Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Constantin Negruzzi”

Septemâna. Foaie sătească, Iași, 1853

„Septemâna. Foaie sătească sub redacția d. Constantin Negruțți. Iașii. Tipografia Româno-Francesă. 1854.”

Nr. 2 din 16 Mai 1853

Pentru ce și pentru că.

Pentru ce cea mai mare parte din țăranii nostri sânt rău înbrăcați și rău lăcuiți?

Pentru că sunt leniși.

Pentru ce sânt leniși?

Pentru că sânt dedați la beție.//

Pentru ce se pleacă ei la acest rău narav?

Pentru că nu-i învață nime că prin beție se lipsesc nu numai de puținul avut ce au, ce și de sănătate.

Pentru ce sărbătoarea în loc să meargă la biserică să duc la crâșmă?

Pentru că preoții sătești nu-i îndeamnă să vie ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru ce preoții care sânt duhovnicești părinți nu-i îndeamnă și nu-i învață?

Pentru că unii din preoții satului nu urmează poruncile arhiereilor eparhioți ce se slobod întru aceste.

Pentru ce nu împlinesc ei asemine mântuitoare porunci?

Pentru că mulți sânt neînvățați.

Pentru ce locuințile țeranilor nostri sânt rău clădite, rău învălite, fără aer, fără lumină?

Pentru că s-au deprins a trăi astfel, și pentru că se lenesc a le face mai bune.

Pentru ce gunoiul stă în ogrăzile și ocoalele lor?

Pentru că nu știu că duhoarea lui le aduce vătămare sănătății.

Pentru ce nu-l pun pe ogoarele lor toamna?

Pentru că nu știu că prin gunoire pământul îngrășindu-se, ogoarele le ar da îndoit rod.

Pentru ce n-au livezi?

Pentru că se lenesc a sădi și a hultui pomi.

Pentru ce cei mai mulți în toată primăvara își fac garduri și ocoale noă?

Pentru că le ard iarna.

Pentru ce le ard?

Pentru că se lenesc a-și aduce lemne de la pădure.

Pentru ce vitele lor sânt slabe și chircite, și vacele dau puțin frupt?

Pentru că nu le hrănesc bine cu tărâțe, frunze și celelalte, pentru că nu le săceală, nici le adapă la vreme, pentru că n-au șuri și grajduri în care să le aciueze la vreme ră.

Pentru ce multe din fimeile țărance să primejduesc la facere (născare)?

Pentru că n-au moașe bune.

Pentru ce mulți din copii mor de vărsat?

Pentru că se lenesc a-i duce la doftorul rânduit ca să-i hultuească.

Pentru ce mulți din țărani mor de giunghiu și de lungoare?

Pentru că se înbată și cad pe subt garduri, unde răcesc și se primejduesc.

Pentru ce ni se trimete noă foaia aceasta?

Pentru că Cârmuirea, în neadormita sa îngrijire pentru binele nostru, voiește să ne învețe a ne disbăra de relele deprinderi și a ne face buni gospodari.

C.N.”

Nr. 13 din 1 August 1853

Chip de a înalbi cămeșile galbine.

Supt mâna unei spălătorițe lenișe și proastă, cămeșile, de pe a cărora curățenie și albeață se cunoaște o gospodină bună, se îngălbinesc în curând. Un chip ușor de a le înalbi iarăși este următoriu.

Pune cămeșile, precum se obicinuește la noi în țară la știubei și toarnă zară stătută d’asupra, lasă-le așa opt zile, pe urmă spală-le cu sopon și, dacă nu s-au înalbit bine, mai pune-le pe opt zile în zară, și s-or înalbi sigur.

Chip de a scoate peștelui de eaz mirosul de glod.

Fieștecare știe că peștele de eaz are mai totdeauna nu numai miros, dar și gust a glod. Atâta mirosul cât și gustul acesta, cu totul neplăcut, putem să-l scoatem, dacă punem cărbuni în apa aceea în care fierbe peștele.”

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.

Anunțuri

Costache Negruzzi, Păcatele tinerețelor, Iași, 1857

Negruzzi, Pacatele tineretelor 1Păcatele tinerețelor. Amintiri de junețe. Fragmente istorice. Neghinâ și Palamidâ. Negru pe alb. De Constantin Negruzzi. Jassi. Tipografia lui Adolf Bermann, Podul vechiu. 1857.

Negruzzi, Pacatele tineretelor 2Cum am învețat românesce.

Pe cănd uitasem că săntem Romăni și că avem și noi o limbă, pe cănd ne lipsia și cărți și tipografie; pe cănd toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la scoala publică se învăța numai Grecește; cănd, în sfârșit, literatura Romănă era la darea sufletului, cățiva boieri, ruginiți în romănism, neputăndu-se deprinde cu frumoasele ziceri parigorisesc, catadicsesc ș.cl., toate în esc, create de diecii Vistieriei, pentru că atunci între ei se plodia geniul, ședeau tristi și jăleau perderea limbii, uităndu-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veniau pe tot anul calendare cu povesti la sfărșit, și din cănd în cănd căte o broșură învățătoare mesteșugului de a face zahar din ciocălăi de cucuruzi, sau păne și crohmală de cartofe.

Tot însă mai rămăsese o scoală pre care acesti buni bătrâni o priveau ca singur asilul prigonitei limbi, scoală unde se învăța ăncă romănește, aproape de Iași, în monastirea Socola.

Tatăl meu era unul din românii aceștia. Nu eșiea nici un calendar care să nu-l aibă el ăntăi, nici o carte

Negruzzi, Pacatele tineretelor 3bisericească care să n-o cumpere, nici o traducție care să nu pue să i-o pescrie.

Într-o zi, viind de la scoală, l-am găsit cu o mare carte infolio dinainte. Cetește-mi, îmi zise, o viață d-a sfinților din cartea aceasta.
— Iartă-mă, părinte, eu nu pot ceti romănește.
— Cum! apoi dar ce înveți tu?
— Elinește, am răspuns păunindu-mă. De vrei să-ți cetesc toată tragedia Ecubei, unde e acest frumos hor a Troienelor, pre care îl știu pe dinafară:

Αύρα, ποντιας αύρα,
Ατε πόντοπόσους κομίζεις
Θοας ακάτους εποιδμα λίμνας,
ποι με ταν μελεαν πορεύμς!

— Poate să fie frumoase acele ce tu spui, zise tatăl meu, dar e rușine să nu știi limba ta! Măne vei veni cu mine la Socola, unde este examen. Voi vorbi pentru tine cu dascalul, care e un om preînvățat; și nu mă îndoiesc că tu te vei sili a învăța degrabă, pentru că știi că asta îmi face mulțemire […]

Negruzzi, Pacatele tineretelor 4Eu sînt Român…
(Căntec)

Franțez, Neamț, Rus, ce firea te-a făcut,
Pământul tău e bine-a nu uita;
Oricui e drag locul ce l-a născut.
Eu, frații mei,ori unde-oiu căuta,
Nu mai găsesc ca dulcea Romănie,
De-o și hulesc căți se hrănesc în ea
Corci venetici. Dar oricum va fi, fie,
Eu sunt romăn, și-mi place țara mea.

Laudă mulți pe Franțezul voios,
Pe mândrul Rus, pe Neamțul regulat,
La dânșii, spun, că-i bine și frumos;
Dar, frații mei, eu oricăt am ămblat
Pe drumuri lungi, cu șine ferecate,
Nu mă-nvoiam; și vreți să știți de ce?
Pentru că-mi plac șoselele stricate.
Eu sânt romăn, mi-e dragă țara mea.

Străine țeri îmi place-ades să văd,
Dar sunt sătul lumea de-a colinda;

Negruzzi, Pacatele tineretelor 5În țeara mea de-acuma voiu să șed;
Căci, frații mei, ori unde voiu ămbla,
N-o să găsesc acea bună primire
Ce m-am deprins în țeară-mi a videa;
Și în străini e rece găzduire!
Eu sânt romăn, mi-e dragă țeara mea.

Tânăr eram și sărutam cu-amor
Căpriii ochi sburdatecei Dridri
Ea mă vându! și eu voiam să mor,
Cănd mă-ntălnì o blondă milady;
Dragostea ei scăpă a mele zile,
Dar mă-nghieța, și mă-ncălzi abia
Dulcele-amor romăncelor copile…
Eu sânt romăn, îmi place țeara mea.

La masă beu adese vin străin,
Tocai, Bordo, Șampanie iubesc,
Iar mai ales prefer vinul de Rin,
Dacă nu am Cotnar și Odobesc;
Cănd însă am, deșert pline pahare,
Apoi încep să cănt vre-o manea,
Și sânt tot beat căt țin zilele amare!
Eu sânt romăn, mi-e dragă țeara mea!

1853. Avgust.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Costache Negruzzi, Aprodul Purice, Iași, 1837

Negruzzi, Aprodul Purice, 1837

Aprodul Purice. Anecdot istoric. De C. Negruțți. Eșii. În Tipografia Albinei. 1837.

Aprodul Purice 1

Aprodul Purice

Ciocărlia cea voioasă în văzduh se legăna
Ș-înturnarea primăverii prin dulci ciripiri sărba,
Plugariul cu hărnicie s-apucasă de arat
Pământul ce era încă d-al său sânge înundat;
Uitas-acum Moldovanul trecutele lui nevoi,
Și cu fluerul la gură, păstorașul lângă oi,
Cânta dragostele sale. Vai mie! nu putea ști,
Că vrăjmașu-ntr-a lui țară stă gata a năvăli.

Hroiot Comandirul falnic a dârjilor ungureni,
Nu putea înghiți ciuda ce avea pe Moldoveni —
Care în mai multe rânduri, pururea-i au arătat,
Că nume de viteaz mare pe nedrept ș-au câștigat —
Deci auzind cum că Stefan Domnul lor atunci s-afla
În ținuturi depărtate, având cu el oastea sa,
Socoti că-i bun prilejul de el a să folosi,
De Moldoveni și de Stefan odată a-ș răsplăti;
Să poată c-o lovitură acea rușine spăla,
Ce româneștile arme săpasă pe fruntea sa.
Așadar adunând noaptea pre toți Ofițerii sei,
Le spusă a lui socotință, și le zisă: Frații mei!
Știți c-acești români selbatici, vrăjmași aprigi, ne-mpăcați,
Uciseră multă gloată dintr-ai noștri bravi soldați;

Aprodul Purice 2

Știți că îmbătați de sânge în țara noastr-au întrat,
Și că foc și pustiire pe urmă-le au lăsat;
Iar noi care bărbătește ne lupta n-am lipsit,
De abia numai prin fugă viața ne-am mântuit,
Ș-atâte cununi de dafne ce-n războae am adunat
Moldovanul cel obraznic în picioare le-au călcat;
Au doar această necinste, batjocorire și rău,
N-a să aibă răsplătire de la dreptul Dumnezeu?
N-a să mai sosască vremea să ne răsbunăm și noi,
S-arătăm c-în Unguri curge sânge de viteji Eroi?
Vremea este îndămână, prilejul favoritor,
Oastea le este departe, și cu ea-i și Domnul lor;
Mergiți dar, șî-n astă noapte catanile vă gătiți
Și când va miji de zioă, cu toții pe cai să fiți,
Ca cu-n marș repede, grabnic, fară veste să-i călcăm
Și cine sânt Ungureanii și Hroiot să le-arătăm.

Să măgulea Ungureanul cu visul amăgitor,
C-o țară făr-apărare va pustii pre ușor,
Ș-întru a sa nebunie acum părea că vedea
Lacrămile cum să varsă, și sângele cum curgea;
Dar dreptatea Provederii n-au putut îngădui,
Gândul seu cel sângeratic să se poată săvârși,
Și Dumnezeu milostivul p-al seu norod credincios,
Nu-l va lăsa în călcarea Ungurului furios.
Deci Sfântul Duh cu-ndurare pe un romăn nestăvind,
Ce de mult să afla încă între Ungureni slujind,

Aprodul Purice 3

Și carele auzise tot planul acel cumplit,
Ce-asupra patriei sale Ungurii au slimuit,
Măcar că era nemernic, pribegit din țara sa
Însă simțire română în inimă-i tot s-afla;
Așadar în vălmășagul ce gătirea prileji,
Încălecând cu grăbire cătră Moldova porni.
După ce eși din lagăr alergă necontenit
Toată noaptea, păn-ajunsă când soarele au răsărit
În oraș la Roman, unde pe părcălabul găsând,
Primejdia care vine abia a-i spune apucând,
De trudă și osteneală au și căzut leșinat
Iar calul seu lângă dânsul răsuflare’ ș-au și dat.

De îndată Părcălabul un minut n-au zăbovit
Și un curier în pripă, la Stefan au și pornit;
Iar satelor de pe mărgini, porunci a să găti
Cu coase, săcuri, topoare  cu ce vor putea găsi,
Totodată dând de știre și pe la boierinași
Ca cu oamenii de oaste, cu ai lor vecini și slujbași,
Cu toții cu mic și mare, să grăbeasc-a alerga
La șesurile Moldovei unde și el să afla;
Apoi strângând Călărașii și parte din tărgoveți
Înarmați cu lănci, cu săbii, cu arce și cu săneți,
Să trasă din târg afară cu mica urdia sa,
Și pre dușman fără frică ca să vie îl aștepta […]”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași

Post Navigation