Daniil Dimitrie Philippide, Geografia României, Leipzig, 1816

Geografia României, ca mijloc pentru o mai bună și mai deplină înțelegere a istoriei ei

România față de Asia

Harta României

„Eși – cum îi zic oamenii locului – sau, dacă vrei, Iași, oraș așezat pe apa puturoasă cu numele Bahluiul, – un râu de tot mic, pe care și copilașii îl trec, dar care pe timpul ploilor multe ajunge grozav de mare, – e Capitala Moldovii, orașul de Scaun al Domnilor, clădit întâi de Ștefan cel Mare, pe sprânceana de deal de deasupra râului, ca să poată mai cu înlesnire, ca dintr-un centru, să caute țara. A ajuns oraș de Scaun supt Domnii ce au urmat după dânsul.

În cuprinsul vechilor palate, arse acum vreo treizeci de ani și rămase în ruine, clădirile Domnului Alexandru Moruzi sunt, poate, cele dintâi dintre toate zidirile din Turcia, și pentru mărimea, și pentru domneasca strălucire și scumpete a lor. Pe lângă acestea, sunt și câteva case bine clădite și vrednice a sta alături cu cele din Viena și Paris, și câteva biserici.

Cele mai multe case sunt aici în pământ, sau cu acoperișul jos, puține cu un cat, și numai una cu două caturi. Patru case boierești sunt împrejmuite cu zid și Mitropolia și încă două biserici; mai multe se află în mijlocul împrejmuirilor făcute din scânduri. Celelalte au garduri din ramuri împletite și învălite cu streașini de nuiele, sau de mărăcini, ca să împiedece pe oameni și câinii de a sări peste ele.

Orașul a fost îndeobște rău clădit și podit și mai rău, deși multă cheltuială s-a făcut pentru poditul străzilor, căci cu grinzi, aduse de departe, este aici obiceiul a se așterne ulițele principale, iar celelalte rămân cu totul nepodite și ajung întocmai ca băltoacele, de neumblat, pe vreme ploioasă. Dar și ulițele principale sunt pline de noroiu iarna, când frigul nu e atât de mare, încât să înghețe noroiul, și vara, când ploile sunt repezi. Iar vara, pe secetă, sunt pline de praf, și locuitorii sunt nevoiți adesea să treapăde pe jos sau să meargă cu carul prin nouri de praf. E cu adevărat o priveliște vrednică de milă (căci nu pot merge toți în trăsură) de a vedea pe trecător în noroi, stropit în față de trăsurile trufașe și în fiecare zi frămătând glodul până în genunchi, unii cât îi ziua de mare. Se curăță uneori ulițele, dar noroiul cel mult din ulițele mici și din șoselele din jurul orașului, care nu sunt podite, lipindu-se de roatele carelor celor multe și de ale trăsurilor, e târât pe ulițele cele podite și, după o zi, totul e plin de noroi, de gunoaie, de murdărie și de miros greu. Și câteodată se poate vedea curgând noroiul pe ulițe, din părțile înalte în cele mai joase, cum văd locuitorii din Catania și Neapole curgând lava dintr-un crater ce erupe.
Locuitorii orașului sunt vreo 40.000.”

Sursa imaginilor: Geographikon tes Roumounias (Geografia României), în Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)

Sursa traducerii titlului: Bibliografia Românească Veche, vol. III

Sursa traducerii pentru descrierea Iașilor : N. Bănescu, Viața și opera lui Daniel (Dimitrie) Philippide, București, 1924

Single Post Navigation

← Older Entry

Newer Entry →