Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Cnezi români”

Voievodul Transilvaniei confiscă posesiunile unor cnezi care se răsculaseră (Hațeg, 1435)

Voievodul Transilvaniei, cnezi din Hateg, 1435„Noi, Ladislau Chaak, voievodul Transilvaniei și comite de Solnoc, dăm de știre multor credincioși ai lui Hristos, care vor vedea scrisoarea de față… și le arătăm prin această scrisoare… că Costea, precum și Stanciu și popa Vâlcu, foștii cneji din Râușor, districtul Hațeg, împreună cu frații și fiii lor, arătând cu nerușinare necredința lor față de demnitatea voievodatului nostru, au pustiit și au devastat moșiile acelui domn al nostru, ținute și stăpânite de către ei până acum în calitate de cneji, apoi refugiindu-se în chip rușinos și necredincios în părțile Moldovei și făcând aceasta pe ascuns, acum, se spune, că ei, împreună cu toți dușmanii și potrivnicii acestui regat, uneltind spre pustiirea și devastarea acestui regat, au săvârșit și săvârșesc multe jafuri, furturi și alte rele de acest fel. Și, deoarece s-a arătat că întreg cnezatul lor, și anume dreapta jumătate a întregului cnezat din moșia Râușor sus-amintită, precum și al satului lor liber numit Șerel, aflătoare în același district, din pricina numitei lor necredințe, a fost trecut și readus, după rânduială, în stăpânirea împăratului nostru și în mâinile noastre; de aceea, noi, împreună cu jurații și cu obștea nobililor și cnezilor acelui district Hațeg, după o chibzuită judecată și după sfatul și învoirea acelora precum și în temeiul autorității și în numele domnului nostru, împăratul, și din deplinătatea puterilor voievodatului nostru, înlăturăm din numitul lor cnezat, avut și aflător în zisa moșie numită Râușor, precum și în zisul sat liber numit Șerel, pe sus-amintiții Costea, Stanciu și popa Vâlcu împreună cu frații și moștenitorii lor, și poruncim să fie dați la o parte cu totul și să fie lipsiți de acest cnezat în veci, și impunem, în numele maiestății sale, tuturor necredincioșilor țării, din luminăția zisului nostru domn, tăcere pe veci […]

De aceea, noi, atât pentru serviciile părintelui, cât și pentru serviciile aceluiași Mihail, Basarab… am hotărât să le dăm sus-amintiților Mihail, Basarab și Ioan, fiii lui Ioan și, prin ei, fiilor lor și moștenitorilor lor și tuturor urmașilor lor… numitul cnezat al des-amintiților Costea, Stanciu și Vâlcu și al fraților și urmașilor lor…, avut și aflător în moșia Râușor și în satul liber Șerel, împreună cu toate folosințele acelui cnezat și cu toate cele ce țin de ele, și anume pământurile de arătură, lucrate și nelucrate, pădurile, dumbrăvile, mărăcinișurile, luncile, fânețurile, apele și râurile curgătoare, câmpurile, dealurile, munții și în general toate întregirile și dependințele folosințelor, care țin cu drept de acesta, și sub aceleași adevărate și vechi hotare și margini, sub care jumătatea întregului cnezat sus-numit a fost ținută și stăpânită și până acum de către pomeniții Costea, Stanciu și Vâlcu, ca în numele sus-amintitului nostru domn împărat și după obiceiul și rânduiala satului liber, ca și după dreptul nostru de danie de mai înainte… să-l țină și să-l stăpânească în veci și nestrămutat și să-l aibă cu drept deplin, iar în ce privește foloasele din cens și din dare regească… a satelor libere, date și hărăzite de noi amintiților Mihail, Basarab și Ioan, în chipul arătat mai sus, am hotărât să-i iertăm și să-i slobozim pe ei și pe urmașii lor pe vechi și chiar îi iertăm și îi slobozim… prin mijlocirea scrisorii noastre […]”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, Seria D. Relații între Țările Române, Vol. I (1222-1456), București, 1977.
Sursă facsimil: Maria Holban, Virginia Sacerdoțeanu, Culegere de facsimile pentru școala de arhivistică, Seria latină, fasc. I, București, 1942.
Ambele lucrări pe www.dacoromanica.ro

Reclame

Cnezii din cele 4 scaune districtuale ale Devei cer o judecată după „legea românilor” (1371)

Cnezii romani din Deva, 1371„Noi, juzii nobililor din comitatul Hunedoara, dăm de știre că, înfățișându-se înșiși înaintea noastră, Gheorghe, fiul lui Myska, și… slujbașii din Vețel și Peștiș ne-au spus în chip de întâmpinare că ei, împreună cu slujbașii magistrului Ștefan, castelanul Devei, au prins și au pus să fie prins Petru de Cristur ca tâlhar și hoț, potrivit rânduielii legii țării… împotriva acelui Petru. Drept aceea ne-au rugat să binevoim să mergem înșine h scaunul de judecată al slujbașilor pomenitului magistru Ștefan, castelanul Devei…, ca să fim de față la judecata sub mărturia făcută în temeiul celor văzute cu ochii. Noi, așadar, la rugămințile sus-zișilor slujbași din Vețel și Peștiș, ne-am dus la scaunul de judecată al sus-zisului magistru Ștefan, castelanul Devei, unde sus-pomeniții slujbași de Vețel și de Peștiș, împreună cu nobilii și alți mulți oameni, voiau să-l dovedească pe acel Petru de hoț și unde sus-zișii slujbași ai pomenitului magistru Ștefan erau gata să dea hotărârea din urmă, potrivit obiceiului țării. Și întrucât totuși toți cnezii și românii din cele patru scaune districtuale ale cetății Deva (universi kenezii et Olachi de quatuor sedibus districtibus castri Deva) au pus opreliște la acea judecată și lege a țării… (tăgăduind) ca acei slujbași să-l poată dovedi pe acel Petru după legea românilor (legem Olachorum), și nu cu alte legi ale țării, și ca atare i-au oprit să le facă vreo judecată sau dreptate.

Dat la Deva, în miercurea de după octavele sărbătorii fericitului mucenic Gheorghe, în anul domnului 1371.”

Pe verso.

Pe verso.

„Scrisoare memorială pentru magistrii Gheorghe și…, slujbași din Peștiș și Vețel, împotriva tuturor cnezilor arătați în scrisoare.”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, Seria C. Transilvania, Vol. XIV (1371-1375), București, 2002 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.

Românii din districtul Sebeș roagă pe banul Benedict să-i scutească de o dare pe care n-o pot plăti (1369)

Cnezi romani, Caransebes, 1369Cnezi romani„Domnule ban!
(Domine bane)

Aducem la cunoștința domniei voastre că noi am așteptat cu cea mai mare dorință pe măria voastră, pentru ca să-i putem lămuri și arăta nevoile noastre măriei voastre, (ce sunteți îndată) după Domnul. Pe lângă aceasta, prin scrisoarea de față cerem cu smerită rugăminte măriei voastre ca să te înduri a asculta cu bunăvoință plângerea noastră îndreptată către domnia voastră în această privință, pentru că, după Domnul cerului și după domnul (nostru) regele, nu putem spune nevoile noastre nimănui altuia decât măriei voastre. Și dacă ar fi să înșirăm în această scrisoare nevoile noastre pe rând, ar cere prea mult timp să le povestim pe fiecare în parte, și ar fi și pentru măria voastră greu să le ascultați; dar povestim câteva din cele mai de seamă și mai de căpetenie, care sunt binecunoscute măriei voastre (și care), din zi în zi, ne-au adus cu totul în cea mai mare sărăcie și lipsă.

Cea dintâi strâmtoare a noastră a început să se ivească atunci când domnul nostru regele a intrat în țara Bulgariei (regnum Bulgarie) și fiecare din noi în parte am mers în acea oaste cu bunurile și, de asemenea, cu trupurile noastre și am dat găzduire domnului nostru regele. După aceea, domnul nostru regele a întemeiat banatul zisei țări, și l-a dat măritului bărbat Dionisie, voivodul Transilvaniei, și fratelui său, banul Emeric, iar ei au intrat în Vidin și noi toți am intrat și noi cu ei în Vidin, după obiceiul celor ce slujesc în oaste.

Apoi, venind domnul Dionisie voievodul, a adus cu sine pe împăratul grecilor (imperatorem Grecorum), cărora, după porunca domnului nostru regele, le-am dat o găzduire atât de bună, încât cu atâtea cheltuieli am fi putut să cinstim (chiar) pe domnul nostru regele […] Pe deasupra, începând din ceasul acela, în fiecare an am mers, cel puțin de câte două ori, la oaste și, afară de aceasta, am dat și (pentru) cheltuielile oastei.

Apoi, în cele din urmă, domnul (nostru) regele a pornit din nou războiul împotriva necredincioșilor săi din Țara Românească (infideles suo Transalpinos), iar noi, începând din ceasul acela când s-a iscat cearta aceea, din pricina (atacurilor) acelor (necredincioși), am ținut necurmat cel puțin două sute de oameni, în munți, și ziua și noaptea, până la venirea iernii. Pe deasupra, noi, cu cinci sute de oameni strânși dintre cei mai buni, am rămas acolo în Mehadia, până la întoarcerea domnului nostru regele, și am dat pentru cheltuielile oastei, după porunca domniei voastre, și totodată am dat găzduire domnului (nostru) regele și chiar măriei voastre, (cheltuieli) din care n-am fost în stare să dăm înapoi obștei niciun dinar. Pe lângă aceasta, am fost așa de pustiiți de oastea acelui domn al nostru regele, încât au ars până în temelii și cu desăvârșire toate grădinile și curțile și alte clădiri, în care nu se aflau locuințe pentru oameni, ne-au luat cu silnicie fânul și alte lucruri trebuitoare, aflătoare în casa noastră, din care pricină vitele au murit de foame și noi înșine ne aflăm în cea mai mare lipsă.

Iar acum, măria voastră cere de la noi, adică de la ținut și de la cetate, trei sute de florini, pe care nu putem în nici un chip să-i dăm acum, căci, precum am dat în alte vremuri, am da și acum cu dragă inimă, așa cum s-ar cuveni să dăm domniei voastre, dar, fiind atât de cumplit copleșiți de atâtea nevoi, nu putem nicicum să vi-i dăm.

Drept aceea, închinându-ne până la pământ, ne rugăm de domnia voastră să ne cruțați de data aceasta și să nu puneți să ni se ceară acei florini.

Această obște a cnezilor și a altor români din districtul Sebeș (hec universitas kenezyorum et aliorum Olachorum de districtu Sebes), precum și locuitorii cetății și toți bogații și săracii din cetatea Sebeșului [Caransebeș], credincioșii voștri.”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, Seria D. Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.

Post Navigation