Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Constantin Brâncoveanu”

Floarea darurilor, Snagov, 1700

Floarea darurilor, Snagov, 1700„Floarea darurilor. Carte foarte frumoasă și de folos fieștecăruia creștin, carele va vrea să se înpodobească pre sine cu bunătăți. De pre grecie scoase pre rumănie. În zâlele prealuminatului Domn Ioan Constandin Băsarabă Voevod. Cu blagosloveniia preasfințitului Mitropolitului Kir Teodosie. Cu îndemnarea și cu cheltuiala dumnealui Constandin Păh. Sarachin sin Gheorghie dohtorul Criteanul. Și s-au tipărit în shinta mănăstire în Snagov. Vă leato 7208. Msț. Iunie. De smeritul Iermonah Antim Ivireanul.

Floarea darurilor 1Păcatul nebuniei, cap. 14

Nebuniia iaste păcat împrotivă înțelepției.
Platon au zis că sânt multe feliuri de nebuni: întâi sânt nebuni în toată vremea, precum sânt aceia carii la arătare sânt nebuni; și sânt alți oarecarii nebuni în oarecarele vremi

Floarea darurilor 2și într-acele vremi sânt și aceia ca și cei dintâi; alții iarăș, măcar că pricep, iară să înlunează. Și aceștea să chiamă lunateci. Sunt și alți nebuni din oțărâre, ca și aceia cărora le lipsește mintea și aceștea sânt mii de feliuri. Sunt nebuni carii au puțină minte, și aceștea sunt de patru feliuri: întâi, ca să nu socotească în lucrurile lui, ce să facă așa, precum le vine de la inemă, fără socotință. A doao, ca să nu vază înainte într-aceia, carea poate să facă. A treia, ca să fie foarte grabnec, și să nu pohtească vreun sfat în faptele lui. A patra, iaste ca să lase aceia ce trebuiaște pentru lene, să nu o înceapă.

Și poți să asemeni nebuniia pre boul cel sălbatec, carele după firea lui uraște și vrămășaște pururea tot lucrul roșu. Și când vor vânătorii să-l prinză, să îmbracă cu

Floarea darurilor 3haine roșii și merg unde iaste boul, și îndată boul, de pohtă mare ce are ca să-i vatăme, nimic nu socotește, ci aleargă asupra acelora. Iară vânătorii fugu, și să ascundu după un copaciu, carele l-au împodobit cu roșii; iar boul, părându-i că va lovi pre vânători, lovește cu cornul atâta de tare în copaciu, cât să înfige, și nu poate să-l mai scoață și vin vânătorii de-l ucig.

Solomon au zis: Nu vorbi niciodinioară cu nebunul, pentru că nu-i vor plăcea nicicum cuvintele tale, deaca nu vei zice aceia care-i place lui.

Încă: Atâta iaste ca să vorbească neștine cu nebunul cât și cu unul carele doarme.

Încăș: Când umblă nebunul pre cale, i să pare cum câți vede sânt toți nebuni ca și dânsul.

Încă: Nebunul să cunoaște pre râs, că-i

Floarea darurilor 4sare glasul lui, iară cel înțălept râde smerit.

Încă: Mai bine să te întimpini cu un leu și cu un ursu, când le iau puii, decât cu nebunul când iaste mâniosu.

Pentru nebuniia, spun la istoriile Râmului că într-o zî au încălicat Aristotele cu Alexandru la Machedonie. Și voinicii lui, carii era pedestri, mergea zicând pre cale: Dați-vă în laturi denaintea împăratului. Iară un nebun șădea desupra unii pietri, carea era în mijlocul drumului și nu vrea să se dea în laturi din cale; iară o slugă a împăratului veni ca să-l împingă de pre piatră. Și îndată zise Aristotel acei slugi, cunoscând că acela ce șădea pre piatră era nebun, zise:
Nu clăti piatră de pre piatră, pentru căci nebunul cu adevărat nu iaste om.

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)

Reclame

Pilde filosofești, Târgoviște, 1713

Pilde filosofesti, Targoviste, 1713„Pilde filosofești de pe limba grecească tâlmăcite rumâneaște, carele cu cucerie s-au închinat prea luminatului oblăduitoriu Țării Rumânești Ioann Constandin Basarab Voevod, fiind Mitropolit Kir Anthim Ivireanul. De Kir Manuil al lui Apostoli, cu a căruia cheltuială acum întâi s-au tipărit în Târgoviște. La leat 7221 (=1713).

Pilde filosofesti (stema Valahiei)Pilde filosofesti 1Trei lucruri, au curând, au cu zăbavă, mijlocesc stricăciunea omului: muiarea lui când își vadă inima ei la altul, șarpele ce lăcuiaște în casa lui și priiatenul ce n-are socoteală.

Nu iaste alt lucru ca să poată lua mai în primă ertăciune, decât pocăința.

Mare nebunie iaste a alerga înaintea unuia ce nu te chiamă și mai mare nebunie iaste a răspunde, făr’de a te întreba neștine și îndoit mai mare iaste când te lauzi că ești

Pilde filosofesti 2învățat, făr’de a avea învățătură.

Nu iaste boală mai primejduioasă, decât lipsa minții.

Între cealialalte greșăli, trufiia și iubirea de înpărecheri sânt 2 răutăți carele cu nevoe să pot îndrepta.

Din vorbe să trage și binele, și răul ce ne vine.

A te înpreuna cu cineva, nu iaste lucru rău, iară nu să cade să o faci așa adease, pentru ca să nu se îndeamne cel înpreunat să-ți zică: ajunge!

Cine dojăneaște pre cineva de față, îl necinsteaște.

Cine vorbeaște puțin, arată semn că iaste înțelept […]”

Sursa: www.dacoromanica.ro

Dimitrie Cantemir, Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor (1719)

Dimitrie Cantemir, Scurta povestire„Uimitoarele revoluții ale dreptei răzbunări a lui Dumnezeu asupra familiei lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, vestiți în Valahia (în Țara Muntenească)

1. Constantin Cantacuzino – fiul lui Șeitan Oglu Cantacuzino cel spânzurat de sultanul Murad al treilea, tatăl Cantacuzinilor din Valahia – a fost osândit la leat 7172 (anul 1664) la moarte prin gâtuire de către domnul Grigorie Ghica. Pricina a fost că i-a purtat gând rău și voia să-l pârască pe Grigorie cu vicleșug la Poartă.

2. Acest Constantin avea șase feciori: Șerban, Drăghici, Iordachi, Matei, Constantin stolnicul și Mihai.

3. Șerban, spurcând (cum umblă vorba nu puțin la munteni) patul domnului Duca și ieșind la iveală nelegiuirea făcută de el, temându-se de cazne, a plecat la Țarigrad, unde, dezvinovățindu-se în fața turcilor prin dare de bani, a luat domnia muntenească la leat 7127 (anul 1679), ianuarie, ziua a șasea.

4. A început corespondență cu preaputernicii Europei, și mai ales cu chesarul, cu țarul și cu craiul leșesc. A încercat de multe ori să se lepede de turci și să-și alăture armele creștinilor, dar fiind împiedicat de fiecare dată de frații săi, își părăsea planurile.

5. După aceea, la leat 7197 (anul 1688), adunând o oaste de

Dimitrie Cantemir,  Scurta povestire 2vreo 20.000 și făcând rost de 40 de tunuri mari și de asemenea pregătind și zaherele pe câțiva ani, s-a gândit să pornească război fățiș contra turcilor, vrăjmașii întregii creștinătăți. Pentru aceea, i-a trimis pe patru dintre boierii săi credincioși și care erau de aceeași părere cu el la chesarul Leopold ca să-l vestească despre planurile sale, să hotărască împreunarea armelor și supunerea și să fie ținuți totdeauna sub ocrotirea lui. Constantin stolnicul și Mihai, frații săi, și Constantin Brâncoveanu, nepotul său, dintotdeauna potrivnici faptelor sale cucernice, văzând că nu-l pot întoarce cu vorbele lor măgulitoare de la cele plănuite, au hotărât să-l dea pierzaniei și astfel, în puține zile, cu ajutorul unei slugi care servea băuturi, l-au ucis cu otravă (cum se zvonește) la sus pomenitul leat, octombrie, ziua 29.

6. După ce au săvârșit această ucidere de frate, îngrijindu-se mai mult de chiverniseala lor decât de cea a creștinilor, Constantin stolnicul și Mihai spătarul l-au ales la domnie pe Constantin Brâncoveanu care, jelind numai de ochii lumii moartea neașteptată a unchiului său, a primit nu cu mică bucurie, abia ascunsă, schiptrul domnesc, iar cu averile și bogățiile răpite de la Șerban a dobândit de la Poartă întărirea domniei sale. Pe văduvă, soția lui Șerban, cu singurul ei fiu și cu cele trei fete, a băgat-o în temniță, amenințând-o nu numai că-i va face rău, ci și că o va da pierzaniei împreună cu copiii ei, dacă nu-i va da 250.000 de taleri, sub pretext că // atâta ar fi cheltuit el la turci ca să n-o trimită cu copiii la Țarigrad (ceea ce ea, sărmana, dorea cu tot dinadinsul).”

Sursa: Dimitrie Cantemir, Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, ediție îngrijită de Paul Cernovodeanu, București, 1995.

Post Navigation