Testamentul lui Ștefan cel Mare (reprodus de Dimitrie Cantemir)
Portretul lui Dimitrie Cantemir.
Dimitrie Cantemir, Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman, Londra, 1734.
Palatul lui Dimitrie Cantemir din Constantinopol.
Testamentul lui Ștefan cel Mare (nota de subsol, coloana din dreapta).
„O! Bogdane, fiul meu, şi voi toţi amici ai mei de arme, care aţi fost martori atâtor victorii glorioase, şi aţi luat parte la ele! […] moartea e la uşă. Dar nu aceasta este de ce mă tem: căci ştiu eu, că îndată cu naşterea mea, am început a grăbi spre mormânt. Pericolul ce ameninţă această ţară din partea acelui răcnitor şi fioros leu de Soliman, care arde de setea sângelui creştin, iacă ce disturbă şi umple de frică şi de cutremur inima mea. El a înghiţit până acum prin intrigi şi uneltiri mai toată Ungaria; a supus prin puterea armelor sale Crimeea şi cele până acum încă neînvinse triburi ale tătarilor […]; Basarabia noastră cotropită de violenţele sale; Valahia, ai cărei locuitori, deşi inamici nouă, dar sunt creştini ca şi noi, geme sub jugul acelui tiran; cu un cuvânt,
cea mai frumoasă parte a Europei şi Asiei este sub puterea lui. Dar încă nu este îndestulat cu atât, ci-şi întinde armele fatale în toate părţile, şi nu vrea să cunoască margini puterii şi ambiţiunii sale de a domni. Aşa stând lucrurile, credeţi voi că […] îşi va reţine el mâna de a nu o pune asupra Moldaviei, care este înconjurată de atâtea provincii ale sale? Nu vă temeţi voi, că după ce va fi supus toată Ungaria, se va întoarce cu toate puterile în contra noastră? […] la vecinii mei de prin prejur, eu nu pot decât să deplâng deplorabila stare a lucrurilor. Pe poloni îi cunosc şi ştiu că sunt inconstanţi şi incapabili să reziste furiei turcilor; ungurii gem deja cu toţii sub jugul lor; germanii au, precum mi se pare, atâtea încurcături interne încât nu vor sau nu pot să se ocupe cu cele externe. […] Puterile noastre sunt prea puţine; ajutorul străin, încet şi departe; iar pericolul cert şi aproape. Pentru aceea, eu judec că este mai bine să îmblânzim şi pe această bestie turbată şi sălbatică, decât să o irităm şi mai mult prin strepitul armelor. […] Şi pentru aceea, în aceste ale mele ultime momente, vă exort [cer], ca un tată şi ca frate, ca, dacă pe lângă preservaţiunea legilor noastre civile şi ecleziastice, puteţi obţine pacea sub condiţiuni onorabile, chiar fie şi pe lângă un tribut, atunci este mai potrivit a vă încrede în clemenţa sa decât în armele sale. Dar dacă v-ar prescrie alte condiţiuni, atunci mai bine să pieriţi cu toţii de mâna inamicului, decât să fiţi spectatori oţioşi la profanarea religiunii voastre şi la calamitatea ţării voastre. Iar Dumnezeul părinţilor noştri, care face minuni, va întinde graţia sa inexorabilă asupra voastră, şi mişcat de lacrimile servitorilor săi, va trimite pe unul care să vă scape, sau să scape posteritatea voastră de sub jugul barbarilor, şi să redea ţării libertatea şi puterea sa!“
Sursa foto: www.dacoromanica.ro
Sursa traducerii: Bogdan Murgescu (coord.), Istoria României în texte, București, 2001.
Tipărituri vechi 
Ce tîmpenii publicaţi voi aici? Ştefan cel Mare era mort de 22 de ani atunci cînd Soliman Magnificul a cucerit Ungaria!
Învățați-vă să citiți și facsimilele. Nota de subsol unde e reprodus testamentul e legată de Bogdan cel Chior, fiul lui Ștefan cel Mare. Controlați-vă limbajul data viitoare.
Bogdan cel Orb a murit in aprilie 1517 iar Ungaria a cazut sub turci la Mohacs in 1526. Textul acesta prezentat drept testament e scris candva dupa 1526 si cel mai apropiat ar fi Stefan cel Tanar (Stefanita voda, m. 1527) sau Petru Rares. Stefanita n-a avut un fiu pe care sa-l cheme Bogdan; Petru Rares a avut un fiu Bogdan din prima casatorie, dar se pare ca a murit in 1538, la retragerea in Ardeal din fata armatei otomane conduse de Soliman Magnificul; oricum coconul Bogdan nu mai apare demult la moartea lui Rares, asa incat un testament al domnului sa-i fie adresat. Cel mai apropiat fiu de domn cu numele Bogdan ar fi Bogdan Lapusneanu, dar deja pe vremea lui nu se mai punea problema „pace sau razboi cu Poarta?”. Daca Dimitrie Cantemir (savant renumit, dar altfel un tradator de neam si tara, care a putut promite tarului Rusiei o Moldova care nu-i apartinea si nu-i apartinuse niciodata – parere personala, n-aveti decat sa ma combateti) – daca a publicat acest text, e cel mai probabil o scriere apocrifa preluata de Cantemir doua secole mai tarziu. Sau, in cel mai rau caz, o scriere a lui Petru Rares de pana in 1538, adresata fiului sau Bogdan – un indemn la pace cu Poarta pe care insusi Rares nu si l-a ascultat. Ar fi oricum un text formidabil – daca n-ar fi apocrif, ci al lui Rares direct.
Așa și este considerat testamentul lui Ștefan cel Mare – o scriere apocrifă, o invenție cărturărească, dar chiar și așa, textul trebuie menționat pentru că ne arată mentalitatea epocii.
Pingback: Colecția de carte veche românească de la Casa Dosoftei din Iași | Tipărituri vechi
Pingback: Testamentul lui Ștefan cel Mare (reprodus de Dimitrie Cantemir)