Sigismund, regele Ungariei, acordă anumite libertăți locuitorilor din Brețcu (1426)
În actul de confirmare al lui Leopold I din 1701 (autenticitatea documentului e contestată în istoriografia maghiară).
„Noi, Sigismund, din mila lui Dumnezeu în veci augustul rege al romanilor, și regele Ungariei, Boemiei, Dalmației, Croației, etc., dăm de știre și facem cunoscut, prin cuprinsul scrisorii de față, tuturor cărora se cuvine, că, venind înaintea maiestății noastre, credincioșii noștri, Ioan cneazul zis Magyar și Radu, fiul lui Czako de Brețcu (Joannes kenesius, dictus Magyar, et Radul, filius Czako de Bereczkfalva), au făcut cunoscut maiestății noastre că la hotarele țării secuilor noștri, spre părțile Moldovei, este un sat românesc, numit Brețcu (villa Valachalis, Bereczkfalva vocata), în timpul de față lipsit în parte de oameni, care, dacă noi i-am da anumite libertăți, el s-ar umplea de o mulțime de oameni, și oamenii care ar locui în el ar fi gata și mai mult la slujbele maiestății noastre.
În vederea cunoașterii acestui lucru, văzând și o
scrisoare a credinciosului nostru, măritul Petre de Pelsöcz, comitele secuilor noștri mai sus-ziși, dată cu milostivire pomenitului sat, cu privire la asemenea libertăți, și, firește, luând în seamă rugămințile mai sus-pomeniților Ioan cneazul și Radu, fiul lui Czako, ale lui Gheorghe, fiul lui Petru de Lunga, și Grigore, fiul lui Mathia de Lemnia, secui de-ai noștri, făcute nouă cu smerenie, pentru ca ei să aibă asemenea libertăți, am dat cu milostivire zisului sat și tuturor celor ce locuiesc sau ar voi să locuiască în el libertățile acestea: ca niciunul dintre juzii regești sau ai ținutului să nu fie dator sau să îndrăznească să-i judece pe dânșii sau să-i silească ori să-i facă a fi siliți să stea înaintea judecății lor, și numai cneazul însuși, dimpreună cu țăranii din pomenitul sat, luând pe lângă ei și pe fruntașii secuilor, pe care vor voi ei să-i ieie, să poată și să aibă puterea a face judecată și a da dreptate tuturor oamenilor ce li se vor jelui lor. Mai îngăduim cu milostivire ca toți oamenii și fiecare din ei, de orice stare sau treaptă ar fi, să aibă slobodă și neprimejduită voie de a veni din Moldova și Țara Românească (de Moldavie et Transalpine partibus) în zisul nostru sat Brețcu și de a sta și a locui acolo; pe acești oameni nici judele regesc nici acela al ținutului să nu-i poată opri sau prinde, pentru orice fapte, ci însuși cneazul mai sus-zis, care va fi atunci în slujbă, dimpreună cu sătenii pomenitului sat și cu alți bărbați cinstiți secui, luați acolo, să fie datori a da oricărui jeluitor toată dreptatea și despăgubirea. Voim însă ca, așa după cum au avut obiceiul și până acum, tot așa și în viitor zisul cneaz și sătenii din adeseori zisa Brețcu să fie îndatorați și constrânși, prin puterea și prin mărturia scrisorii de față, a face paza la hotarele acelea și a se duce de iscoadă în părțile Moldovei.
Dat la Brașov, la sărbătoarea fericitului Ștefan, întâiul mucenic, în anul Domnului 1426.”
Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, Seria D. Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.
Tipărituri vechi 