Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Descrieri vechi ale Iașului”

Ospăția Moldovei. Hôtel de Moldavie (Iași, 1847)

Albina Romaneasca, octombrie 1847

Albina Românească, Iași, 8 Octombrie 1847

Hotel de Moldavie

„Înmulțirea călătorilor păminteni și străini au cerut adăogirea caselor pentru oaspeți și a lor organizare dupre pilda acelor din alte capitale a Evropei. Pentru de a răspunde la o asemene nevoe, s-au deschis în Iași OSPĂȚIA MOLDOVEI, așezată în centrul politiei pe Ulița Mare, față în față cu acea Domnească pe locul numit din vechime Pârlita.

Acest așezământ, de nou zidit, se compune din un mare număr de camere, de sale de ospătat, de petreceri, de cabinet, de cetirea gazetelor și de biliard, toate aceste elegant și mobilate de nou cu confortul îndemnării plăcute. Curtea încăpătoare este paveluită, încinsă de alte odăi, de șuri și grajduri pentru cii ce călătoresc cu trăsurile lor.

În astă ospăție, se poate găsi totdeauna, feliurite gusturi de dimineață în teasuri și acea cu furculița, prânz și cină dupre cartă, toate proaspete pregătite dupre acel mai bun gust. Vinațele pentru masă, de țară și cele străine sânt de cvalitaua cea mai bună și prețurile întru toate după o tarifă foarte măsurate. De asemene doritorii se pot abona pe lună pentru prânz și cină pe la casele respective. De servițiul și înmulțirea cererilor se fac de camarierii ce vorbesc și limbi străine, eară proprietariul ce este totdeauna de față se îngrijește de a îndestula și a mulțemi persoanele care cinstesc astă ospăție cu a lor ființă.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor. Dacoromanica

Anunțuri

Magaziile Iașilor. Veacul merge sporind (din Albina Românească, Iași, 3 febr. 1846)

„Era o vreme când în magaziile Iașilor nu găsei decât citarele și papuci galbeni. Unde mănuși glacés, ciobote de glanț, bretele de cauciuc? Aceste, pentru moldoveni, era o poveste din domeniul basnelor. Însă împărăția papucilor și a chitabiilor au trecut, și ne temem că în curând și șlicul, această regină a căciulelor va peri, dacă vreun filantrop nu-l va păstra – bine învălit în tutun ca să nu-l mănânce moliile – în vrun cabinet de anticități. Astăzi capelul Gibus s-au întronat pe capul nostru, și strimtul frac au luat locul largului antereu. Ne-am civilizat în port; rozienza! ne vom civiliza încet încet și almintrele.

Mulți însă strigă asupra luxului.

– Luxul de prăpădește! Luxul a să ne stângă!

– D-ta Domnule, care porți încă barbă și ceacșiri strigi asupra luxului, fără să știi ce este luxul. Oare urmat-ai vr-un curs de economie politică? Oare știi că luxul este sufletul unui stat? Ș-apoi ce strigi atâta? Luxul este și scump și eftin.

Voești să-ți mobilezi salonul cu eleganță și fără multă cheltueală? Întră în magazia D. Gițțo Caliman peste drum de frații Boguș. Aici vei găsi tot felul de pandule, lampe, etajere, jirandole, oglinzi, ecranuri, și acele o mie și una de nimicuri ce sânt neapărate; alege pe cele mai frumoase, mai originale, și te vei mira de moderatul lor preț.

Voești să dai un prânz? Tot aici vei găsi feluri de brânzuri, marinate, seliami de Bolonia, macaroane de Neapoli, pate și posmagi de Strasburg, feluri de fructe zăhărite care te vor face să-ți lingi buzele când le vei mânca, feluri de vinațe care te vor face să-ți sugi limba când le vei vedea.

– Dar ce-mi trebue toate aceste nimicuri frumoase? Odăile îmi sânt calde earna și recoroase vara. Am paturi cu mindire de lână pe care pot șidea și rahat. La masă am cârnați buni, vin de Odobești și pastramă de vacă.

– De unde vii, Domnule? Negreșit că din vr-o insulă a oceanului pacinic. Robinson Cruzoe au trăit nu știu câți ani în ostrovul seu. El încă mânca și bea, avea mobile și haine fabricate de dânsul. Te stim pre mult ca să te asemănăm cu Robinson.

Ai paturi și mindire în salonul D-tale, și socoți că mă vei ademeni să viu să te văd? Dar cum o să mă pun pe ele, fără să mi să rupă toate șireturile și bumbii ce mă închee? Fără să-mi plesnească supielele de la pantaloni? Cum o să pun în contact nobilul meu

bonjur lucrat cu atâta măestrie de Orji cu patul D-le făcut de mindirigiul arman?

Mă poftești la masă? Dar nu știi că după supă trebui să-mi dai Maderă, pe urmă Bordo, apoi vin de Rin, și cu ce o să-ți urez soția credincioasă, copiii cei frumoși, carii – zice cucoana – că-ți seamănă așa de bine, dacă nu-mi vei da șampanie?

Ce-ți vorbesc de aceste? D-ta ești un om literat; iubești să te adâncești în noean a gândirilor filosofice; îți plac clătirile ce aduc vaporoasele romanțe a scriitorilor moderni. Hrana spirituală te mulțemește mai mult decât cea trupească. Și zeu! ai dreptate. Vieața se alcătuește mai mult seau mai puțin din închipuiri și din amăgiri! Dacă e așa, treci la librăria națională a D. G. Caliman et Comp, și vei găsi pe lângă cărțile românești tipărite în prințipate, o bogată colecție de cele mai frumoase romanțuri, istorii, călătorii, pe care le poți ceti cu o nimică – cu patru galbeni pe an!

Auzi, Domnule! cu patru galbeni, cu patru ticăloși galbeni te poți face dobă de carte. Unde ai afla dascalul care să te învețe cu prețul acesta?

Aici vei găsi în sfârșit cele mai noă cărți franțeze ilustrate, și nu vei crede când vei auzi cât de eftin le poți cumpăra.

Regule obștești: în zioa de astăzi, un om ce respectează, un om de soțietate, un om de gust, într-un cuvânt, un om ca oamenii trebui:

a) să fie abonat la un cabinet de lectură.
b) să bea șampanie.
c) Să fie încușmat, încalțat și înmănușat după jurnal.
d) să poarte baston rococo, și pumnar cerchezeesc.
e) să scrie cu condee de oțel, și să-și pecetluească biletele cu buline cu devize.
f) să joace șah și se danță polca.
g) să aibă pe masa din cabinetul seu cel puțin o duzină de albomuri caricaturale și de cărți ilustrate.
h) să… să… să…

Aceste toate se găsesc la magazia D. G. Caliman și la librăria vis a vis. (Va urma).

Carlu Nervil.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)

Alexandre d’Hauterive, Moldova în 1785

Publicat la Paris în 1877

„Am deosebit până în prezent până la șapte soiuri de oameni în Moldova:
1. Boierii, care merg cu trăsura, în jilț, cu căruța și care par mândri față de popor, prevenitori cu oamenii de la Curte, afabili cu străinii și politicoși între ei.
2. Oamenii de la Curte, care merg călare; sunt boierii de treapta a doua. Primii merg cu trăsura de la dânșii până la Curte, iar la palat, ca și în casele lor cofrează, scriu, judecă, se îmbogățesc și se plictisesc. Ceilalți expun ostentativ, încălecați pe cai înzorzonați cu valtrapuri roșii sau galbene, argintate sau aurite, obrăznicia și înfumurarea stării lor, adăugate celor ale națiunii lor. Ar pune să fie bătuți cu bețe săracii de pe uliți, dacă nu s-ar scula în picioare când ar trece ei. Merg unii la alții să-și bea cafeaua, să-ți fumeze lulele și să pălăvrăgească asupra greutăților numirilor și destituirilor din importantele dregătorii de vistier, cămăraș, cupar, spătar, armaș, adică de fecior, mărunt funcționar, paharnic, purtător de spadă și ușier.
3. Negustorii greci, cu o înfățișare delicată, cu tonul dulceag, cu un aer șmecher, trăsături care exprimă foarte bine întocmai calitățile morale ale acestei oneste specii de corsari, ce profită de prostia semenilor lor și de nevoile străinilor, spre a-i jupui în felul cel mai politicos din lume.
4. Negustorii moldoveni, care vând cuie, scânduri, hârdaie, brânză, icre, cu un aer și maniere corespunzătoare mărfurilor ce le desfac.
5. Nemții, foarte buni lucrători, care s-ar îmbogăți cu toții, dacă n-ar fi de o prostie fără seamă, bețivi, obraznici, prea scumpi la vânzare și urâți de toată lumea.
6. Evreii, care sunt recunoscuți de departe după figura lor cea mai extraordinară, ce nu poate fi văzută în nicio altă țară din lume, cu capul în formă pătrată și creștet ascuțit la bărbie, acoperit de o cușmă de blană neagră din care atârnă în față două cozi de păr în toată lungimea lor, în timp ce la spate, capul le este ras și cărora o mică barbă la capătul bărbiei le dă aerul unor capre de Angora. În rest, datorează nemților de a nu fi cei mai mari hoțomani din țară și de a obține preferința pentru lucrările de // tâmplărie, costumele de haine, ceasornice, etc., pe care le fac de altfel mult mai puțin bine.
7. În sfârșit, poporul, umplând ulițele, care se aruncă cu fața în noroi de îndată ce vede de departe o blană sau un harnașament de cai, care-și îndepărtează pe ai săi, căruța și boii săi și pe care-i aruncă în șanț, dacă nu poate altfel.”

Sursa traducerii: Călători străini despre țările române, vol. X, partea I, București, 2000 (pe www.digibuc.ro)
Sursa foto: Biblioteca Digitală Națională

 

Post Navigation