Obiceiuri ale tracilor după Herodot (484-425 î.Hr.)
Ediția din Basel, 1559
Cartea a V-a
„Neamul tracilor este cel mai numeros, după cel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, el ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile, după socotința mea. Dar acest lucru este cu neputință și niciodată nu se va înfăptui. De aceea sunt aceștia slabi. Tracii au mai multe nume, după regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleași la toți, afară de geți, trausi și de acei care locuiesc la nord de crestonai.
Despre obiceiurile pe care le au geții, care își spun nemuritori, am vorbit. La trausi găsim aceleași datini ca și la restul tracilor – înafara celor legate de naștere și moarte, când ei fac ceea ce vom arăta. Rudele stau în jurul nou-născutului și plâng nenorocirile pe care va trebui să le îndure nou-născutul, o dată ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate suferințele omenești. Când moare cineva, trausii îl îngroapă glumind și bucurându-se. Cu acest prilej ei amintesc nenorocirile de care scapă omul și arată cât este el de fericit în toate privințele.
Cei care locuiesc mai sus de crestonai iată ce obiceiuri au. Fiecare ţine în căsătorie mai multe femei. Când unul din ei a murit, se iscă între femeile mortului mari neînțelegeri, iar prietenii își dau toată osteneala și arată o nespusă râvnă ca să afle pe care din neveste a iubit-o mai mult cel decedat. Femeia socotită vrednică să primească cinstirea este lăudată de bărbați și de femei; apoi e înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată. Și după aceea trupul acesteia este înmormântat împreună cu cel al bărbatului ei. Celelalte femei socot o mare nenorocire aceasta, căci li se duce astfel o foarte mare ocară.
Iată și datinile celorlalți traci. Își vând străinilor copiii, iar pe fete nu le păzesc, ci le dau voie să aibă legături trupești cu bărbații care le plac. Își păzesc însă nevestele cu strășnicie, cumpărându-le cu mulți bani de la părinți. Tatuajul este socotit semnul neamului ales, cel netatuat fiind considerat om de rând. În ochii lor, trândăvia trece drept cea mai mare cinste. A munci pământul e lucrul cel mai de rușine, iar când trăiești de pe urma războiului și a prădăciunilor – spun ei – faci un lucru cât se poate de bun. Acestea sunt obiceiurile lor cele mai vrednice de luare aminte.
Singurii zei pe care îi cinstesc sunt Ares, Dionysos şi Artemis. Dar regii lor, fără ceilalți cetățeni, cinstesc dintre zei îndeosebi pe Hermes și jură numai pe el, susținând că se trag din acesta.
Iată cum se fac înmormântările oamenilor bogați. Expun timp de trei zile cadavrul; apoi jertfesc tot felul de animale și, după un mare ospăț, înainte de care îl jelesc, îl înmormântează pe răposat, fie arzându-l, fie îngropându-l. Ei ridică apoi o movilă și statornicesc felurite întreceri, la care răsplățile cele mai însemnate se dau luptelor în doi – cum este și firesc acest lucru. Așa se fac înmormântările tracilor.”
Sursa imaginilor: Biblioteca Națională a României (Herodotus, Historiae libri IX. Interprete Laurentio Vala, Basileae, 1559)
Sursa traducerii: V. Iliescu, V. Popescu, Gh. Ștefan, Izvoare privind Istoria României (Fontes ad Historiam Dacoromaniae Pertinentes). Vol. I. De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus, București, 1964 (pe www.dacoromanica.ro)
Tipărituri vechi 