Tipărituri vechi

românești sau despre români

Câțiva boieri munteni nemulțumiți de Mihai Viteazul îl cer pe Simion Movilă ca domnitor (Septembrie 1599)

Boieri munteni 1„† La ai noștri prea iubiți și de la inimă frați: jupan Dan vistiiar i jupan Ventilă cliucear i jupan Ioan aga i Preda postelnic i jupan Jipa portar i Stanciul logofet i Mihaiu logofet, sănătate și închinăciune tremeatem domnilor voastre.

Și după aceia, noi frații domnilor voastre, căți ne aflămu acum acicea în Țeara Muntenească, dămu în știre domnilor voastre că știți că v-amu tremes mai nainte de ceastă vreme nește cărți de la noi, de la toți, și de la mitropoliți și de la toți egumenii, de-amu tremes atunce o carte la domnul la Erimie voevoda, și altă carte la domnie voastră și ne-am rugatu să rugați pre domnul, pre Erimiia voevoda, să-l năstăvească Domnul Dumnezeu să-i fie milă de noi și de ceastă țeară și de ceste svinte monastiri și beseareci să nu perimu de totu. Și de ce-amu scrisu noi atunce la domnie voastră de toate v-amu scris adevărat.

Iară acumu încă vă scriemu și vă dămu în știre că acumu, în ceastă lună a lu avgust 27 de zile, venit-au lu Mihaiu vodă steagu de la împăratul turcescu. Și între-aceia Mihaiu vodă luat-au steagul de la turci. Însă turcii totu cu înșelăciune voru să facă; că acum mai mulți se strângu pre la toate vadurile pre Dunăre. Și așa să știți domnie voastră că aimentrea nu va putea fi, ci turcii totu voru lovi țeara noastră și ne voru robi, căci că Mihaiu vodă căți săraci au fostu scăpat mai denainte vreme de în robiia turciloru și a tătarălor de-atunce până acumu, în toate lunile au băgat pre acei săraci și le-au luat în toate lunile po 15 taleri până au perit țeara de totu și se-au pustitu. Ci acumu leafă n-are de unde da oștii și nice aspri, nice de într-oo parte nu-i vine, ci acum au slobozitu oștile pre în țeară, deci pre unde află sau dobitocu sau păine sau ce voru afla, totu iau cu sila. Ci acumu ne-au măncat și poama viilor de totu și ne iau muerile și fetele de le rușinează.

Deci turcii audu și înțelegu lucru ca acesta, că leafă n-are să dea de nicăierea, aspri nu-i vinu; ci acum foarte se străngu turci mulți pretutindenea și vedemu bine că voru trece și ne vor călca și ne voru face mare rău.

Boieri munteni 2Ci de toate ne iaste cumu iaste rău; iară mai mare și mai multu rău ne iaste că de voru trece turcii acumu acicea în țeara noastră, ei voru descăleca țeara noastră și voru pune turcu de va domni țeara noastră și voru turci pre toți creștini și voru sparge atăta mănăstiri și beseareci și va peri atăta creștinătate. O vai de noi mare rău iaste pre noi că perimu acum!

Și acum iară de alta vă dămu în știre, că acumu Mihaiu vodă, dec-au spartu țeara, elu acumu va să fugă cu acei hoți ci ține. Ci vedemu că se teme de noi că-l vomu prinde, ci ne aruncă acumu năpăști și face hochimure turcești și va să ne pieiarză și pre noi, și să ne ia bucatele noastre cumu au pierdut și pre alalți [...]

Ci acumu iară vă rugămu și vă ceremu să cădeți și să rugați pre domnul, pre Erimie voevoda, să-l năstăvească Domnul Dumnezeu să nu ne lase să perimu, ci să se milostivească pre noi și pre ceastă saracă de țeară ori cum va putea domnie lui; și pre unde va putea să nevoiască, macar să se roage domnie lui și prea luminatului măriii sale craiului leșescu și măriii sale canțelerului, că înțelegemu și vedemu cum se-au milostivit de-au scosu pre țeara Moldovii de în mâna tătarălor și de în măna tuturor limbilor cele rele de săntu acumu cu pace și se strănge toată țeara pri locurele loru. Cu aceia ne rogămu și noi să ne facă mare pomeană cu noi să ne scoață și pre noi cum au scosu și Moldova și într-acel chipu să fim și noi plecați și să fimu suptu arepile luminatului măriii craiului leșescu

Boieri munteni 3cumu e și domnul Erimie voevoda cu țeara Moldovei, căce că săntemu toți de o lege și de o limbă și săntu domni de rudă bună, că de greci și de frănci și de alți hoți ci ne-a venit de ne-au fost domni, ne-amu săturatu cum săntemu sătuli și de cesta, de Mihaiu vodă, că ne mănăâncă și ne-au măncat cu totul.

Și alta, noi cum înțeleagemu și auzimu, turcii încă foarte nevoescu și batu cu fratele Erimiii voevoda să ni-l dea să ne fie domnu; și l-aru lăsa să ne domnească și doară aru tocmi și această țeară cum au tocmit și țeara Moldovei de e pace de cătră turci. Că de nu voru face turcii păntru voia luminatului craiului leșesc și păntru slujba domnului Eremiei voevoda, să știți că această țeară și noi de acum săntem periți.

Și cum veți face, nevoiți să faceți curăndu în ce chipu veți face, ca să poată eși acestu tiranu de în mijloc; că de-aru eși elu, noi amu hălădui și amu avea pace și toată lumea aru fi în pace; numai acum păntru Mihaiu vodă se face toate vrajbele [...]

Deci foarte ne rugumu să nevoiți. De această vă dămu în știre și Dumnezeu să vă ție sănătoși și întru pace bună, amin. Pis meseța Septemvrie 5 zili.

† Eu mitropolit kir Eftimie ot Tărgoviște și toți egumeni de la toate mănăstirile.
† Noi frații domnie voastră boiari ci săntemu acum de în Țeara Muntenească: Dumitru dvornic i Teodosie logofet i Radul cliucear i Stroe stolnic i Preda postelnic i Calotă banul i Sava armaș i Radul comis i Udrea banul și Radul Otetilișanul și de la toți alalți boiari mari și mici.

Boieri munteni 4† La ai noștri prea iubiți frați: jupan Dan vistiiar i jupan Ventilă cliucear i jupan Ioan aga i Preda postelnic i Jipa portar i Stanciul logofet i Mihaiu logofit.”

Sursa: Șt. Ștefănescu, Știri noi cu privire la domnia lui Mihai Viteazul, în Studii și materiale de istorie medie, vol. V, București, 1962 (pe www.dacoromanica).

Papa Eugeniu al IV-lea trimite inchizitori împotriva ereticilor din Țările Române și alte țări din regiune (1446)

Papa Eugeniu IV, Roma, 1446 (1)Papa Eugeniu IV, Roma, 1446 (2)„Eugen episcopul etc.
Spre viitoarea aducere aminte a lucrului. Înainte de toate cele dorite de mintea noastră, căutând din toată inima un spor de credință catolică, suntem plini în întregime de suferință, când auzim sau vedem că unii, mai ales cei înrolați în oastea clericală, își dau osteneala prin orice răutate să distrugă acea credință, sau corupând-o prin uneltiri în chipul cel mai vrednic de osândă, sau pervertind-o prin minciuni împodobite; de aceea ne ridicăm, în modul cel mai curajos, pentru stârpirea marii molimi a acestora, prin care recunoaștem că aceia se apropie în chipul cel mai primejdios de distrugerea sufletelor.

Mai înainte, deoarece aducându-se la auzul nostru, nu fără o mare neplăcere, că, atunci, în Țara Moldovei (regno Moldavie) exista o numeroasă mulțime de oameni de rătăcire eretică, și mai ales al unei numeroase secte numite a husiților, care ocupându-se de cultivarea faptelor rele, și anume de acel fapt că cei pervertiți umpluseră cu otravă veninoasă a dogmei lor sufletele nu numai ale locuitorilor acelui regat, ba chiar însă ale celor depărtați de acest regat, și mai ales ai multor locuitori din regatul Ungariei și odată cu scurgerea zilelor își dădeau osteneala și se sileau să-i corupă prin orice mijloc, acest regat se temea, ca nu cumva, dacă cineva dintre aceștia nu s-ar îngriji la momentul potrivit de îndrăznelile primejdioase ale acelora, aceștia chiar refugiindu-se în sus-numitele țări ale credincioșilor, și împrăștiind otrava de moarte a învățăturii lor înșelătoare, îi va corupe neîndoielnic pe cei mai mulți, spre pericolul sufletelor lor și al multor altora și totodată chiar spre o pagubă și o pildă foarte primejdioasă.

Noi, cu privire la acestea, atât cât ne permite Cel de Sus să ne îngrijim din toate puterile, atenți și cu tărie la aceea că iubiții fii ai ordinului fraților minoriți, numiți frați observanți, și mai ales cei ai vicariatului Bosniei, care erau vestiți după cum spunea zvonul și vorba, făcându-și un adăpost ca și casă a Domnului și pentru răspândirea dreptei credințe, s-au silit și se silesc să-și folosească în chipul cel mai iscusit puterea și mijloacele potrivite, atât cât va exista în ei, pentru îndepărtarea și alungarea superstițiilor acestui fel de erezie, după cum cerea nevoia acestui lucru atât de mare, și în răsturnarea și alungarea sus-ziselor greșeli, vor trebui să-și împartă părțile lor, și primind încrederea în Dumnezeu, după cum se cuvenea, din însăși pronirea iubiților fii, prin alte scrisori ale noastre, i-am pus, i-am rânduit și chiar i-am trimis pe veci, într-un anumit chip și formă, după cum este cuprins mai pe larg în aceleași scrisori, pe Fabian de Bahia, vicarul zisului vicariat și pe urmașii lui, care au fost pentru un timp vicari ai acelui vicariat ca inchizitor și inchizitori ai rătăcirii eretice, în sus-numitele Ungaria și Bosnia, precum și în Moldova, Țara Românească (Walachie), Bolachia, Bulgaria, Serbia și Slavonia, și în oricare alte regate și părți, în care sau prin care se știa că s-a stins acest fel de vicariate.

Deoarece, însă, după cum a ajuns la urechile noastre prin relatarea mai multora vrednici de crezare, în unele din regatele sau părțile sus-amintite, unii preoți sau chiar parohi ai bisericilor parohiale, sau cei care dețin alte beneficii bisericești, chiar demnități, prerogative, dări sau slujbe, și alte fețe bisericești, lărgind frâul rușinii și ducând o viață mai mult desfrânată, nu se temeau să spună și să predice deschis că țin pe față concubine în mod public și chiar mai mult le cinstesc pe acestea, ceea ce se știe că este și mai rău, iar pentru alegerea unei scuze a acestui păcat al lor spun că legăturile trupești chiar între cei necăsătoriți în chip legitim nu sunt un păcat, aceasta spre marea jignire a lui Dumnezeu și spre primejdia și vătămarea celor mulți; și de către unii se pune chiar la îndoială, dacă Fabian și urmașii sus-amintiți pot să meargă, în temeiul numitelor scrisori, împotriva preoților și fețelor bisericești de acest fel, cât și împotriva ereticilor; noi, care, din însărcinarea datorată slujbei noastre, trebuie să stârpim, din nevoia bisericii catolice, acest fel de greșeală blestemată, ca nu cumva să se întindă mai departe și ca nu cumva prin ea să fie corupte, în chip vrednic de osândă, sufletele credincioșilor, din pornire proprie, nu la stăruința cererii a acelui Fabian sau a altuia, care ne-a fost arătată mai sus pentru aceasta, ci după buna știință a noastră și în temeiul autorității apostolice, hotărâm și arătăm prin cuprinsul celor de față, că Fabian și urmașii sus-pomeniți, pot și trebuie să meargă, potrivit conținutului și cuprinsului acestor scrisori, oriunde și prin toate locurile, împotriva preoților și fețelor bisericești sus-numite, precum și împotriva oricăror altora, de orice stare, rang, ordin sau treaptă ar fi, care îndrăznesc să susțină și să spună cu încăpățânare, că legăturile trupești între alții decât între cei căsătoriți nu ar fi un păcat, cât și împotriva ereticilor, după cum s-a arătat în aceste scrisori, că pot și trebuie să meargă împotriva preoților, fețelor bisericești și a altor sus numiți, care vorbesc astfel.

Dat la Roma, la Sfântul Petru, în anul Domnului 1446, în a cincea zi a nonelor lui Iulie, în anul al șaisprezecelea al pontificatului nostru.”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, seria D, Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.

Ludovic I, regele Ungariei, cheamă oastea împotriva „răzvrătitului” Vladislav, voievodul Țării Românești (1365)

Ludovic, Visegrad, 1365„Ludovic, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției, Lodomeriei, Cumaniei și Bulgariei, principe de Salerno și domn al Muntelui Sant Angelo, tuturor credincioșilor săi prelați, prepoziți, priori și celorlalte fețe bisericești, de asemenea baronilor, comiților, castelanilor, nobililor și oamenilor cu moșii, precum și celorlalți oameni de orice seamă sau treaptă, datori din vechime să slujească în oaste, așezați în comitatul Ung, cărora li se vor arăta cele de față, sănătate și milostivire.

Întrucât răposatul (Alexandru), voievodul Țării Românești (wayuoda Transsalpinus), ca unul ce și-a uitat de binefacerile primite de la noi și ca un nerecunoscător, încă de pe când se bucura de viața (aceasta) pământească… nu s-a înfricoșat (să calce) cu îndrăzneală cutezătoare credința sa cu care s-a legat (față de noi) cât și scrisorile întocmite între noi și el, cu privire la anumite înțelegeri, dări și…, cuvenite nouă (în temeiul) stăpânirii noastre firești, (și fiindcă) apoi, murind el, fiul său Vladislav (Ladislaus), urmând relele deprinderi părintești… (nerecunoscându-ne) câtuși de puțin de stăpân al său firesc, fără a ne întreba și a ne cere învoirea, însușindu-și în pomenita noastră Țara Românească, ce ni se cuvine nouă după dreptul și rânduiala nașterii, numirea sa mincinoasă (de domn), întru înfruntarea domnului (său) de la care trebuie să capete el semnele (puterii) sale, a (cutezat) să treacă în locul… tatălui său în scaunul sus-pomenitei noastre Țări Românești, cu învoirea trădătoare și tainica înțelegere a românilor (Olachorum) și a locuitorilor acelei țări; și deoarece noi, care după vechiul obicei al sfinților regi răposați, înaintașii noștri, și după datina statornicită a regatului Ungariei… suntem siliți și datori să redobândim hotarele și ținuturile de margine ale acestui regat al nostru din ghiarele oricăror răzvrătiți, ce s-ar răzvrăti, și să le alipim din nou la acest regat al nostru, pe cât ne este dată de Dumnezeu putința și puterea de a ne apăra drepturile noastre, râvnim cu toată silința și ne străduim din toate puterile să redobândim această țară (a noastră)…, (drept aceea), vă punem în vedere și poruncim credincioasei voastre obști, prin strașnică poruncă regală, ca, luând cunoștință de cele de față, voi toți, cu toții dimpreună și fiecare din voi în parte, să vă îngrijiți să vă înarmați și pregătiți cu cai, cu arme și cu celelalte ce sunt de trebuință la război, cu atâta grabă, încât la sărbătorirea fericitului apostol Matia, ce va veni în curând, să ne puteți ajunge la Timișoara, fără zăbavă…, spre a ne face cu bărbăție credincioase și mulțumitoare slujbe nouă și sfintei noastre coroane, ca să zdrobim cutezanța zisului dușman și răzvrătit al nostru sus-pomenit.

Iar dacă veți face așa, miluind (noi) credința voastră cu bunăvoință regească, o vom avea în nume de bine și de mulțumire, dacă însă unii dintre voi ar voi să se tragă înapoi sau să lipsească de la aceste purcederi ale noastre, sub cuvinte născocite și pricini prefăcute, atunci vă poruncim și vă dăm în sarcină vouă, comitelui și juzilor nobililor din zisul comitat Ung, sub pedeapsa luării dregătoriilor (voastre) și a pierderii… voastre, să fiți datori să ne dați seama în scris, întocmai și fără părtinirea nimănui, de toți acei nobili și oameni de altă stare datori să meargă la oaste, care (s-ar da înapoi) de la zisa noastră expediție…; iar ce fel de pedeapsă trebuie să li se dea acestora pentru nesupunerea lor atât de mare, am hotărât s-o lăsăm pe seama numai a socotinței noastre, tocmai pentru ca apoi să nu i se poată găsi vreo vină din aceasta maiestății noastre.

Și acestea voim să se vestească în auzul tuturor, pretutindeni, în zisul comitat.

Dat la Vișegrad, în anul sărbătoririi Botezului Domnului, în anul aceluiași 1365.”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, seria D, Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.

Post Navigation