Balade adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri, Iași, 1852-1853
„Balade adunate și îndreptate de V. Alecsandri. Partea I. Iașii. Tipografiea Buciumului Roman. 1852
Poezia poporală a romănilor
Romănul e născut poet!
Înzestrat de natură cu o închipuire înaltă și cu o inimă simțitoare, el își revarsă toate tainele sufletului în melodii plăcute și în poezii improvizate… căci nu știe ăncă nici a ceti nici a scrie.
De-l muncește dorul, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreață, el își căntă durerile și mulțemirile; își căntă iroii țerii, și astfel sufletul lui este un isvor nesfârșit de dulce poezie.
Romăn Grue-Grozovanu
Sus pe cămpul Nistrului,
Sub poalele cerului,
La coada Ialpăului,
Unde fat’ Zmeoaicele
Și s-adun’ zărnoaicele
Și s-adăp’ Leuaicele..
Multe-s, frate, și mai multe
Corturi mari, corturi mărunte!
Ear în chiar mijlocul lor
Nalță-se-un cort de covor,
Un cort mare și rotat…
Mult și mândru, narămzat,
De țăruși de-argint legat
Cu sferi albe de matasă…
Parcă-i cort de-npărăteasă!
Dar într-însul cine șede? //
Dar în el cine se vede?
Ghirai Hanul cel bătrân,
Cu hamger bogat la sân!
Mulți Tatari stau înpregiur,
Cu ochi mici ca ochi de ciur,
Și stau toți îngenuncheți
Pe covor cu perii creți;
Ear la ușa cortului,
Sub ștejarul mortului,
Este-un biet romăn legat,
Legat strins și ferecat
Ca un mare vinovat!
Romăn Grue Grozovanu
Grozovanu Moldovanu!
Care-a sărăcit pe hanul.
Doi Tatari țapa-i gătesc,
Doi amar îl chinuesc,
Dar el căntă-n veselie
Parcă-ar fi la cununie! […]
Din partea II (1853)
Movila lui Burcel
Într-o zi de serbătoare
Resărea un măndru soare
Care lumea-nveselea
Și cu aur o-nvălea.
Clopotele resuna…
Tunurile clătina,
Armasarii spumega,
Frâile și le mușca.
Steagurile se-nălța
Și deodată se-nchina,
Că deodată se ivia,
Ca alt soare strelucia
Domnul Ștefan cel vestit
Domnul cel nebiruit
Care iute-ncăleca
Și cu mult alai pleca
Din ograda curței lui
La biserică-n Vaslui.
Cănd, aproape de întrare,
S-auzia în depărtare
Glas de om ce striga tare:
Hăis, ho, ța, ho, Bourean,
Trage brazda pe tăpșan.
Ștefan vodă-l auzia,
Pe loc calul își oprea,
Cinci Panțâri își alegea
Și din gură-așa grăia;
Auzit-ați, auzit
Glas de romăn necăjit?
Într-o clipă să-l găsiți,
Și cu el aici să fiți!..
Cinci Panțiri curănd pornea,
Pe Vaslui în sus mergea
Și zăria într-o movilă
Un romăn arând în silă
Și movila brăzduind
Și din gură chiuind:
Hăis, ho, ța, ho, Bourean,
Trage brazda pe tăpșan.
Panțârii descăleca,
Pe romăn îl fereca,
La Vaslui îl aducea
Și la Domnul mi-l ducea:
– Măi romăne, să n-ai teamă,
Spune noă cum te chiamă?
– Teamă n-am că sânt romăn!
Teamă n-am, că-mi ești stăpân,
Tu ești Ștefan cel mare
Care-n lume seamăn n-are,
Și eu sânt șoiman Burcel
Puișor de voinicel.
– Să trăești dacă n-ai teamă!
Dă-ne noă bună seamă:
Cum de te-ai păcătuit
Să te-apuci de plugărit,
Tocma-n zi de serbătoare,
Tocma-n ceas de închinare?
– Doamne! pun măna la pept
Și mă giur să-ți spun cu drept
Pân-a n-ajunge plugar
Aveam falnic harmasar
Ș-o ghioagă nestrujită
Cu piroane țintuită
Care, cănd o învărteam,
Pin dușmani proașcă făceam,
Căte opt pe loc turteam!
Alelei! pe cănd eram
Om întreg de mă luptam
Mulți dușmani am mai stricat! […]”
Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași
Tipărituri vechi 