Tipărituri vechi

românești sau despre români

Însemnare despre bătălia din Codrii Cosminului într-un manuscris din 1512

Frontispiciul Evangheliei de la Luca

Frontispiciul Evangheliei de la Luca

Colofon scris de Dimitrie Grămăticul.

Colofon scris de Dimitrie Grămăticul

„S-a scris această sfântă Evanghelie din dania și porunca mitropolitului Theoctist de la Suceava, care a fost și egumen al acestui sfânt lăcaș Neamțul, în vremea în care se zidea această sfântă biserică din dania și porunca iubitorului de Hristos, domn al Țării Moldovei Ioan Ștefan voievod. În aceeași vreme, a venit și Albert, craiul leșesc, cu multă putere și a asediat cetatea Sucevii, și n-a putut lua cetatea și s-a întors fără nicio ispravă. Iar Ștefan voievod a venit peste ei cu tărie cu ostașii săi și l-a sfărâmat la Cosmin în anul 7005 (=1497), iar al domniei sale anul curgător 40, luna octombrie 26, joi, în ziua sfântului Dimitrie.

Și apoi s-a întors de la război și a sfințit biserica în același ani luna noiembrie 14, chiar și noi ne-am trudit la zidire împreună cu frații ce erau atunci.

A scris acest Tetraevanghel mai sus zis mitropolitul Theoctist și l-a dat sfintei Mănăstiri Neamț pentru ruga sa și a celor care citesc pe el și a celor care-l ascultă cu osârdie. Pentru aceea, dacă cineva va cuteza să-l ia din sfântul lăcaș și să-l mute undeva sau să-l vândă, acela neiertat să fie de Domnul nostru Iisus Hristos și de smerenia noastră.

S-a scris acestea în timpul binecinstitorului domn al Țării Moldovei, Bogdan voievod, fiul lui Ștefan voievod, și în timpul egumenului chir Partenie, cu mâna grămăticului Dimitrie, în anii curgători 7020 (=1512).”

Sursa: Miniatura și ornamentul manuscriselor din colecția de artă medievală românească a Muzeului Național de Artă al României, vol. II, București, 2006.

Starea țiganilor din Țările Române după William Wilkinson (Londra, 1820)

Relațiile despre principatele Țării Românești și Moldovei, Londra, 1820.

Relațiile despre principatele Țării Românești și Moldovei, Londra, 1820.

William Wilkinson 1„Acea clasă a speciei umane, cuprinsă sub denumirea generală de țigani, pare să fie întocmai ca evreii, împrăștiată în cea mai mare parte din Europa și în multe alte părți ale lumii; întocmai ca și aceștia, nu au drepturi care să poată fi recunoscute asupra niciunei țări, care să fie numai a lor și se deosebesc de celelalte neamuri de oameni prin însușiri fizice și morale care le sunt specifice.

Diferențele de climă și stadiul de civilizație din țările în care s-au născut și unde au fost crescuți nu par să-i influențeze în același chip ca pe celelalte categorii de oameni și în multe privințe ei par să fie prea puțin superiori unor brute.

Țara Românească și Moldova cuprind cam

William Wilkinson 2150.000 de țigani și se folosesc mai mult de ei decât celelalte țări, ținându-i în stare de robie reglementată. Nu se știe precis când au venit aici, dar se crede că odată cu năvălirea țiganilor în Germania în veacul al XV-lea; ei sunt pomeniți în unele manuscrise aflate în proprietatea mânăstirilor din Țara Românească și din Moldova și care au fost scrise de bună seamă în vremea aceea.

Ca pretutindeni, ei se deosebesc prin tenul lor măsliniu; au o constituție puternică și sunt atât de căliți datorită faptului că sunt mereu expuși asprimii climei încât par să fie apți pentru orice muncă și orice oboseală; dar sila lor firească pentru o viață de muncă este îndeobște atât de mare încât ei preferă toate lipsurile sărăciei înlesnirilor de care s-ar putea bucura, datorită sforțărilor unei munci neîntrerupte. Aplecarea către hoție pare să fie înnăscută, dar ei nu se fac hoți în scopul de a se îmbogăți; nu fură decât lucruri neînsemnate.

William Wilkinson 3Femeile au aceeași fizionomie cu trăsături fine și regulate. Ele sunt foarte bine făcute mai înainte de a fi mame; dar curând după ce au început să aibă copii – și ele sunt în general foarte fecunde – frumusețea lor este înlocuită de o urâțenie dezgustătoare.

Cele două sexe sunt neîngrijite și murdare; murdăria și însectele, care le acoperă trupul, par să alcătuiască o parte integrantă din ființa lor, căci nicio considerație nu-i poate hotărî să fie mai curați. Cei mai mulți dintre ei sunt acoperiți cu câteva zdrențe, iar copiii lor merg goi în aproape toate anotimpurile.

Ei nu recunosc nicio religie anumită ca fiind a lor; și nici nu se gândesc să urmeze preceptele vreunei religii afară doar, dacă muncind ca robi în gospodărie, stăpânii lor le poruncesc să facă astfel. Ei se dispensează de slujba religioasă a căsătoriei și deși mulți din ei trăiesc împreună ca soți și soții, ei sunt uniți numai prin legături trupești.

Femeile au firea cea mai coruptă: niciuna nu exercită regulat prostituția publică, dar în același // timp niciuna nu-și refuză favorurile, când i se face o cât de mică ofertă bănească [...]”

Sursa traducerii: Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, Vol I (1801-1821), București, 2004 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa imaginilor: William Wilkinson, An Account of the Principalities of Wallachia and Moldavia, London, 1820.

Contele Auguste de Lagarde despre Bucureștii din vremea lui Vodă Caragea (1813)

Auguste de Lagarde, Voyage de Moscou à Vienne, Paris, 1824Auguste de Lagarde, Voyage de Moscou à Vienne 2„București, februarie.

Această capitală a Țării Românești mi se pare superioară ideii pe care mi-o făurisem (I). Bucureștii, reședința obișnuită a domnului, are destulă viață negustorească. Dâmbovița care-l străbate trebuie să-i dea mult pitoresc vara. Acest amestec de eruopeni și asiatici împrumută un caracter deosebit și vezi
_____________

(I) Bucureștii au 80.000 de locuitori, 366 de biserici și 20 de mânăstiri. Acum vreo patru sute de ani era doar un sat aparținând unui om numit Bucur, de unde i-a venit numele pe care-l păstrează până acum. În 1698 Constantin Basarab [Brâncoveanu] a făcut din el capitala Țării Românești.

Auguste de Lagarde, Voyage de Moscou à Vienne 3chiar câteva clădiri frumoase printre biserici și mânăstiri. Am înmânat scrisorile de recomandare pe care le adusesem de la Constantinopol și eram pretutindeni primit cu însuflețire și bunăvoință. A doua zi, cei la care mă prezentasem, ca și mulți alții pe care nu-i cunoșteam, au venit să mă viziteze și să-și ofere serviciile; obiceiul este, mi s-a spus, ca totdeauna să te pui la dispoziția străinilor. Sfântă ospitalitate! Trebuie deci să te prețuim atât de departe!

Limba derivă din latină, coruptă printr-un amestec de cuvinte slave, turcești și tătărești. Românii spun că se trag din romani, prin exilați, sprijinind această pretenție pe numele lor de roman (Romun) și pe faptul că Valahia se numește încă Țara Românească (Tsara Rumaneska, le pays roumain). Dar boierii din familiile cele mai vechi afirmă că descind din slavi și sunt, spun ei, o rasă deosebită de aceia a poporului care se trage din romani amestecați cu daci.

Boierii învățați vorbesc de obicei mai multe limbi: nu rareori îi vezi vorbind, pe lângă a lor, grecește, rusește, nemțește și franțuzește.

La București oamenii sunt foarte frumoși; bărbații,

Auguste de Lagarde, Voyage de Moscou à Vienne 4sub uriașele calpace pe care le poartă și care îi desfigurează, au trăsături virile și regulate. Femeile sunt drăguțe și cele mai multe sunt pline de calități. Dornice să arate străinilor cât de greu suportă starea lor de constrângere în afară, ele se străduiesc să înfrumusețeze viața din interiorul casei cu tot farmecul care le e propriu.

Portul boierilor se aseamănă cu cel al turcilor, în afara turbanului pe care nu au voie să-l poarte; îl înlocuiesc prin acest calpac, un fel de bășică în formă de pară, acoperită cu blană de miel de culoare cenușie sau neagră, cu o circumferință nu mai mică de trei picioare și cu înălțimea de aceleași proporții. Portul țăranilor este întocmai ca acela al dacilor înfățișați pe columna lui Traian de la Roma.

Îmbrăcămintea femeilor seamănă întrucâtva cu aceea a grecoaicelor de la Constantinopol, la care adaugă o mai mare cantitate de bijuterii; dar acum numai femeile în vârstă și cele ale boierilor de clasa a treia o mai folosesc. Celelalte urmează moda de la Paris și Viena și se întrec în ce privește gustul și cochetăria cu elegantele din capitalele noastre [...]”

Sursa traducerii: Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, Vol I (1801-1821), București, 2004 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa imaginilor: Auguste de Lagarde, Voyage de Moscou à Vienne, par Kiow, Odessa, Constantinople, Bucharest et Hermanstadt: ou Lettres adressées à Jules Griffith, Paris, 1824.

Post Navigation