Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the category “Uncategorized”

Vlad Călugărul, domnul Valahiei, îi roagă pe brașoveni să împrăștie tâlharii din Bucegi (1485/87)

„Din mila lui Dumnezeu Io Vlad, voevod și domn. Scrie domnia mea multă sănătate bunilor noștri prieteni, județului și celor doisprezece pârgari din Brașov, și vă dau de știre domniei voastre despre niște oameni răi ce s-au ridicat – unul e cu numele Tatul Duvalmă din Râșnov, și Secară și alți robi împreună cu ei – și au venit în muntele mare și s-au făcut tâlhari și au omorât oameni și multă marfă au furat. Și au dat de niște femei sărace cu carul și le-au luat tot ce au avut și le-au desbrăcat și le-au lăsat numai cu pielea. Astfel au dat apoi acolo peste ei niște oameni buni ai noștri și i-au lovit, ca să scoață pe acele femei, atunci ei au săgetat pe un om bun al nostru, pe ginerele lui Voina din Buzău, care acum e mort. Apoi au mai omorât doi turci, și acum ni se cere să plătim pentru ei năpaste 50.000. Astfel, povățuească-vă Dumnezeu și Preacurata, împrăștiați pe acei oameni răi de acolo, sau ce vreți să le faceți, faceți-le, căci n-aveți niciun folos de la ei, ținându-i acolo. Mai mare rău vouă n-o să vă facă, iar vreun bine nu vă vor face. Domnia voastră știți bine că oamenii voștri merg în bună voie la Brăila și la Floci și peste tot locul prin Țara Românească; așa să meargă și oamenii noștri în bună voie; căci nu e bine ca oamenii drepți să piară, ci să se prăpădească mai degrabă făcătorii de rele. Și iarăși mă rog de domnia voastră, Dumnezeu să vă povățuiască și paguba ce au făcut ei oamenilor noștri să se întoarcă îndărăt, tot cât le-au furat. Și iarăși, ce are să vă spue sluga noastră credincioasă, jupân Neagu paharnicul, să credeți, căci sunt cuvintele noastre adevărate.”

Sursa traducerii: Ioan Bogdan, Documente privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI, București, 1905 (pe digibuc/dacoromanica)
Sursa foto: arhivamedievala.ro

Reclame

Discursul învățatului grec Neofit Duca contra aromânilor (1810)

„…de altfel, a se lăuda [aromânii] cu neamul romanilor, pe când nu au nimic comun cu ei, nu-i cuminte și nici nu se poate asculta așa ceva; și apoi nu li-e rușine de îngăimările înjositoare ale limbii lor, atunci când soarta i-a așezat în mijlocul Greciei, cu al cărei lapte și frupt au crescut, ale cărei obiceiuri și datine le-au primit, și a cărei măreață limbă au îmbrățișat-o? Și să refere originea neamului lor la o națiune, despre care nici ei înșiși nu știu cum a decăzut altădată, bine, rău sau rușinos, și a cărei limbă nu o cunosc câtuș de puțin? Și aceasta mai cu seamă când suntem încredințați că fiecare unde se naște, crește și trăiește, se și cultivă în felul acelui neam, chiar fiind născut de alt tată și din altă mamă; iar ei, după atâtea veacuri, se consideră de aceeași origine cu romanii, cu care n-au comun nici numele, nici picătură de sânge în vinele lor. Arată-ne un regat al lor propriu, ori o provincie întreagă sau altceva caracteristic și deosebit de alții, și atunci noi vom tăcea; toată a lor mulțime însă o cuprinde, de la Dunăre până aproape de Pelopones, un șir de munți sterpi, buni pentru exilați și pentru vagabonzi. Unde le e metropola lor? Unde li-s arhiereii? Unde judecătorii, unde șefia? Unde nobilimea, unde preoții, unde evanghelia, unde psaltirea, unde litere deosebite? Unde numele lor de neam cunoscut, fie și celor mai de aproape? Unde-i locul lor în Geografie? Nicăiri. La ce deci se laudă ei că vor să constituie națiune deosebită, pe când nu au nici loc? Căci Elada nu va consimți niciodată, în niciun fel, să se numească Vlahie, ci-i va considera pe aceși apostați de intruși iar nu curați.”

Sursa traducerii : Pericle Papahagi, Scriitori aromâni în secolul al XVIII-lea, București, 1909 (pe digibuc/dacoromanica)
Sursa imaginilor : Μαξίμου Τυρίου Λόγοι τεσσαράκοντα και εις. / Επεξεργασθέντες και εκδοθέντες παρά Νεοφύτου Δούκα, Viena, 1810

Johann Thunmann, Cercetări asupra istoriei popoarelor din Europa de Răsărit, Leipzig, 1774


„Și valahii de dincolo de Dunăre, pe care grecii îi numesc în derâdere cuțovlahi, sunt necunoscuți. Cunosc istorici de meserie care nu au auzit de existența lor niciodată. Sunt un popor mare și numeros și compun jumătate din populația Traciei și trei sferturi din cea a Macedoniei și Thessaliei. Și în Albania locuiesc mulți. Vorbesc același grai ca și frații lor de dincoace de Dunăre, însă amestecat cu multe cuvinte grecești. Ei nu sunt în niciun chip veniți din Dacia. De 750 de ani sunt cunoscuți sub numele de vlahi și găsim urme ale graiului lor încă din secolul al VI-lea. Se numesc ei înșiși rumani sau rumuni. Grecii îi numesc vlahi, uneori însă îi confundă cu arvaniții. Albanezii îi numesc ciobani. Sunt și astăzi în mare parte nomazi. Au însă și așezări temeinice și cele mai multe orașe ale Traciei de Mijloc, Macedoniei și Thessaliei sunt locuite de valahi.”

Dicționar latin-aromân-albanez-grec

Sursa traducerii: Stelian Brezeanu, Gheorghe Zbuchea (coord.), Românii de la sud de Dunăre. Documente, București, 1997
Sursa Foto: Johann Thunmann, Untersuchungen über die Geschichte der östlichen Europäischen Völker, Leipzig, 1774

Post Navigation