Chronica Polonorum, 1521 (invazia lui Ioan Albert în Moldova)

„Capitolul 75

În anul Domnului 1497, la aceste nenorociri se alătură alta și mai mare, pentru că regele Albert, întărâtat mai dinainte de către moldoveni prin fărădelegi, puse la cale un război foarte mare și foarte primejdios. Și, pentru aceasta, chemă la arme toată Polonia, Rusia, Massovia și pe Ioan de Tiffen, magistrul Prusiei, și celelalte țări, mai adună și nenumărată mulțime de soldați călăreți și pedeștri și, în zilele lui iunie, trecu în revistă întreaga armată, gata de plecare. Și, după ce făcu aceasta, în 26 iunie, plecă din Leopole, cu toată oastea sa, împreună cu fratele său, Sigismund, îndreptându-se cu gând rău spre Moldova (in Valachiam). Între minunile care au precedat acea nenorocită expediție, de amintit sunt: două sute de boi mânați după oaste, apucați fiind de un vârtej puternic, care bătea spre Leopole, n-au putut fi opriți, ci parte din ei și-au frânt gâtul prin șanțurile mahalalei, parte au fost risipiți prin păduri dese și, din tot numărul lor, de-abia s-au mai putut aduna opt. Voind regele să treacă peste un râu,

calul lui cel mai iubit se poticni și căzu cu el și nu i-l putură scăpa de înec, cu toată silința ce și-au dat-o. Afară de acestea, un oarecare Sropski, nobil de neam, dar cam nebun, striga mereu cu groază în Leopol că vor păți-o ai noștri. Un fulger abătut asupra taberei omorî un cavaler și 12 cai. Preotului, care slujea înaintea regelui, îi căzură de trei ori Sfintele Taine din mână. Și, cu toate aceste zguduitoare întâmplări, nu se lăsară de păcate; oastea petrecea în orgii de nedescris […]

Și, când trecură în Moldova, îi apucă o frică și un tremur așa de mare, încât adesea mulțime de poloni erau alungați în chip rușinos de o mână de moldoveni. Și erau ajutați de noroc aceștia, încât adesea sau îi omorau, sau îi luau prinși pe ai noștri, așa cum se spune în Deuteronomul, 32, psalmul ultimului sabat: unul urmărea o mie și doi inși alungau zece mii și asta din pricină că Dumnezeu i-a vândut pe ai săi. Și Ștefan, palatinul Moldovei (Stephanus Woieuoda), unora dintre prinși le scotea măruntaiele să vadă ce au mâncat, pe alții îi spânzura și îi ciopârțea. Pe unii îi omora cu moarte cumplită, de nu mai rămânea nimic din leșurile lor. Și din cauza aceasta, polonii strigau la regele Albert să-i întoarcă acasă […]”

Sursa foto: Maciej z Miechowa, Chronica Polonorum, Vietor, 1521.
Sursa traducerii: Ștefan cel Mare și Sfânt. 1504-2004. Portret în cronică, Sfânta mănăstire Putna, 2004.

Single Post Navigation

← Older Entry

Newer Entry →