Călătoria lui Edmund Chishull în Țara Românească (1702)
„Această provincie a fost sub romani, începând de la Traian până la Galienus, sau mai curând Aurelian, care – născut aici – a mutat totuși restul romanilor de aici în Moesia și Panonia. Când a ajuns tributară turcilor prin forța armelor, a fost bucuroasă să accepte impunerea a trei sute douăzeci de pungi pe an, în timp ce Moldova – ce se supusese de bunăvoie aceluiași jug – a fost impusă la o cifră netrecând de șaizeci de pungi. De atunci încoace, neîntrerupt, numirea domnului a stat cu totul în mâna turcului, care îi îngăduie totuși toate drepturile suveranității înlăuntrul principatului, afară de cel de a declara război și a-și bate o monedă proprie. Cea care umblă în această țară este talerul olandez sau cel venețian cu leul, împreună cu quartul din Polonia, și o monedă măruntă săsească numită aici ban din care o sută treizeci și două prețuiesc un leu. Dreptatea este aici împărțită după vechile legi ale provinciei, care sunt conforme cu legea romană. Puterea de a rosti osânde ca și rostirea lor este numai a domnului. După osândire, așa cum se întâmplă de obicei în Turcia, execuția urmează chiar îndată. Pentru o mai bună împărțire a tributului și pentru alte obligații comune țara întreagă este împărțită în șaptesprezece județe din care fiecare trebuie să dea proporția respectivă ce-i revine. În timp de război ține de obicei sub arme douăzeci de mii de oameni, din care o pătrime își continuă slujba cu plată în timp de pace.
Băștinașii își zic îndeobște români (Romans) și numesc țara lor Țara Românească (Tzerra Romanesca), încredințați că își trag originea de la romani. Și în dovedirea acestei păreri ei pot să invoce limba lor, care este un amestec confuz de latină și italiană, în care au fost introduse din întâmplare și ceva cuvinte turcești și slavone. Ei scriu numai cu litere slavone chirilice, ce par să fie o deformare a celor grecești. Și aceste particularități de limbă, ca și de scriere, le au în comun cu Moldova, căci aceste două țări împreună cu Transilvania alcătuiau vechea Dacie: cele două dintâi – Dacia Ripensis, și cea din urmă – Dacia Mediteranee. Vinurile din această țară, mai ales cele de la Târgoviște, sunt de o bunătate nespusă. Portul românilor (The Valachian habit) seamănă mult cu cel al turcilor. Religia lor
este întru toate cea a bisericii grecești și cârmuirea ei e supusă Patriarhului din Constantinopol. Slujbele lor religioase se săvârșesc fie pe limba greacă sau pe cea slavonă, deși am fost asigurat că în unele biserici este admisă și limba românească (Valachian), cel puțin ei au adesea evanghelia și alte slujbe în limba aceasta, dar slujba liturgică însăși, mai rar. Bisericile fiecărei parohii, ca și capelele numeroaselor mânăstiri ce se văd aici, sunt de obicei foarte arătoase, bine clădite, bogat împodobite, zugrăvite cu profunzime, și cele mai multe din ele înzestrate cu clopote, deși în unele locuri am observat toaca de lemn care este răspândită la grecii din Turcia, unde clopotele nu sunt îngăduite. Nartexul (sau tinda) este de obicei mâzgâlit cu reprezentări superstițioase ale pedepselor iadului, și adesea pereții interiori sunt profanați cu vreo înfățișare trupească fără rost a lui Dumnezeu Tatăl, lucru îngăduit aici împotriva principiilor mărturisite și ale declarațiilor bisericii grecești […]”
Sursa traducerii: Maria Holban, Călători străini despre țările române, vol. VIII, București, 1983 (pe www.dacoromanica.ro)
Sursa imaginilor: Edmund Chishull, Travels in Turkey and Back to England, Londra, 1747
Tipărituri vechi 