Costache Negruzzi, Aprodul Purice, Iași, 1837
Aprodul Purice. Anecdot istoric. De C. Negruțți. Eșii. În Tipografia Albinei. 1837.
Aprodul Purice
Ciocărlia cea voioasă în văzduh se legăna
Ș-înturnarea primăverii prin dulci ciripiri sărba,
Plugariul cu hărnicie s-apucasă de arat
Pământul ce era încă d-al său sânge înundat;
Uitas-acum Moldovanul trecutele lui nevoi,
Și cu fluerul la gură, păstorașul lângă oi,
Cânta dragostele sale. Vai mie! nu putea ști,
Că vrăjmașu-ntr-a lui țară stă gata a năvăli.
Hroiot Comandirul falnic a dârjilor ungureni,
Nu putea înghiți ciuda ce avea pe Moldoveni —
Care în mai multe rânduri, pururea-i au arătat,
Că nume de viteaz mare pe nedrept ș-au câștigat —
Deci auzind cum că Stefan Domnul lor atunci s-afla
În ținuturi depărtate, având cu el oastea sa,
Socoti că-i bun prilejul de el a să folosi,
De Moldoveni și de Stefan odată a-ș răsplăti;
Să poată c-o lovitură acea rușine spăla,
Ce româneștile arme săpasă pe fruntea sa.
Așadar adunând noaptea pre toți Ofițerii sei,
Le spusă a lui socotință, și le zisă: Frații mei!
Știți c-acești români selbatici, vrăjmași aprigi, ne-mpăcați,
Uciseră multă gloată dintr-ai noștri bravi soldați;
Știți că îmbătați de sânge în țara noastr-au întrat,
Și că foc și pustiire pe urmă-le au lăsat;
Iar noi care bărbătește ne lupta n-am lipsit,
De abia numai prin fugă viața ne-am mântuit,
Ș-atâte cununi de dafne ce-n războae am adunat
Moldovanul cel obraznic în picioare le-au călcat;
Au doar această necinste, batjocorire și rău,
N-a să aibă răsplătire de la dreptul Dumnezeu?
N-a să mai sosască vremea să ne răsbunăm și noi,
S-arătăm c-în Unguri curge sânge de viteji Eroi?
Vremea este îndămână, prilejul favoritor,
Oastea le este departe, și cu ea-i și Domnul lor;
Mergiți dar, șî-n astă noapte catanile vă gătiți
Și când va miji de zioă, cu toții pe cai să fiți,
Ca cu-n marș repede, grabnic, fară veste să-i călcăm
Și cine sânt Ungureanii și Hroiot să le-arătăm.
Să măgulea Ungureanul cu visul amăgitor,
C-o țară făr-apărare va pustii pre ușor,
Ș-întru a sa nebunie acum părea că vedea
Lacrămile cum să varsă, și sângele cum curgea;
Dar dreptatea Provederii n-au putut îngădui,
Gândul seu cel sângeratic să se poată săvârși,
Și Dumnezeu milostivul p-al seu norod credincios,
Nu-l va lăsa în călcarea Ungurului furios.
Deci Sfântul Duh cu-ndurare pe un romăn nestăvind,
Ce de mult să afla încă între Ungureni slujind,
Și carele auzise tot planul acel cumplit,
Ce-asupra patriei sale Ungurii au slimuit,
Măcar că era nemernic, pribegit din țara sa
Însă simțire română în inimă-i tot s-afla;
Așadar în vălmășagul ce gătirea prileji,
Încălecând cu grăbire cătră Moldova porni.
După ce eși din lagăr alergă necontenit
Toată noaptea, păn-ajunsă când soarele au răsărit
În oraș la Roman, unde pe părcălabul găsând,
Primejdia care vine abia a-i spune apucând,
De trudă și osteneală au și căzut leșinat
Iar calul seu lângă dânsul răsuflare’ ș-au și dat.
De îndată Părcălabul un minut n-au zăbovit
Și un curier în pripă, la Stefan au și pornit;
Iar satelor de pe mărgini, porunci a să găti
Cu coase, săcuri, topoare cu ce vor putea găsi,
Totodată dând de știre și pe la boierinași
Ca cu oamenii de oaste, cu ai lor vecini și slujbași,
Cu toții cu mic și mare, să grăbeasc-a alerga
La șesurile Moldovei unde și el să afla;
Apoi strângând Călărașii și parte din tărgoveți
Înarmați cu lănci, cu săbii, cu arce și cu săneți,
Să trasă din târg afară cu mica urdia sa,
Și pre dușman fără frică ca să vie îl aștepta […]”
Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași
Tipărituri vechi 