Giorgio Tomasi, Descrierea Țării Românești și a Moldovei (Veneția, 1621)
La Valacchia chiamata Transalpina a differenza della Moldauia detta Cisalpina…
„Țara Românească numită Transalpina, spre deosebire de Moldova numită Cisalpina, este despărțită de Transilvania prin munți și păduri, iar ca să ajungi acolo trebuie să treci printr-un pas prăpăstios și foarte anevoie de trecut, este mai mică decât Moldova, dar și una și cealaltă sunt mai mari decât Transilvania, deși ea are lungimea de șase zile de mers și lățimea de patru. Ele însă sunt întrecute de Transilvania prin numărul locuitorilor, al orașelor și al locurilor întărite, ele deosebindu-se cel mai mult, și mai ales de Transilvania muntoasă, prin localitățile și satele lor deschise neavând decât puține clădiri ridicate din altceva decât din lemn, cu toate că
Suceava, capitala Moldovei, este socotită ca o cetate foarte însemnată.
Pământul lor este atât de roditor și cere atât de puțină osteneală pentru a fi muncit, încât îi face pe țărani lăsători și leneși. Au din belșug animale de tot felul, vin, miere, ceară și alte lucruri, ei slujindu-se pentru munca câmpului de bivoli din care au mare mulțime.
Țara Românească are ca ciudățenie o mină de ceară care se extrage din pământ. Aprinsă la foc arde și se fac din ea lumânări care nu se deosebesc prin altceva de acelea din ceară obișnuită decât prin mirosul de smoală și prin culoarea întunecată și pământie.
Oastea se ridică în Țara Românească la 8.000 și mai bine de călăreți cu multă pedestrime, dar prea puțin iscusită.
Și Moldova dă până la 11.000 de călăreți și un bun număr de pedestrași.
Și oștenii călări, atât dintr-o provincie cât și din cealaltă, luptă după obiceiul tuturor țărilor din acele părți, pe cheltuiala lor, pentru scutirile și imunitățile lor. Turcii au în Moldova, în părțile cele mai îndepărtate spre Marea Neagră, câteva cetăți, printre care Chilia și Cetatea Albă, numită de unii Moncastro. Amândouă țările românești (Tutte due le Valacchie) se desfășoară ca niște câmpii întinse, Țara Românească spre Dunăre și cealaltă spre fluviul Nistru și mare.
Credința acestor popoare este cea greacă, schismatică. Ea se întinde peste o nesfârșită mulțime de țări, și peste Rusia și Moscovia, care recunosc de cap pe patriarhul de la Constantinopol, așezat de sultan.
Limba, mai ales a Țării Românești, unde locuiesc puțini oameni de alt neam decât românii este latina și italiana coruptă, semn adevărat că aici au fost colonii ale romanilor, căci ei zic pentru Dumnezeu Zieo, pentru dumneata Dominata, pentru cavallo: cal.
Iar portul, mai ales al femeilor, cu cosițe bogate încolăcite în jurul capului este același cum obișnuiau vechile romane; bărbații se îmbracă cu haină lungă, dublă deosebită de a ungurilor și poartă pe cap acoperindu-și părul pe care-l lasă să crească lung – ca și barba – pălării înalte și mari, fără margine.
Socotesc de ocară numele de valah, nevoind să fie numiți cu alt cuvânt decît Romanischi și mândrindu-se că se trag din romani.
În religie s-au purtat cu atâta statornicie încât nu au îngăduit niciodată să pătrundă în ea vreo erezie și nici nu au lăsat ca alții decât creștinii să fie domnii lor, cu toate că deseori sultanul încercase să așeze aici cârmuirea pașalelor sale.
În Moldova, într-un anume loc deosebit de Chilia, se // spune că se găsește încă amintirea și rămășițele mormântului lui Ovidiu, care, exilat din Roma, a murit în acele părți.”
Sursa traducerii: Maria Holban, Călători străini despre Țările Române. Vol. III, București, 1971 (pe www.dacoromanica.ro)
Sursa imaginilor: Giorgio Tomasi, Delle Guerre Et Rivolgimenti Del Regno D’Ungaria, e della Transilvania, con succesi d’altre parti, Veneția, 1621
Tipărituri vechi 