Tipărituri vechi

românești sau despre români

Arhivă autor

Discursul învățatului grec Neofit Duca contra aromânilor (1810)

„…de altfel, a se lăuda [aromânii] cu neamul romanilor, pe când nu au nimic comun cu ei, nu-i cuminte și nici nu se poate asculta așa ceva; și apoi nu li-e rușine de îngăimările înjositoare ale limbii lor, atunci când soarta i-a așezat în mijlocul Greciei, cu al cărei lapte și frupt au crescut, ale cărei obiceiuri și datine le-au primit, și a cărei măreață limbă au îmbrățișat-o? Și să refere originea neamului lor la o națiune, despre care nici ei înșiși nu știu cum a decăzut altădată, bine, rău sau rușinos, și a cărei limbă nu o cunosc câtuș de puțin? Și aceasta mai cu seamă când suntem încredințați că fiecare unde se naște, crește și trăiește, se și cultivă în felul acelui neam, chiar fiind născut de alt tată și din altă mamă; iar ei, după atâtea veacuri, se consideră de aceeași origine cu romanii, cu care n-au comun nici numele, nici picătură de sânge în vinele lor. Arată-ne un regat al lor propriu, ori o provincie întreagă sau altceva caracteristic și deosebit de alții, și atunci noi vom tăcea; toată a lor mulțime însă o cuprinde, de la Dunăre până aproape de Pelopones, un șir de munți sterpi, buni pentru exilați și pentru vagabonzi. Unde le e metropola lor? Unde li-s arhiereii? Unde judecătorii, unde șefia? Unde nobilimea, unde preoții, unde evanghelia, unde psaltirea, unde litere deosebite? Unde numele lor de neam cunoscut, fie și celor mai de aproape? Unde-i locul lor în Geografie? Nicăiri. La ce deci se laudă ei că vor să constituie națiune deosebită, pe când nu au nici loc? Căci Elada nu va consimți niciodată, în niciun fel, să se numească Vlahie, ci-i va considera pe aceși apostați de intruși iar nu curați.”

Sursa traducerii : Pericle Papahagi, Scriitori aromâni în secolul al XVIII-lea, București, 1909 (pe digibuc/dacoromanica)
Sursa imaginilor : Μαξίμου Τυρίου Λόγοι τεσσαράκοντα και εις. / Επεξεργασθέντες και εκδοθέντες παρά Νεοφύτου Δούκα, Viena, 1810

Reclame

Johann Thunmann, Cercetări asupra istoriei popoarelor din Europa de Răsărit, Leipzig, 1774


„Și valahii de dincolo de Dunăre, pe care grecii îi numesc în derâdere cuțovlahi, sunt necunoscuți. Cunosc istorici de meserie care nu au auzit de existența lor niciodată. Sunt un popor mare și numeros și compun jumătate din populația Traciei și trei sferturi din cea a Macedoniei și Thessaliei. Și în Albania locuiesc mulți. Vorbesc același grai ca și frații lor de dincoace de Dunăre, însă amestecat cu multe cuvinte grecești. Ei nu sunt în niciun chip veniți din Dacia. De 750 de ani sunt cunoscuți sub numele de vlahi și găsim urme ale graiului lor încă din secolul al VI-lea. Se numesc ei înșiși rumani sau rumuni. Grecii îi numesc vlahi, uneori însă îi confundă cu arvaniții. Albanezii îi numesc ciobani. Sunt și astăzi în mare parte nomazi. Au însă și așezări temeinice și cele mai multe orașe ale Traciei de Mijloc, Macedoniei și Thessaliei sunt locuite de valahi.”

Dicționar latin-aromân-albanez-grec

Sursa traducerii: Stelian Brezeanu, Gheorghe Zbuchea (coord.), Românii de la sud de Dunăre. Documente, București, 1997
Sursa Foto: Johann Thunmann, Untersuchungen über die Geschichte der östlichen Europäischen Völker, Leipzig, 1774

Proclamația lui Alexandru Ipsilanti către munteni (1821)

„Vestire
Bărbați români! (Άνδρες δάκες)

Astăzi lăsând blagoslovitul pământ al Moldaviei, pășesc în ținutul iubitei voastre patrii. Iubitoriul de dezrobire norod al Moldaviei, cu brațe deschise și cu lucrări de bucurie, m-au priimit. Asemenea cugetări aștept a vedea și la blagocestivii fii ai Valahiei.

Bărbați români! Pornindu-mă unde glasul patriei mele mă cheamă, viu și cătră voi ca un blagovestitoriu al politiceștii voastre dezrobiri și al fericirei. Îndestule veacuri ticăloasa voastră patrie, avându-și grumazul plecat la neomenitul jaf al grozavei obidiri, îș pierdusă și cheia rămășițele dreptăților sale. Căci tirania domnilor voștri vă întunecase cu totul duhovniceștele puteri, și defăimase acea vrednicie a neamului, prin care în veacurile de mai nainte n-ați putut păzi politiciasca voastră nerobire, și a vă înpotrivi îndestui ani la pornirile neînblânziților vrăjmași ai omenirii.

Veacul dar și al dobândirii dezrobirii voastre au sunat. Un mare neam, mare zic și pentru stremoșeștile isprăvi, mare și pentru cea fără asemănare bărbăție la ticăloșiile sale, aleargă în luminoasa cale a dezrobirii sale. Și departe nu iaste a săcera rodurile viteazelor și slăvitelor sale osteneli. Voi, dar, ce-i mai adestați; când veți mai putea găsi mai înlesnitoare îndemănare spre dobândirea acelor de multe veacuri călcate sfintele voastre dreptăți?

Vreme iaste dar, prietinilor români! să vă deșteptați, vreme iaste să simțiți și să cereți acele firești și politicești dreptăți, pă care firea au dăruit omului, și politiceasca însoțire iaste îndatorată a feri și a ocroti. Fiți bine încredințați că au trecut acea vreme întru carea glasul norodului să auzea puțin în urechile stăpânitorilor. Astăzi vedem chiar pă acei stăpânitori ai neamurilor, de a lor bună voe a întoarce noroadelor cuviincioasele lor dreptăți, și a să grăbi ca să îndestuleze dreptele lor doriri.

Bărbați români! Pre cât voiu trece prin ținutul iubitei patriei voastre, cea mai dintâiu îngrijire îm va fi acea ostășească bună orânduială, pre carea este datoriu a păzi un neam însuflețit de vitejile cugetări ale iubirei patriei și a dezrobirei. Sânt dar încredințat că și noi vom întămpina, din parte-vă, cea mai prietenoase priimire, care sânteți datori la niște bărbați ce se sârguesc pentru cea de obște fericire.

În Iaș… Martie 1821

Alexandru Ispilant.”

Sursa foto: Emil Vîrtosu, 1821. Date și fapte noi, București, 1832

Post Navigation