Mahomet, pricinuitoriul legei turcești

Din Plutarh nou, vol. II, Buda, 1819

„Mahomet. Pricinuitoriul legei turcești. Se născu la ani 569 sau 570 și muri la ani 632.

Mahomet se născu la Meca, și până la vârsta de 40 ani trăi necunoscut îndeletnicindu-se întru neguțătorie. Adese călătorind de la Meca la Damasc, se deșteptă mintea lui, și se învăță a cunoaște oamenii.

O văduvă bogată din Meca a unui neguțătoriu luă pre el la dânsa, ca să ocârmuiască neguțătoria ei. După ce șezu la ia trei ani, se amorisi (îndrăgi) într-însul, și luă pre el spre bărbat. De aci se începu norocirea lui; pre vremea aceea era el în floarea vârstei sale, aici fu, când veni lui în gând o lege noao a întemeia. În Eghipet, Palestina, Siria și pretudintenea află el o mulțime de secte, sau osebiri întră legi, care una pre alta dușmănea; el dară socoti, de va putea aceste toate întru una să le însoțească, și iscodi o lege noao, care oareșcare asămănare avea cu acele, care vrea el să strice.

În vârsta lui de 40 de ani începu a se da afară drept un proroc, și se prefăcea, că vede arătări, vorbind ca un om cu duh, întâiu încredință vedeniile, sau arătările sale muerei lui, mai pre urmă la alte opt persoane, și aceștea făcură iară mulți proseliți, sau credincioși noi, și în 3 ani avea 50 de ucenici de tot supuși lui.

Acum atâta stăpânirea, cât și mai mulți preoți ai locului aceluia începură a socoti pre Mahomet ca pre un om primejdios, pre carele începură a-l catatrexi (goni).

Mahomet, simțindu-se încă slab spre înprotivire, fugi de la Meca la Medina, dară prin această fugă se făcu numele lui mai mare și vestit, și el însuși mai cu îndrăsneală.

Această epohă sau vreme se numește Eghira, după care musulmanii ai lor ani numără, care urmă la ani 622 iul. 16.

După ce văzu Mahomet, că din toate părțile se adună ocenici înprejurul său, schimbă orânduiala lui, mai mult nu îndemna el norodul cu învățături spre a lui lege, dară adună o oaste, și porunci la orice înprotivire cu sabia a răspunde. Jidovii cei aravicești mai mult înprotivindu-se, ei mai întâiu se jertvuiră, stăpânind al lor de

apărare loc, un mare număr dintr-înșii se omorâră, și pre ceialalți la ani 627 vândură. Acum se putu întoarce Mahomet la Meca cu o învoială, unde și titulă de craiu luă. După aceia încunjură cetatea și lăsă ei voe să-și aleagă: moarte, sau lege noao. Întru acest tropos înfricoșat curând își făcu lui părtinitori de lege destui; aceia, carii se înprotivea, se omorea. Domn al Araviei, și la toți vecinii înfricoșat fiind, socotea a fi puternic destul a putea sili pre grecii și persianii spre legea lui.

Întâiu apucă Siria, carea pre vremea aceia a înpăratului Iraclie era, luă câteva cetăți, și făcu pe prinții de la Daunca și Deila birnici. Aici fu, unde mai pre urmă povățui oastea sa. Pașii săi, norocoși fiind ca și dânsul, multe țări supuseră supt stăpânirea lui.

Mai la urmă cunoscu Mahomet apropierea morței sale prin simțirea lucrărei unei otravă, carea lui o jidovoică într-o gușă de berbece dăduse, ca să pue pre el la probă, de iaste el cu adevăr un proroc. După ce o parte din carne mâncă, simți otrava, carea lucra încet, și pricinuind lui niște grele friguri, muri în vârstă de ani 62.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Rânduiala cum să cade a priimi pre sarațini, carii vin să se boteze (Chișinău, 1820)

„… Iară cu blagosloveniia preasfințitului îndreptătoriului Sinod și a preaosfințitului Gavriil Exarh Mitropolit Chișinăului și Hotinului, cărticica aceasta ce cuprinde în sine rânduiala sfințirii bisericii, așijderea și rânduelile cum să se priimească jidovii, saraținii, ereticii și shizmaticii, carii vin să se înpreune cu pravoslavnica Biserică a răsăritului, îndreptată întocma după rânduelile ce sânt așăzate în cărțile slovenești, și să întrebuințază în pravoslavnicile biserici a Înpărăției Rossiei, s-au tipărit în exarhiceasca tipografie a Bassarabiei, în orașul Chișinău, la anul 1820, în luna Octomvrie.

Cap. V. Rânduiala cum să cade a priimi pre cei din sarațini vârstnici, adecă pre cei din turcească sau din altă oareșcare a lui Mehmet păgânească credință, vin cătră una sfânta, soborniceasca și apostoleasca biserică, și cu adevărat voesc a să înpreuna cu dânsa.

…Acestea zicând arhiereul, îl întreabă pre el așa:

Mai întâiu te întreb pre tine, de te lepezi de toată cea protivnică lui Dumnezeu credință magometanicească și de toate a lor spurcate socotele și le blastămi pre iale.

Și el răspunde:

Leapădu-mă de toată cea protivnică lui Dumnezeu credință magometanicească și de toate a lor spurcate socotele și le blastăm pre iale.

Arhiereul îl întreabă:

Lepezi-te de Mehmet, pre carele turcii îl cinstesc ca pre un apostol și proroc a lui Dumnezeu și-l blastămi pre el, ca pre o slugă a Diavolului, iară nu a lui Dumnezeu, și ca pre un mincinos proroc?

Răspunde:

Leapădu-mă de Mehmet, ca de o slugă diavolească, și ca de un proroc mincinos, și-l blastăm pre el […]

Arhiereul îl întreabă:

Lepezi-te de cea hulitoare asupra lui Dumnezeu // cartea a blăstămatului Mehmet, carea să numește Alcoran, și de toate învățăturile și pravilile și obiceiurile și de hulile lui, și le blastămi pre iale, ca pre niște protivnice lui Dumnezeu și stricătoare de suflet? […]

Arhiereul îl întreabă:

Lepezi-te de toate spurcatele așăzări a lui Mehmet cele pentru rugăciuni, și de închinăciunile cele ce să fac în Mecca; și de casa de rugăciune ce iaste în Mecca; și de însuși locul acela ce să numește Mecca; și de tot cuprinsul lui, și de toate adunările și de obiceiurile turcești, cele pentru rugăciuni, și le blastămi pre iale? […]”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)

Dimitrie Cantemir, Sistema religiei mahomedane, 1722

Gravură alegorică care înfățișează visul profetic al lui Osman I Gazi, întemeietorul dinastiei sultanilor turci. Din trupul acestuia iese trunchiul (imperiul otoman), ale cărui roade sunt șerpii. Personajele feminine simbolizează cele trei continente dominate de otomani, dintre care Europa ține sceptrul ridicat și, cu mâna stângă, face un semn de refuz și apărare.

„Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane
S-a tipărit din porunca maiestății sale
Petru cel Mare
Împărat și autocrat al Întregii Rusii
În tipografia împărătescului Sankt Petersburg
În anul 1722, decembrie în ziua de 22

Cartea a cincea
Despre religia muhammedană

Capitolul întâi
Precuvântare

Deoarece am arătat, pe scurt, pe cât am putut, cât de fioroasă bestie este Coranul și cât de îngrozitor și de nesuferit este urletul și răcnetul ei pentru urechile credincioșilor ca și ale tuturor celor ce au mintea sănătoasă și, totodată, cine este și de unde vine Muhammed, cel care a aflat în pustiurile Arabiei pe acest preacumplit balaur și l-a păscut și care a fost vânător, hrănitor și ocrotitor unei vipere atât de veninoase, socotim că nu e inutil să spunem ceva în această carte despre plodul sau puiul acestei bestii (adică despre religie sau, mai drept spus, despre superstiție). Și o vom face fără să depășim limitele conciziei (pe care ne îngrijim în fel și chip să le respectăm) și fără să stârnim disprețul cititorului nostru curios, pricinuindu-i plictiseală […]

Capitolul al paisprezecelea
Despre haram, adică despre cele oprite

Sub acest nume de haram ei înțeleg a fi tot ce prin poruncă dumnezeiască și prorocească este oprit, interzis, neîngăduit. Sub acest nume se cuprind toate păcatele cele de moarte și vrednice de pedeapsă (astfel obișnuiesc ei să numească pe acelea pe care noi le numim de iertat). Decalogul, afară de Sabat, ei îl primesc cu desăvârșire, iar pe cele contrarii acestuia le mărturisesc că sunt oprite […]

Iar persanii spun că nu este oprit a picta icoane, însă este nelegiuit a le cinsti. De aceea ei sunt socotiți de turci și de arabi ca niște purtători ai păcatului unei erezii urâte. Ei pictează de la Adam până la Muhammed nu numai chipurile tuturor prorocilor, ci chiar pe Muhammed, afară de cap, căci în locul capului, ca nu cumva să-i fie văzută fața, pictează o bucată de pânză albă, care parcă acoperă capul și fața lui. Căci ei zic că trupul lui Muhammed, deși cu asemănarea diferitelor părți ale trupului nu se deosebea de trupurile celorlalți oameni, totuși frumusețea feței lui, datorită luminii dumnezeiești care o lumina, era inefabilă, de neimitat, așadar nu poate fi pictată.

3. Pe riaia, adică supus, de orice religie ar fi, în afară de birul cu care este impus, este oprit să-l obijduiești, să-l necinstești, să-l omori sau să-l întărâți și să-l strâmtorezi într-alt fel. În fetvă se spune: Sufletul lor e ca sufletul nostru, trupul lor e ca trupul nostru, bunurile lor ca bunurile noastre, deci trebuie păziți și apărați. Pentru un creștin care se află în robia lor, de va fi omorât de o mie și unu de muhammedani, legea Coranului poruncește să fie pedepsiți cu moartea toți ucigașii dacă ceilalți nu vor arăta care dintre ei l-a rănit primul. Eu însumi am văzut nouă ieniceri care au fost înecați în urma hotărârii judecătorești pentru un singur grec, și încă țăran. Ei n-au putut tăgădui omorul, dar, nădăjduind că pentru un singur ghiaur nu vor fi executați nouă musulmani (poate că nu cunoșteau această rigoare a legii), au spus în fața judecătorului că toți laolaltă l-au omorât și nu pot ști cine l-a rănit mai înainte și cine pe urmă. Și, așa după cum am spus, toți nouă au fost osândiți la moarte pentru un singur supus.

7. De oricare femeie străină, soție, fiică, roabă sau prizonieră nu este îngăduit nici să te atingi, nici să o privești. Iar de va fi fetiță mai mică de șapte ani, adică înainte de vârsta potrivită pentru împreunare, atunci nu se oprește și ele pot umbla în școlile mixte. Iarăși, zic ei că este cel mai greu păcat ca bărbatul să privească trup gol de bărbat sau băiat, afară de picioare până la genunchi și trupul de la cap până la brâu, deși năravul pentapolitanilor îl îmbrățișează mai mult decât Jupiter pe Ganimede.

21. Este interzis în timpul războiului a-ți tăia unghiile și a-ți rade vârful capului. Prima pentru că unghiile se socotesc a fi o armă naturală a omului, cu care poate prinde și sfâșia pe inamic; a doua pentru ca, de i se va întâmpla cuiva să fie ucis de inamic, să aibă inamicul de ce să apuce și să ridice capul, ca nu cumva, fiind părul ras, să fie nevoit să-l ridice cu sulița sau cu ghioaga.”

Sursa traducerii: Dimitrie Cantemir, Opere complete. VIII. Tomul II. Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane, București, 1987.
Sursa fotografiilor din ediția rusă și a ediției românești: Dacoromanica – Biblioteca Digitală a Bucureștilor