Tipărituri vechi

românești sau despre români

Manifest către elini, români, bulgari și albanezi, spre a se răscula împotriva turcilor (mai 1807)

Manifest grecesc, 1807„Elini! Bărbați ai Moldovei și ai Țării Românești! (Βλαχομπογδανοι/Vlaho-Bogdanoi)
Viteji și statornici bulgari, și voi, renumiți albanezi!

A sosit, în sfârșit, acel strălucit timp pe care îl doreați de atâția ani. Vestiți și prin faptele voastre, întregii lumi luminate, vrednicia și vitejia minunaților voștri strămoși! Vitejeștile fapte ale acelora să nu rămână moarte în cărțile de istorie! Să le reînvie spada voastră, ce urăște pe tirani și iubește dreptatea!

Întoarceți-vă privirile către vestiții vecini ai voștri, sârbii! Vedeți vitejia lor împotriva tiraniei? I-au îngrozit pe tirani, pe dușmanii creștinătății, au slăvit cinstita cruce și peste puțin, dacă nu se vor lăsa înșelați, vor fi numărați între națiunile libere!

Uniți-vă, deci, și voi! Jurați nimicirea tiraniei și distrugerea tiranilor! Vă poruncește sfânta noastră credința disprețuită atâtea secole! Vă strigă crucea cea necinstită de dușmanii noștri! Vă cheamă nenorocita și vrednica de plâns patrie! Nu mai suferiți să vă căsătoriți și să faceți copii pentru cruzii voștri tirani! Nu mai primiți să slugăriți, ziua și noaptea, pentru antihriștii voștri dușmani!

Până când barbarii, persecutorii creștinătății, să dispună de iubiții voștri copii, de nevinovatele voastre fiice și de credincioasele voastre femei?

Până când să vă necinstească atât de îngrozitor, să vă tortureze în chip nemaiauzit?

Până când să aveți bisericile voastre ca niște colibe și să nu îndrăzniți să preamăriți pe față pe Fiul lui Dumnezeu?

Până când să vedeți, nu numai roadele ostenelilor voastre: casele, viile, câmpurile și toate averile voastre – dar și această viață a voastră, în puterea înfricoșătoare a sângeroșilor otomani? Sau, nu cumva, v-a făcut oameni, prea bunul Dumnezeu, nu ca să-l slăviți, nu ca să viețuiți după voința dumnezeiască, ci ca să trăiți și să slujiți pentru crâncenii voștri tirani și ca să fie răsplătite slujbele voastre cu spânzurători, decapitări și jupuirea pielii?

Renunțați la voi înșivă! Disprețuiți viața voastră, pentru Hristos, pentru frații voștri creștini, pentru copiii voștri și pentru toate generațiile viitoare! Iată, a sosit timpul, când nu hiloți, nu țigani, ci cu mult mai rău va fi să ajungeți, și voi și nenorociții urmași ai voștri, dacă nu-l veți lua în seamă!

Uniți-vă! Puneți-vă toate puterile voastre! Vărsați, bucuroși și din belșug, argintul și aurul! Nu vă cruțați sângele vostru! Vi se pregătesc cununile nevestejite ale Ortodoxiei și Libertății! Înălțați crucea, ridicați steagurile libertății și ale dreptății și repeziți-vă asupra sălbaticilor și lașilor tirani și a dușmanilor credinței cântând:

Până când, sclavia și tirania?
Până când să fim în robie?
Ce așteptăm de atâta vreme? […]”

Sursa: Emil Vîrtosu, Despre corpul de voluntari eleni creat la București în 1807, în Studii și materiale de istorie medie, Vol. V, București, 1962 (pe www.dacoromanica.ro).

Regele Ungariei Sigismund, întorcându-se de la Nicopolul Mic (cetatea Turnu), este atacat de români la Posada (document din 1397)

Sigismund de Luxemburg 1

Copie din 1455.

„Ceva mai înainte, când aceste slujbe au fost împlinite cu vrednicie, acum aproape trei ani, când înălțimea noastră, ridicând o oaste puternică de credincioși ostași ai regatului nostru, a pornit spre Țara noastră Românească (partes nostras Transalpinas) și după trecerea celei mai mari părți a Țării noastre Românești, îndreptându-ne asediul asupra cetății noastre numite Nicopol, unde se afla mulțimea preacruzilor turci, care îi atacau pe creștini, și lovindu-i cu putere am luat acea cetate, cu ajutorul lui Hristos, după o luptă crâncenă, alături cu acel domn Nicolae, vlăstarul răposatului Nicolae palatinul, sus-numit, și cu ceilalți supuși credincioși ai noștri, care s-au luptat cu râvnă vreme îndelungată acolo cu acei turci, îndurând răniri, ucideri și răni cumplite… Și, după ce am lăsat castelani credincioși în acea cetate, ne-am îndreptat înapoi de acolo cu laurii izbânzii spre ținuturile acestui regat al nostru, al Ungariei, și pe când urcam culmile munților,

Sigismund de Luxemburg 2zise în vorbirea obișnuită Posada (Pazzata), prin niște strâmtori și poteci înguste, strânse între tufișuri mari, unde mulțimea românilor (Olachorum) stătea la pândă, aruncând cu cruzime, din păduri dese și întunecoase, suliți vătămătoare și săgeți otrăvite și înveninate asupra însoțitorilor și supușilor noștri, amintitul Nicolae banul cu steagul său și cu mulți de ai săi… stând necurmat alături de noi și pentru ocrotirea persoanei noastre și pentru o trecere mai ferită de primejdie și nestânjenita siguranță a întregii escorte, întocmai ca un leu înfuriat, fără teamă de moarte, și respingând cu putere pe sus-pomeniții români, care pândeau cu mâinile înarmate, s-a străduit cu vrednicie să ne ocrotească și să ne apere vitejește pe noi și pe supușii noștri de atacurile blestemate ale pomeniților români și de capcanele lor dușmănoase, nu fără mare ucidere și pierdere […]”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, Seria D. Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.

Însemnări despre domnitorii Țărilor Române într-un manuscris flamand (sec. XVII)

Domnitorii Valahiei„Voievozii mai de pe urmă dintre Voievozii Valahiei Mici sau Transalpine

Alexandru, Voievodul Valahiei Transalpine, adică, pe limba venedă, adică slavonă, Domnul, sau Maimarele ei. Acesta i s-a supus lui Ludovic, Regelui Ungariei și Poloniei, în anul 1342.

Laicu a fost adus sub supunere de către același Loys, în anul 1371.

Ștefan, Voievod al amânduror Valahiilor, 1390. A fost înfrânt de către Regele Sigismund și, nefăcând iarăși față, în 1392, le cere ajutoare turcilor, primul între ai săi. De aceea a și fost închis în temniță de ai săi.

Marcu, la Bonfini Merches, sau la alții Merkes, ori Mircius, ori Myrkes, la turci Murze, supus la bir față de Baiazid Ilderem, a fost de partea lui Sigismund în războiul de la Nicopole și l-a ajutat pe Musa, fiul lui Baiazid, ginerele său, împotriva fratelui Suleiman, în anul 1411. A fost ajutat de Turc împotriva lui Daan, sau Gdan, în 1415, rival al său și din aceeași familie cu sine, ajutat de către Sigismund.

Wlad Dracula, la turci Diracul, fiul lui Marcu, a fost ucis de către Ioan Huniade în 1445; pe acesta îl prinsese pe când se întorcea de la măcelul de la Varna.

Dan sau Daan Voievod urmează prin mijlocirea lui Ioan Huniade, (fiind) fiu al lui Masarampa, alungat (apoi) de către Zepius, adică Ștefan și (de către) Marcu, sau Myrke. Dar Masarampa se spune mai corect Mpasarampa.

Wlad Dracula, la Turci Casuclu Diracul-ogli, fiul lui Wlad de mai înainte. Acesta, atacat de către Muhamet II, fuge în Transilvania și este prins de Regele Matia, în 1462, și a fost prizonier în Ungaria vreme de 10 ani; dându-i-se apoi drumul, este ucis în luptă împotriva turcilor. Se spune (că a fost) crud și drept.

Fratele Dracula mai tânăr este supus de către Muhamet și întărit de către Matia, Regele ungar, 1462. I se spune Radulo, sau de către alții Radul. A purtat război cu Ștefan, Voievodul moldovean, în anul 1470, de către care a fost învins în anul 1474.

Alt Radul a mai domnit încă în anul 1526. Această Valahie, dat fiind că, prin Dunăre care se află la mijloc, … este despărțită de Servia și Bulgaria, le este mai ascultătoare turcilor și își schimbă mai arareori Domnii.

Domnitorii MoldoveiPrincipii de pe urmă ai Moldovei, sau Cara-Bogdaniei, sau Valahiei Mari

Moldavia este (astfel) numită greșit, din Moridavia, adică Maura Dania, adică ținutul negru al danilor și dacilor, de aceea este numită de către turci Cara-Bogdania, cum ar fi Gdania, sau Dania Neagră, pe care o scaldă străbătând-o râul Moldavus.

Bazarad, Voievodul valahilor, sau al Moldovei, încercat cu război, îl înfrânge în anul 1330 pe Carol I, Regele Ungariei; este de fel din regișorii Bessarabiei și de aceea (se numește) Bazarad.

Ștefan Voievod a trăit pe la anul 1350.

Ștefan fiul, alungat de către fratele său Petru, fuge la Cazimir II, Regele Poloniei, în anul 1358.

Petru, fratele, urmează după alungarea fratelui său.

Bogdan urmează sub Ludovic, regele Ungariei mort în 1382.

Petru urmează sub Vladislav, Regele Poloniei, mai înainte (zis) Iagiello, în anul 1388.

Ștefan Voievod al amânduror Valahiilor pe anul 1394.

Alexandru s-a mărturisit drept client al lui Vladislav Iagiello, Regele Poloniei; este supus unei năvăliri de către Murad II, în 1425, și, fiind asediată Golubecia, la unguri Columbatz, la turci Gugecziahr, adică porumbarul, în 1428, n-a vrut să-i trimită ajutoare împăratului Sigismund; a răposat în 1431.

Ilie fiul urmează, cel cu care a fost căsătorită Maria, sora Reginei polonilor Sofia de Kiev, a mamei lui Vladislav și a lui Cazimir, Regi ai Poloniei; a fugit în exil în Polonia, la urmă a dobândit Bessarabia; i-a avut drept fii pe Roman și Petru.

Ștefan, fratele lui, l-a alungat pe fratele său Ilie din domnia părintească. Prin mila lui Vladislav III, Regele Poloniei, este întărit de către poloni, în 1434. L-a avut drept fiu pe Petru.

Roman, fiul pomenitului Ilie, îi urmează mai apoi tatălui său. La Kromer mai este numit și Alexandru; pe când era copil, a fost alungat de către unchiul său bastard.

Bogdan, unchiul bastard, după alungarea copilului Roman, a domnit câtăva vreme. Beat fiind, a fost omorât de către Petru, fratele său bastard și el.

Petru, fratele bastard, după uciderea lui Bogdan, îi urmează cu forța și, urzind zadarnic capcane împotriva lui Roman, nepotul său de frate, a fost alungat prin fapta lui Cazimir, Regele Poloniei.”

Sursa: Ion Toderașcu, Însemnări necunoscute de istoria românilor (sec. XIV-XVI) într-un manuscris occidental, în Închinare lui Petre Ș. Năsturel la 80 de ani, Brăila, 2003.

Post Navigation