Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Limba poloneză”

Miron Costin, Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, 1677 (cu un dicționar latin-român)

miron-costin-cronica-polona-1miron-costin-cronica-polona-2„Despre limba volohă sau rumânească

Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se trage, este limba lui, care este adevărată latină, stricată, ca și italiana. Am avut un ban de aramă găsit în pământ lîngă Roman, pe care erau foarte lămurite cuvintele acestea: hereditas romana, iar acum moldovenii numesc hereditas – herghelie, așa s-a stricat acea limbă în vremea îndelungată, care ce nu schimbă și nu strică pe lume? Totuși, întreaga temelie a vorbirii și până astăzi se ține pe limba latină, și o parte din cuvinte stau neschimbate nici măcar cu o literă. Cea mai mare parte însă a cuvintelor este la fel sau la început, sau la mijloc, sau la sfârșitul cuvântului; o parte însă mai mică, și substantive și verbe, au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească. Înfățișez și o probă a acestei limbi:

miron-costin-cronica-polona-3Substantive:

homo – omul
sanguis – syndzie (sânge)
caput – capul
mens – mynte
frons – frunte
scientia – szcynca (șțiința)
supercilia – sprinczene (sprâncene)
oculus – okiul
nasus – nasul
facies – faca (fața)
ora – gura
bacia – budza
lingua – limba
dentes – dincy (dinți)
mustax – mustaca (mustața)
barba – barba
pectus – pieptul
anima – inima”

Sursa: polona.pl
Traducerea după: Miron Costin, Opere alese, București, 1966

Anunțuri

Despre arta militară moldovenească (sec. XVI)

Lucrarea lui Marcin Bielski despre arta militară la diferite popoare (Cracovia, 1569)

Lucrarea lui Marcin Bielski despre arta militară la diferite popoare (Cracovia, 1569)

Despre arta militara moldoveneasca 1Despre arta militara moldoveneasca 2„Moldovenii se numesc slavonește Wloszy, nu dupre numele unui Flaccus, cum credea Enea Silviu, ci pentru că veniseră din părțile Italiei, pe care slavonii o numesc Wlochy […] Sunt bravi, meșteri a mânui sulița și pavăza, deși sunt niște țărani proști luați de la plug. Țara lor e plină de vite. Caii sunt mici, dar iuți. Mai’nainte ei întrebuințau un feliu de suliță cu doă vârfuri, unul drept și ascuțit ca un stilet, celălalt strâmb ca o coasă; trecând răpede lângă dușmani, cu vârful cel drept străpungeau, iar cu cel strâmb trăgeau de pe cal, și astfel făceau mari pagube. Armurile sunt puține; pavezele sunt simple; sulițele fără flamure; în acest mod, armata e întunecoasă la vedere. Afară de curteni, mai toți ceilalți sunt țărani, cu șele neacoperite și cu scări de stejar, dar voinici în atac cu sulița. Ordinea lor de atac nu diferește de acea polonă. Hrană poartă pe lâncul șelei, anume brânză de burduf și pâne albă, precum văzusem eu însumi în bătălia de la Obertin. Puștile lor sunt bune, dar cam grele. În menționata bătălie ei ne-au fost încongiurat din toate părțile și putem zice că ne aveau deja în mână, dar Dumnezeu ne scăpă ca prin minune. Ne aflam într-o pozițiune foarte critică, încongiurați și strâmtorați în interiorul taberei, încât să fi fost moldovenii mai tari, ne-ar fi putut reduce prin foame, fără a scoate sabia din teacă. Cine vrea să se apere din tabără, trebui să aibe pe afară o altă oaste sau și două, cari să amenințe pe dușmani la cas de blocadă. Luărăm atunci de la moldoveni 50 de tunuri mari de spijă și toate tunurile mici de fier. Aceste ultime erau câte șase sau câte opt la un loc, pe două roticele ușoare, încât nemicul nu poate fi mai trebuincios pentru infanterie, carea le duce după sine oriunde merge, le întoarce cum vrea, și încungiurându-se cu ele în marș, nu se teme nici de un atac de cavalerie. Tubele sunt astfel, încât se aprinde răpede una de la alta, succesiv. Încărcarea e grabnică. Cartușele sunt învălite în hârtie. Lungimea tubelor este ceva peste un cot. Gloanțele sunt ordinare, fie de fier, fie de plumb. Tătarii năvălesc adesea în Moldova, dar ordinea moldovenilor e atât de bună, încât în clipă se adună și-i resping. Într-o vreme ei se apărau contra turcilor, ungurilor, polonilor, tătarilor, tuturor vecinilor. Sunt necredincioși principilor lor, pe cari îi omoară pentru cea mai mică nemulțumire. Din cauza acestei turbulențe căzură sub jugul păgânilor.”

Traducerea după: Bogdan Petriceicu Hașdeu, Archiva istorică a României, Tom I, Partea a II-a, București, 1865
Sursă imagini: Marcin Bielski, Sprawa Rycerska według postępku y zachowania starego obyczaju Rzymskiego, Greckiego, Macedońskiego y innych Narodow pierwszegi y ninieyszego Wieku tak Pogańska iako y Krześciiańska z rozmaitych Ksiąg wypisana ku czytaniu y Nauce Ludidziom Rycerskim pożyteczna, Kraków, 1569

Istorie a Moldovei pe scurt într-un document în limba poloneză (24 Ianuarie 1681)

Divanul Moldovei, 1681

Divanul Moldovei certifică faptul că frații Gavril și Vasile Lucavețchi sunt boieri moldoveni.

Divanul Moldovei„Precum toate împărățiile, regatele și principatele au drepturile lor de la origine, tot astfel și Țara Moldova a fost mai întâi colonizată de Traian, împăratul romanilor, după scoaterea dacilor, cu popor adevărat roman; și după ce acest popor roman, adus de împăratul Traian, fusese gonit de Atila și tătari în munții Ardealului, s-a întors principele Dragoș cu poporul său din Maramureș iarăși înapoi, de la munte până la Marea Neagră. De la acest întâi principe până la principele Bogdan, fiul principelui Ștefan cel Mare, poporul era independent și trăia din puterile sale proprii, equestri ordine, și există până azi, deși mai sărman și mai slab, cu tot același nume, cu curtea de la care purced toate dregătoriile și boieriile. Ex eo equestri ordine, dăm mărturia noastră că domnii Gavril și Vasile Lucavețchi sunt adevărați nobili ai acestei țări și după cum acest neam și moștenire a străbunilor, bunilor și părinților lor, ne este cunoscut, adevărați posesori și proprietari în satul Lucavăț pe Siretul de Sus, din ținutul Sucevei, care sat este numit după numele lor, și este adevărata lor proprietate; ei sunt urmașii lui Șerbiță Lucavețchi, nepoții lui Andrei Lucavețchi, înrudiți cu alte familii precum și din familia lor au fost străbunii lor investiți cu boieriile de logofăt, pârcălab și sulger. Dar deoarece acum ei sunt în serviciul Majestății Sale și nu fiecare poate să știe descendența lor, dăm noi, întreg divanul Măriei Sale, Ioan Duca V(oie)v(od), din mila lui Dumnezeu domn Țării Moldovei, această mărturie și spre întărirea acestora punem iscălitura noastră și pecețile noastre. Dat în Iași…”

Sursa: Ștefan Gorovei, Miron Costin: Genealogie și istorie, în Limba Română, vol. XL, București, 2011.

Post Navigation