Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Foaie pentru minte”

Inscripții de pe biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului

Biserica Sf. Nicolae

Fragmente din pictura exterioara

Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, nr. 4 din 21 Ianuarie 1840, în care s-a publicat traducerea inscripțiilor slavone de pe biserica Sf. Nicolae. Sursa foto: Biblioteca Digitală BCU Cluj

„Însemnarea inscripții ce să află săpată în piatră în limba bulgărească deasupra uși(i) sf. biserici ce-i de căpătenie, tradusă pe românie:

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, s-au început și s-au zidit această din lăuntru sfântă biserică, din dumnezeiasca îndemnare de la niște iubitori de Hrstos creștini, cu darea și cu mila blagocestivilor domni de la Moldavia și Valahia în numele adormirei Maici Precesti și Sf. Ierarh și făcătoriu de minuni Nicolae.

După aceia în leat 7092 [=anul 1584] și de la blagocestivul Petru voevod ce să zicea Cercel, văzând aceasta biserică învechită și neînpodobită, cu râvna dumnezeiască s-au aprins, și înpodobind toate cele dumnezeiești și ale sfinților chipuri, au zidit pomenire, și s-au săvârșit și s-au săpat.

După aceasta în leat 7103 [=1595] și iubitoriul de Hristos Domnul Aron voevod stăpânitoriul Moldaviei, au urmat acestor buni domni, au închipuit și pomelnic și au deres toate care să văd, cele dumnezeești și ale sfinților scrise și au zidit. Și de acum pre cine va alege Dumnezeu ca să fie Domn, mai mult să miluiască și să dea spre pomenirea sa. În leat 7107 (de la Hristos 1595 mai 13)[corect: 1599].

Pe stâlpul din dreapta:

Pre aceasta piatră a credinții au întărât Hristos Biserica Sa, carea porțile Iadului nu o vor birui, și s-au săvârșit acest lucru. În leat 7152, de la Hristos 1643 septembrie 15.

Pe stâlpul din stânga:

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, s-au zidit acest al optulea stâlp, după asemănarea celor opt veacuri, în carea să săvârșesc cele următoare, și s-au început în anul 7151, de la Hristos 1642.

Împărtășit de Ioan Jipa, cetățean și neguțetoriu.”

Miniatură reprezentând biserica pe „Catalogul sfintei și dumnezăeștii biserici a Șcheailor, carea să află lăngă cetatea ce să chiamă Brașovu, scaunul Bârsei” (1683). Sursa: Muzeul Prima școală românească (aflat în curtea bisericii Sf. Nicolae)

Anunțuri

Cerșătorii din Sankt Petersburg (Foaie pentru minte, 1842)

Din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, Nr. 50 din 14 Decembrie 1842

„Cerșitorii în St. Petersburg.

Acela care dă unui cerșitoriu de pomană, să fie globit (=amendat) mai întâiu cu 5, iar a doa oară cu 10 ruble*).

Ucasul lui Petru cel Mare.

Mergând pe ulițele căpitalei rusești Se. Petersburg, vedem o mulțime de așezăminte binefăcătoare de toată plasa și totdeodată pe trotoare (pe lângă case) o ceată de cerșitori, surzi, orbi, muți, oameni fără mâni sau fără picioare, stârpituri – întânzând mâna și glasul pentru milă. Aveți milă și pomană, nu vă uitați de un păcătos…

Da, negreșit păcătos… Peste aceasta de la o vreme încoace cerșitoria s-au prefăcut într-un feliu de meserie și cerșitorii în acteri de teatru. Câștigul acestei meserii scutite de contribuție (capitație) o plătește iubirea de omenire rău înțeleasă.

Mai demult cerșitoriu se numia omul nenorocit, căruia și lipsia hrana, îmbrăcămintea și lăcașul. Acuma cerșitorii lăcuesc în cvartire bune în Pescav, pe la mănăstirea Nevski sau la poarta de triumf. Ei beau ceaiu și cerșitoarele cafea; toți au odăi călduroase, pat moale și cină de ajuns – iar la prânz nu le ajunge vremea. Cerșitorii se împart în mai multe clase. Cea dintâie este a orbilor, pentru că aceștia au cele mai bune câștiguri. Bage de seamă cineva, că ei niciodată nu cer de la țărani, ci numai de la oameni bine îmbrăcați. Niciodată nu îmblă purtați de altul, ci totuș merg mai iute decât noi ceștii cu ochii sănătoși și știu prea minunat a o lua pe picior, când simt de departe, că se apropie inspectorul cerșitorilor […]

Muții formează a doa plasă și stă numai din bărbați. Femeile cerșitoare se înțelege de sine, că nu se pot lăpăda de răcoritoarea dulceață de a vorbi. Sexul femeiesc rămâne tot același în porfiră ca și în trențe – ca să tacă, le este cu anevoie. Câștigul ce îl au muții, nu se poate asemăna cu al orbilor; însă pentru aceea ei au și roluri mult mai ușoară, pentru că pot vorbi cu ochii. Înainte de câtăva vreme mă duceam de-a lungul perspectivei Nevskiane cu un prietin de la Moscva, unde cerșitorii sânt încă tot cerșitori. Noi dădurăm peste un mut, care pe prietinul meu îl apucă a-l trage de gulerul mantelei și între feliuri de semne și cerea milă. Soțul meu scoate o rublă din busunariu și văzând că eu îmi sug buzele, îmi zice: Vai de om, de am ști că are familie, i-aș da o bancnotă, nu o rublă. Cerșitoriul se ului și: Eu am un tată bătrân, o mamă și cinci prunci, strigă deodată … de bucurie. Iată mutul vorbitoriu. Eu am râs cu cea mai mare plăcere; prietinul meu îmi puse rubla în busnariu și se depărtă, iar cerșitoriul trimisă în urmă-mi o mulțime de înjurături, pentru că l-am lipsit de câștig […]
__________
*) Acestea sânt ruble de argint. După prețul de atunci al banilor, gloaba aceea era grea pentru cei carii avea milă cu cerșitorii de la uliți.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Pavel Vasici, Nemărginirea vieții Universului (Brașov, 1840)

„Să căutăm acuma la bolta cerească, carea peste noi o vedem în noaptea sărină și să privim la nenumăratele punturi, care în nemărginită îndepărtare ne lucesc. Să gândim iarăși cum că acelea punturi strălucitoare – stelele – tot sori sânt, Soarelui nostru asemenea, și de asemenea sfere sau planete înpregiurați – apoi se luăm acuma telescopuri spre ajutor și se privim la brâul cel lucitor a boltei cerești cu ochiul armat, precum privirăm mai nainte greunțele năsipului cu microscopul, și vom vedea cete de sori (stele) care ochiul nearmat pentru nemărginita lor îndepărtare numai ca un fum lucitor le vede, fără a le putea deosebi! Acestea stele sau sori sânt sufletul unei sisteme solare, ca cum este Soarele nostru a sistemei solare noastre. Apoi afară de acestea încă ne arată telescopii niște nori aburoși în toate ținuturile ceriului îndepărtate, care zic astronomii a fi miriade de sori, și care atâta sânt de noi îndepărtate, cât de ne-am pune pe aripile luminei și am sbura în miite veacuri, totuși nu le-am putea ajunge – aicea să stăm puțintel și dacă putem cuprinde cu mintea noastră mărimea universului sau a totului lumesc, se judecăm cum că fieșcare așa nor aburos o nenumărată mulțime de stele sau sori

în sine cuprinde, și cum că iarăși fieștecare soare trebue să aibă a sale planete, și apoi să dăm fieștecăruia planetă numai mărimea Pământului nostru și mulțimea făpturilor lui, și pogorându-ne pe scara făpturilor iarăși la grăunța de năsip și la picătura mării, să vedem încă odată în acestea o lume plină de viață. Acuma, încurajiți să ne suim iarăși pe aceia scară la nenumăratele trupuri a nemărginitului totului lumesc, și să întrebăm, care este suma, care este numărul vieții a totului lumesc! Și pentru ce este această mulțime de viață? Și dacă vei răspunde că este mulțimea fericirei? Întreabă încă o dată: cine a făcut viața, ca să facă atâta fericire? Lapădă-te jos în pulbere și închină Lui.

Dr. Vasici.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Post Navigation