George Melidon, Drepturile Moldovei asupra Crâmului, Mărei Negre și a Ucrainei (1855)
Articol din nr. 9, 20 Martie 1855.
„Drepturile Moldovei asupra Crâmului, Mărei Negre și a Ucrainei.
Curănd sau mai tărziu Cvestiea Orientului urmează a se deslega în un mod sau în altul. Astă dislegare ține astăzi suspendată attențiea și speranțele întregei lumi. Noi Romănii, mai mult de căt ori cine, suntem applecați a crede, și pot ziice chiar mai siguri că ea, ori în ce caz, va fi favorabilă pentru noi, căci se știe că baza acestei soluțiuni este liberarea gurilor Dunărei.
În mijlocul atător diverse interese, puse în mișcare prin această problemă politică, de datorie este a face cunoscute și câte din interesele noastre pot fi legate, mai mult sau mai puțin cu acest interes general. Acum cănd toate tratatele sau ori ce convenții precedente sunt desființate prin puterea evenimentelor și a crizei actuale, și cănd ori ce drepturi sau pretenții politice urmează a fi cumpănite și rescolite de cabinete cu toată gravitatea și solicitudinea cerută de principul ecvilibrului și a păcei statornice, este de datoriea Romănilor a se arăta în fața Europei, cu ori ce drepturi ar avea ca Staturi vechi și independinte. Această întreprindere însă îmfățoșază mari greutăți. Lipsiți de arhivă națională, și prin urmare de documente autentice, Romănii nu pot sprijini niște asemine drepturi politice ale lor decăt pe temeiuri istorice. Cu toate aceste, dreptul este totdeauna un drept și datoriea o datorie; de aceea trebue a o plini precăt este în putința noastră.
Ne avănd în măni mijloace istorice mai întinse, noi nu propunem a demonstra în acest articul, niște asemine drepturi politice ale Românilor în toată întinderea lor și cu toată prezicerea cerută. Astă sarcină o lăsăm altor persoane, mai în stare prin înpregiurări și talente, a trata acest sujet cu toată desvălirea ce poate suscepta, noi ni vom mărgini de a vorbi aice numai despre drepturile territoriale ale Moldovei asupra căteva locuri afară de granițele ei naturale, Carpații și Nistrul. Acele din aceste care ni se înfățișază mai întăi sunt: Crâmul [Crimeea] și Ucraina. Noi ni vom crede fericiți, dacă prin această slabă încercare vom servi de început și îndemn la descoperiri istorice mai autentice, mai serioase și mai întinse, care nu pot fi decăt de mare folos pentru patriea noastră.
Origina drepturilor Romănilor asupra Crâmului și al întregului littoral nordic al Mărei Negre, se poate crede de foarte vechie, ea poate data chiar de la colonizarea Daciei prin Traian. Se știe că Romanii aveau posesiuni pe Bosporul Cimeric. Deși geografii vechi, cei mai liberali, nu întind marginile Daciei decăt mult pănă în Bug, însă în urma prefacerei ei în provincie Romană, așa precum mărginile provinciei Daciea numai sănt hotăritor arătate a se fi întins numai pănă acolo, putem crede că de această provincie se țineau și toate celelalte possesiuni Romane din Scitiea europeană. Aceasta se poate crede cu atăt mai mult, cu căt possesiunile Cimerice, deși cunoscute, nu se arată a fi format o provincie aparte, și apoi Valul lui Traian, început din Dunărea și mănat pănă în Don, se pare a ni arăta, că mărginile provinciei Romane Daciea, se întindeau spre ost pănă în acel fluviu […]
În suta XVII o nouă provincie, Ucraina mică, fu întrupată la Moldova. În anul 1669 după un lung rezbel urmat între Poartă cu Polonia, la închierea păcei, toată laturea din Nistru pănă în Bug și Nipru, locuită de Cozaci, remasă în stăpănirea Turciei. Poarta voind a organiza această noă provincie, găsi că cel mai bine era de a o încorpora la Moldova, așa precum în resbelul precedent ea fusese cucerită cea mai mare parte de cătră trupele Moldovene sub comanda bravului Hatman Buhuș, care se destingă mai ales la luarea Cehrinului. Duca prințul Moldovei, ce se afla atunci în Constantinopoli, fu investit cu insigniile acestei noue dignități, și pentru a eterniza această întrupare a Ucrainei la tronul Moldovei, Poarta mai dădu un tuiu acestei de pe urmă, pe lăngă cele doue care i se dăduse atunci cănd țeara pentru întăia dată recunoscu suzeranitatea Otomană.
Îndată după întruparea sa în Moldova, Duca trecu cu toată curtea sa în Ucraina, unde fu primit la Nicmirov, capitala acesteiea cu toate onoarele cuvenite, puind stăpănirea formală pe această provincie, după care Domnitoriul Moldovei luă titlul de: singur stăpănitoriu țărilor Moldovei și Ucrainei. Cea mai întăie îngrijire a lui Duca fu a asigura posessiunea acestei provincii, prin o organizare bine chibzuită. Pentru acest finit o adunare generală a Cozăcimei fu conchiemată la Nicmirov, pentru a se ocupa cu formarea unui regulament administrativ potrivit cu datinele ei. După terminarea și sancționarea acelui reglement, Duca numi administratori și giudecători, asemine și la rangurile militare, tot oameni aleși din sinul lor; iar de vice-Hatman în locul seu numi pe al doile Postelnic de Moldova, Eni Gredinevici, care fu primit de Cozaci cu atăt mai bucuroși, că acesta cunoștea limba lor națională.
După aceste dispuseciuni politice, pentru a lipi încă mai mult pre Cozaci, și a face mai strinsă legătura între ei cu Moldova, Duca încurăje o mulțime de familii Moldovene a se așeza în Ucraina. El însuși, pentru a da esemplu, pusă să zidiască palaturi și așezări domnești la Pecerev pe Nipru în apropierea Nicmirovului și la Țiganov pe Nistru în fața Sorocei. Prin aceasta arătănd dispunere a petrece o parte din timpul în Ucraina, și prin ridicarea sistemului granițar de pe Nistru, produsă o mare simpatie între aceste doue țeri. Moldovenii privind Ucraina ca un pămănt al lor, trecură Nistrul cu mulțimea și formără numeroase siliști și sate, care eczistă acolo și pănă astăzi. (Închierea va urma.)
G. Melidon.”
Tipărituri vechi 