Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Vasile Alecsandri”

Nicolae Bălcescu îi scrie lui Vasile Alecsandri despre revoluția de la Paris (1848)

Scrisoare Nicolae Balcescu, 1848„Paris 24 Februarie 1848
1-a zi a Republicei.

Iubite cetățene și amic!

Îți eram dator de mult cu un răspuns, mă plătesc astăzi dar în scurt, căci timpul îmi lipsește și sunt ostenit tare, de vreme ce de trei zile trăit-am tot pe ulițe. Află că nația cea mare s-a ridicat, și că libertatea lumei s-a mântuit. Minunata revoluție, ce te căesc amarnic că n-ai văzut-o cu ochii, va schimba fața lumei. Regele a fugit. Republica e proclamată de toți.

Îți alătur aci o ruptură din catifeaua ce acoperă tronul lui Louis Philippe sfărâmat astăzi la 1 1/2 ore. Însumi am smuls-o în Tuilleries și m-am gândit ca să-ți fac și ție

Scrisoare Nicolae Balcescuo părticică și să-ți dovedesc că chiar în minutele cele mai mari și mai solenele ce am petrecut în viața mea, cugetarea mea s-a întors către tine.

Nu poci a-ți scrie mai mult.
Adio. Să trăiască Republica.

Amicul tău,
N. Bălcescu

Complimentele mele la toți bunii Români. Peste puțin ne vom revedea în țară.
Frăție și speranță!
Sărmane Basile, căci n-ai fost aici!”

Sursa: 1848 în Principatele Române, București, 1948 (pe www.dacoromanica.ro).

Propășirea. Foaie științifică și literară, Iași, 1844 (Despre întrebuințarea rachiului la boale)

Propasirea. Foaie stiintifica si literara, Iasi, 1844„No. 33.
(Propășirea,) foaie științifică și literară
Anul I. Duminică în 27 Avgust. 1844.

Despre întrebuințarea rachiului la boale și despre primejdiile pricinuite prin abuzul acestei băuturi.

Între prejudețile care domnesc în clasa sătenilor nostri, acele care se repoartă la origina și lecuirea boalelor nu sânt nici cele mai puțin curioaze, nici cele mai puțin vătămătoare. Nu voiu pomeni aice vrăjile atăt de des învinovățite a fi pricina boalelor, și mijloacele deșențate cu care se slujesc babele ca să descănteze reul sau cum zic țeranii faptul ce s-au trimis cuiva de vre o mănă dușmană. Nu voiu aduce aminte asemine de desgustăciosul obicei de a da să bee persoanelor lovite de junghi, materii excrementale, sau baliga cailor și a vacilor. Aceste mijloace pricinuind oțerire unei înțălegeri sănătoase, sau unui gust mai delicat, cele mai dese ori nu fac încaltea alt reu. Dar nu este tot așa cu rachiul, carele în starea de boală ca și în starea de sănătate este băutura favorită a țeranului. În adevăr, cum acesta se simte cam reu, îndată trimite să-i aducă de la crâcimă holercă care, curată sau amestecată cu alte ingrediente, precum piperul ș.a. se bea fără cea mai mică cumpătare. Dacă se întâmplă că acest mijloc are bună ispravă, și că bolnavul se îndreptează din pricina sau cu întrebuințarea ei, aceasta nu slujește decăt să o aducă în laudă mai mare; în loc că ori când starea bolnavului se întămplă a se face mai primejdioasă, vina nu este nici odată dată holercii, ci numai mărimii reului sau puterii dușmanului care l-au vrăjit. Însă o mare clasă de boale este pricinuită prin inflamația vre unui organ a trupului; și nu trebuie să fie cineva doctor spre a ști că a da rachiu unei persoane suferitoare de flogos este ca cănd ar arunca oloiu în foc. De atunce este ușor de a înțălege ce ispravă trebuie holerca să pricinuească la giunghiuri, spre pildă, la care țeranii o întrebuințează așa de des, mai ales dacă reul este ceva înaintat […]”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Balade adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri, Iași, 1852-1853

Alecsandri, Balade (1)„Balade adunate și îndreptate de V. Alecsandri. Partea I. Iașii. Tipografiea Buciumului Roman. 1852

Alecsandri, Balade (2)Poezia poporală a romănilor

Romănul e născut poet!
Înzestrat de natură cu o închipuire înaltă și cu o inimă simțitoare, el își revarsă toate tainele sufletului în melodii plăcute și în poezii improvizate… căci nu știe ăncă nici a ceti nici a scrie.

De-l muncește dorul, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreață, el își căntă durerile și mulțemirile; își căntă iroii țerii, și astfel sufletul lui este un isvor nesfârșit de dulce poezie.

Alecsandri, Balade (3)

Romăn Grue-Grozovanu

    Sus pe cămpul Nistrului,
Sub poalele cerului,
La coada Ialpăului,
Unde fat’ Zmeoaicele
Și s-adun’ zărnoaicele
Și s-adăp’ Leuaicele..
Multe-s, frate, și mai multe
Corturi mari, corturi mărunte!
Ear în chiar mijlocul lor
Nalță-se-un cort de covor,
Un cort mare și rotat…
Mult și mândru, narămzat,
De țăruși de-argint legat
Cu sferi albe de matasă…
Parcă-i cort de-npărăteasă!
Dar într-însul cine șede? //
Dar în el cine se vede?
Ghirai Hanul cel bătrân,
Cu hamger bogat la sân!
Mulți Tatari stau înpregiur,
Cu ochi mici ca ochi de ciur,
Și stau toți îngenuncheți
Pe covor cu perii creți;
Ear la ușa cortului,
Sub ștejarul mortului,
Este-un biet romăn legat,
Legat strins și ferecat
Ca un mare vinovat!
Romăn Grue Grozovanu
Grozovanu Moldovanu!
Care-a sărăcit pe hanul.
Doi Tatari țapa-i gătesc,
Doi amar îl chinuesc,
Dar el căntă-n veselie
Parcă-ar fi la cununie! […]

Din partea II (1853)

Din partea II (1853)

Movila lui Burcel

    Într-o zi de serbătoare
Resărea un măndru soare
Care lumea-nveselea
Și cu aur o-nvălea.
Clopotele resuna…
Tunurile clătina,
Armasarii spumega,
Frâile și le mușca.
Steagurile se-nălța
Și deodată se-nchina,
Că deodată se ivia,
Ca alt soare strelucia
Domnul Ștefan cel vestit
Domnul cel nebiruit
Care iute-ncăleca
Și cu mult alai pleca
Din ograda curței lui

Alecsandri, Balade (5)

    La biserică-n Vaslui.
Cănd, aproape de întrare,
S-auzia în depărtare
Glas de om ce striga tare:
    Hăis, ho, ța, ho, Bourean,
    Trage brazda pe tăpșan.
Ștefan vodă-l auzia,
Pe loc calul își oprea,
Cinci Panțâri își alegea
Și din gură-așa grăia;
Auzit-ați, auzit
    Glas de romăn necăjit?
    Într-o clipă să-l găsiți,
    Și cu el aici să fiți!..
Cinci Panțiri curănd pornea,
Pe Vaslui în sus mergea
Și zăria într-o movilă
Un romăn arând în silă
Și movila brăzduind
Și din gură chiuind:
   Hăis, ho, ța, ho, Bourean,
    Trage brazda pe tăpșan.
Panțârii descăleca,
Pe romăn îl fereca,
La Vaslui îl aducea
Și la Domnul mi-l ducea:

Alecsandri, Balade (6)

    – Măi romăne, să n-ai teamă,
    Spune noă cum te chiamă?
    – Teamă n-am că sânt romăn!
    Teamă n-am, că-mi ești stăpân,
    Tu ești Ștefan cel mare
    Care-n lume seamăn n-are,
    Și eu sânt șoiman Burcel
    Puișor de voinicel.
    – Să trăești dacă n-ai teamă!
    Dă-ne noă bună seamă:
    Cum de te-ai păcătuit
    Să te-apuci de plugărit,
    Tocma-n zi de serbătoare,
    Tocma-n ceas de închinare?
    – Doamne! pun măna la pept
    Și mă giur să-ți spun cu drept
    Pân-a n-ajunge plugar
    Aveam falnic harmasar
    Ș-o ghioagă nestrujită
    Cu piroane țintuită
    Care, cănd o învărteam,
    Pin dușmani proașcă făceam,
    Căte opt pe loc turteam!
    Alelei! pe cănd eram
    Om întreg de mă luptam
    Mulți dușmani am mai stricat! […]”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași

Post Navigation