Boierimea moldoveană din perioada fanariotă, descrisă de prințul Charles Joseph de Ligne (1788)

„Aici te simți bine culcat, e cald. Sunt și eu îmbrăcat ca boierii. Mă duc adeseori la ei pentru a-mi putea urma gândurile fără a fi distrat de la ele, căci eu nu știu decât câteva cuvinte românești (quelques mots valaques) și deloc limba greacă, pe care o vorbesc aceste doamne; ele disprețuiesc limba soților lor. De altfel boierii vorbesc puțin; teama pe care o au de turci, obiceiul de a afla vești rele și autoritatea pe care o exercită asupra lor Divanul de la Constantinopol și domnul i-au deprins cu o tristețe fără leac. Cincizeci de persoane care se întrunesc zilnic într-o casă sau în alta stau parcă să aștepte primirea lațului fatal; și auzi spunându-se în fiecare clipă aici a fost măcelărit tatăl meu din porunca Porții și aici sora mea din porunca domnului.

Când spun că mă duc la boieri ca să-mi urmez gândurile, vreau să spun mai degrabă că mă duc ca să nu gândesc, căci la a patra lulea ajung pe deplin

turc; sunt anihilat cu totul, îmi piere orice idee… etc.

Prețuiesc îndeajuns sfințenia în care tinerii și adeseori și tinerele își lasă papucii mai jos de prima treaptă, pentru a nu toci covoarele frumoase și a nu pângări sanctuarul unde se odihnesc stăpânii lor; după ce și-au îndeplinit slujba, ei se întorc de-a-ndăratele ca să-și reia papucii și se așează într-un colț în genunchi. Îmi convine înlesnirea să nu fii silit să suni sau să strigi necontenit după slugi. Dacă din întâmplare sunt trimise toate cu vreo însărcinare, atunci chemi ca la serai, bătând din palme, ca atunci când aplauzi.

Constantinopolul dă tonul la Iași (Jassy), întocmai ca Parisul provinciei la noi și modele sosesc chiar încă și mai degrabă. Galbenul era culoarea de predilecție a sultanelor; la Iași a ajuns culoarea tuturor femeilor. Ciubucele mari, foarte lungi, de lemn de cireș, le-au înlocuit la Constantinopol pe cele de lemn de iasomie. Noi, boierii, nu mai avem decât ciubuce de lemn de cireș. Acești domni nu umblă niciodată pe jos. Ei sunt cu toții leneși, întocmai ca turcii.

Femeile s-ar putea lipsi de a avea

pântecele atât de mare. Această însușire este atât de mult socotită a fi un semn de frumusețe, încât o mamă mi-a cerut iertare că fiica sa nu o căpătase încă. „Dar nu va mai întârzia mult, mi-a spus ea, căci acum e o adevărată rușine; este dreaptă și subțire ca o trestie”. Îmbrăcămintea, manierele asiatice înfrumusețează și mai mult pe cele frumoase, dar sluțesc pe cele slute care, la drept vorbind, sunt foarte rare în aceste țări.

Din cauza felului pe care îl au femeile de a se așeza sau de a se culca în cerc, mi s-a întâmplat uneori, când camerele nu erau prea bine luminate, să cred că văd niște blănuri zăcând uitate pe divan.

Fetele boierilor sunt ținute închise, ca turcoaicele, în haremuri cu zăbrele de lemn, adeseori aurite; printre aceste gratii ele pot să privească bărbații, să-și aleagă un soț. Dar aceștia nu le văd decât în clipa când petrec noaptea cu ele după mica ceremonie a Bisericii ortodoxe […]”

Sursa traducerii: Călători străini despre Țările Române, Vol. X, Partea a II-a, București, 2001 (pe Dacoromanica).
Sursă imagini: Lettres et pensées du maréchal prince de Ligne, Paris, 1809.

Single Post Navigation

← Older Entry

Newer Entry →