Tipărituri vechi

românești sau despre români

Proclamația lui Al. I. Cuza cu prilejul alegerii sale ca Domn al Moldovei (5 ianuarie 1859)

Proclamatia lui Cuza, domn al Moldovei, 1859„Principatele-Unite Moldova și Valahia
Noi Alexandru-Ioan I. Cu mila lui Dumnezeu și voința națională Domnu Moldovii.

La toți de față și viitori Sănătate!

Voința nației prin legiuitul ei organ, Adunarea electivă, Ne-au ales Domn Moldovii! Suindu-ne pe tron cu numele de ALEXANDRU IOAN I, cea întăi datorie a Noastră este de a Ne adresa cătră Voi, iubiților compatrioți, de a Vă dori pace și fericire și de a Vă spune care sănt cugetările și țintirile Noastre.

Înainte de a Ne sui pe tronul la care Ne-au chiemat încrederea Nației, Noi, în fața adunării, am făcut următoriul giurământ:

Giur în numele Prea Sfintei Treimi și în fața Țării mele că voiu păzi cu sfințănie drepturile și interesele Patriei, că voiu fi credincios constituției în textul și în spiritul ei, că în toată Domniea mea voiu privighie la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitănd toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă pre cei ce m-au iubit și pre cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decăt binile și fericirea nației Romăne. Așa D-zeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor!

Acest giurămănt arată linia de purtare ce avem a păzi în Domnia Noastră. Guvernămăntul Nostru va fi în toată puterea cuvăntului guvernămăntul precum îl vrea, precum îl statornicește convenția închietă în 7/19 Avgust 1858 între Înalta Poartă Otomană și Puterile garante drepturilor Patriei noastre. Vom fi Domn Constituțional!

Vom respecta toate drepturile Adunării elective și toate stăruințile Noastre vor avea de țel desvoltarea nouelor instituții ce Ne-au recunoscut Evropa, și adevărata și temeinica punere în lucrare a reformelor cerute de citata convenție […]”

Sursa foto: Expoziție temporară de la Muzeul Unirii din Iași (24 Ianuarie 2016).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: