Tipărituri vechi

românești sau despre români

Florian Aaron, Idee repede de Istoria Prințipatului Țării Rumânești, București, 1837

Florian Aaron, Idee repede de Istoria Printipatului Tarii Rumanesti, 1837„Idee repede de Istoria Prințipatului Țării Rumânești, de F. Aaron, profesor de Istoria generală în Colegiul Național Sf-Sava din București. Tomul II. București. În Tipografia lui I. Eliad. 1837.

Florian Aaron, Idee repede de Istoria Printipatului Tarii Rumanesti[...] Vremile cele grele adusese pe toți rumânii într-o stare de suferiri amare; toți aștepta un mântuitor. Arătarea lui Mihaiu în mijlocul lor a fost ca un fulger strălucitor care dete duhului rumânesc celui amorțit o lovitură electrică; rumânii se deșteptară; cunoscută trimiterea lui din ceriu, și alergară la glasul lui cel propoveduitor de mântuință. El era eroul, era idolul lor, era viața și fericirea lor, era rumânul care făcea cât toți rumânii. Sub comanda lui, rumânii cu armele în mână desvoltară o putere destoinică de a supune pe vrăjmași, destoinică de a trage admirarea și lauda celoralalte nații, vrednică de numele și sângele ce-l purta în vinele lor și de drepturile ce dorea să dobândească. Acestea era vremile cele eroice ale rumânilor. Geniul lui Mihaiu croia, și rumânii puind în lucrare făcea minuni. Unind pe toți rumânii într-un tot, făcu o nație mare, vrednică de recunoașterea altor nații, destoinică de a se apăra și în stare de a se civiliza. Aceasta era vremea cea mai slăvită pentru rumâni, era o epohă care prevestea pentru dânșii un veac de aur. Încă puțin și rumânii s-ar fi fericit [...]”

Sursa: www.dacoromanica.ro

Istorie politică și socială a Principatelor Dunărene, Iași, 1856

Istorie politica si sociala a Principatelor Dunarene 1„Istorie politică și socială a Principatelor Dunărene, de D. Elias Regnault. Tradusă de Ioan Fătu. Iașii. Tipografia Buciumului Romanu. 1856.

Istorie politica si sociala a Principatelor Dunarene 2București e o politie (=un oraș) de tot orientală prin constrastul neîncetat al înavuțirei și al mizeriei, al luxului și al necurățeniei. Bordeie urâte în coastele caselor boierești, țigani mai de tot goli, în fața boierilor împodobiți; harabale mari trase de boi sau de bivoli ciocnindu-se cu cele mai strălucite echipajuri; turme de porci tăvălindu-se în glodul stradelor, în mizlocul nechezărei armasarilor celor mai frumoși; strigătele arnăuților ce escortează pe un funccionariu înalt, mestecându-se cu plănsetele cerșitorilor sau cu cântecele țiganilor, toate gradele de durere și de bucurie, de îngiosire și de insolință, de necurățenie și de strălucire, precum și icoana foamei în fața celor mai neertate desfrânări: astfel este fizionomia Bucureștilor.

Pentru a completa tabloul nu putem face alta decât să reproducem descrierea pitorească ce face acestei politie un om care, în curs de mai mulți ani, i-au văzut toate strălucirile și toată pulberea.

Se văd în politia aceasta, zice Domnul Valian, mlaștini în care înoată broaștele și broscoii, meideanuri unde ursariul vine să-și pună cortul, cvartaluri în așezătură înecate la fiecare primăveară; o

Istorie politica si sociala a Principatelor Dunarene 3pave stricată și coperită de glod în adâncime de o palmă, drumuri năuntrice prin care cineva merge pe gunoaie pănă ce dă de vro râpă; câteva frumoase oteluri, sau mai bine case cu ogrăzi nemărginit de mari; și în mizlocul tuturor acestor, echipajuri strălucite trase de cei mai frumoși cai; în năuntru femei elegante, cavaleri de modă; în coadă ungureni îmbrăcați cu jachete, și albanezi coperiți de toge romane; pretutindene cară de lemne și de făn, boi slăbiți de lipsă și de muncă; pretutindene țerani îmbrăcați cu cojoace, țigani giumătate goi, sau coperiți de stremțe; baratce și bordeie în apropiare de palaturi; înavuțiții în calesce, serimanii prin glod; dară cu toții în vârtejuri de colb, care vara acopere politia ca cu un simbol de deșertăciune (Romania, t. III, p. 101).

Politia Iașii are asupra Bucureștilor avantagiul unei poziții sănătoase și romantice. Așezată pre culmea unui deal frumos, de unde se pare a luneca în apele Bahluiului, ca pentru a-și băia picioarele, ea vede desfășurându-se în fața sa coastele orientale ale dealului Bordea, ale cărui coloare formează un tablon întins de frumsețe schimbăcioase și de statornice înavuțiri de producte și de pometuri. Ea îmfățoșează asemine o privire mai puțin orientală decăt Bucureștii; centrul ei este mai european, și stradele sânt mult mai regulate. E adevăr că aceste îmbunătățiri se atribuesc la trei mari arderi, din care cea mai de pre urmă în anul 1827, prefăcut în cenușă cea mai mare parte a vechilor locuințe, și nevoi pre

Istorie politica si sociala a Principatelor Dunarene 4trândavul boieriu a-și face o casă mai îndemănatică. Dară se vede că aceasta e o revoluție silită; ce au scăpat de foc au rămas neatins în starea cea veche, și politia au luat astfel o îndoită fizionomie, adecă gustul oriental, îmbinat cu cel occidental, încât astăzi cineva poate zice că Iașul nu e mai mult oriental, dar cu toate acestea el nu e încă schimbat după stilul apusan. Iașii, zice D. Valian, îmi pare cu un tănăr ofițiriu, care la formarea miliției Moldo-Române sta cu mândrie înaintea liniilor de soldați, cu șapca pe cap, cu blana peste uniformă, și cu papucii peste cibotele cu pintini (Romania, t. III, p. 437).

Iluminarea politiei nu e nicicum ca la București, o prădăciune; cinci sute cincizeci de lampe cu oleiu dau o lumină adevărată. Besericile nu așa de numeroase, ca la șesezeci în totul, sânt zidite mai cu eleganță și mai pombos decorate.

Cea mai însemnată acea a Trei-Ierarhilor, fundată la 1622 de cătră Vasilie Lupu, este închinată marilor Dascali: Vasile cel Mare, Ioan Hrisostomul și Grigorie Teologul. Întocma ca și capitala României (=Țării Românești), Iașii este precurmat de numeroase grădini ce încântă privirile, mai ales într-o politie zidită în amfiteatru.

Ca locuință a Principelui și scaun al guvernământului, Iașul are o poziție din cele mai neîndemănatice. Așezat patru leghe departe de frontieră, el e pururea cea întăie politie a țerei ocupată de cătră năvălitoriul rus, și cea mai de pe urmă deșertată.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Curier de ambe sexe. Periodul I. De la 1836 până la 1838. A doua ediție, București, 1862

Curier de ambe sexeCurier de ambe sexe 1„O manie

A vorbi cineva numai ca să vorbească e o smintire întreagă. Nimini nu cântă când n-are glas, așadar pentru ce să vorbim când n-avem sujet de conversație? A! dar este o manie primejdioasă ce aduce a mulțime de nenorociri, care este acea trebuință, care este acea trebuință mai dărăpănătoare decât luxul cel mai nesățios, acea nevoie obositoare d’a sprijini totdeauna conversația. O conversație ce amorțește este o osândă, o necinste pentru stăpâna casei; ea trebue s-o mai deștepte cu orice preț. Într-o primejdie așa de mare de a tăcea oamenii în casă ei îi este iertat orice și cu orice lucru să se ajutoreze; vorbește până se compromite; își povestește aducerile aminte cele mai tainice, își dă pe față tainele și ale tale și ale altuia; zice orice-i vine în cap și tot zice… numai să nu cază conversația. Daca din nenorocire se va întâmpla ca ea să n-aibă nicio taină, atunci te întreabă pentru ale tale; născocește sute de minciuni, adăogă pe d’a-ntregul că persoanele ce a fost la dumeaei înaintea dumitale-i au spus cutare și cutare lucru despre care nici n-a fost vorbă; pe urmă taie vorba, și începe altele. Poate să-ți treacă prin gând că doamna cutare a cutezat să zică cutare lucru? Sau doamna R… îmi zicea adineaorea cutare lucru de dumneata. Pentru că ei nu-i pasă de a compromite pe cei mai buni ai săi prieteni; îndreptarea îi este că de nu vorbia era să cază conversația.

Cunoșteam o femee atăt de exactă la datoriile sale de stăpână de casă, și atât de hotărâtă a alega spre sprijinirea conversației întru toate și pretutindeni, încăt nu se mulțumia a sprijini conversația numai acasă la sine, ci alerga și prin casele altora. Fie-sa de curănd măritată, plină de simplitate și de smerenie nu prea îi e de ajutor la strălucitele ei isbânzi, lucru care neîncetat o supăra și o făcea a o mustra și a o învăța să iasă în lume.

- Ci vorbește și tu, îi zicea într-o zi, după ce eșiră de la o vizită foarte lungă unde tânăra nici nu-și deschisese gura.

- Dar maică, n-aveam ce să vorbesc.

- O Doamne! dar mai spune cineva și de la sine, mai născocește ceva; ia povestește vreo întâmplare; spune că o căruță pe drum ți-a isbit caleasca încăt era să te răstoarne, sau că pe u-

Curier de ambe sexe 2liță ai văzut un om ce îl ducea la închisoare; sau doi oameni ce se certa; ca ai întâlnit un mort ce îl ducea la groapă și că pompa era de minune; că deunăzi ți-a furat un șal; în sfârșit zi orice-ți trece prin cap, numai vorbește, că zău mi-e rușine de lume, și altă dată nu te mai iau cu mine.

O măritată de curănd, în vîrstă de șai-spre-zece ani ce ăncă nu iubește nimic decăt pe bărbatu-său și pe care mă-sa o ceartă, plânge foarte lesne. Așadar tânăra începu să plângă. Dialogul acesta ținu pe drum până când să ajungă de la vizita ce făcuse la o altă casă unde se ducea trăsura se opri dinaintea unor case minunate; sluga întrebând daca Doamna D… priimește vizite, portarul căsca ca de sărbătoare. Se deteră jos, se urcară, intrară și se așezară la sfat. Tânăra se ștergea la ochi.

- Ce ai scumpa mea Eliso, o întreabă Doamna D…, ai fost bolnavă?

Mama aruncă o căutătură asupra fie-sei, îi făcu cu ochiul să vorbească. Biata fată își aduse aminte că trebue să născăcească istorii.

- Nu, doamna mea, răspunse, dar m-am speriat adineaorea, era să ne răsturnăm.

- Ah Dumnezeule! strigă Doamna D…, și cum s-a întâmplat?

Mă-sa nu-și putea de bucurie că fie-sa a început să-i semene.

- O căruță ne-a isbutit caleasca tocmai cănd treceam pe Podul Sfatului.

- Pe Podul Sfatului strigă barona!

- Pă Podul Veilicului, curmă mumă-sa cu o isteciune minunată, pe urmă isvodi o întâmplare pe d’a întregul, liniștiră pe barona, și conversația se urma [...]”

Sursa: Biblioteca Facultății de Litere din Iași.

Post Navigation