ear nu Iashi, moshie, groshi. Tot asemene la cuventele ce, cel, cere, cine, au trebuit să scrie que, quel, quere, quine, ear nu ce, cel, cere, cine, pentru că haractirul limbei cere ca qu înainte de e și i să se rostească ca ч (č). Așadar totdeauna cânt în limba-mumă, adecă Latinească este qu, noi trebue să punem qu, ear nu c, încât să scriem cinci quinqui ear nu cinci, ș.a. Cu toate aceste mici greșeli, cartea este bună, pentru că va face epohă în literatura Moldaviei. Spre a încuraja o asemine inovație, și spre a înlesni streinilor cetirea limbei noastre noi vom cerca a da mai în urmă prin foile Alăutei: dintăi regulile cetirei cu litere Latine, și mai apoi însuș perioade întregi. Rugăm numai pre cetitorii nostri să nu să sparie de greutățile ce vor afla la schimbarea aceasta; să gândească că aceste greutăți vin numai din nedeprindere, că literele latine sânt mai puține la număr, mai ușoare, mai potrivite cu haractirul limbei noastre, și că fără ele nici odată nu vom pute ave o gramatică bună și regulată.

Klmn.”

Sursa: www.dacoromanica.ro

Single Post Navigation

← Older Entry

Newer Entry →