Tipărituri vechi

românești sau despre români

Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos, București, 1825

Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos 1„Această cărticică întâi tălmăcită de pe limba leșască, pe limba rumânească care cuprinde întru sine multe lucruri, spre folosul a toată obștea, atât oamenilor cât și dobitoacelor, cât și pentru aceia ce să vor sili cu toată inima a învăța vreun meșterșug, care lucruri întâi sânt cercate, și apoi tălmăcită și tipărită cum să veade.

Găsindu-să dată fiind în tipariu în vremea Luminatului Domn Ioan Costandin Alexandru Ipsilant Voevod, în Valahia, la let 1806.

De folos nu mic s-au socotit a să da și de a dooa oară în tipariu. 1825. Cu toată cheltuiala Dumisale Hristea Theodor.

Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos 2Vreocâteva meșteșuguri și sicreturi mari pre care întâi le-am cercat pe toate și apoi le-am tălmăcit pre limba Rumânească.

Ciocolată cum să face:

1. Să iai o jumătate de ocă cacaoa, să pui într-o piuliță caldă și să iai o litră zahar, și o bucățică vanelie, și doao dramuri de ținamon adecă scorțișoare, și să le pisezi și să le faci ca o unsoare, cu apă și să le fierbi pe foc moale, și pre urmă să le faci turtișoare și vei avea ciocolată.

Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos 3Pentru dureare de cap.

64. Rută cu unt de rozmarin să iai și să pisezi să amesteci cu oțet, să faci blastor să pui la cap. Naramză să tai ca talerul și să pui cafea pisată pe deasupra, și să faci trei blastori. 2 să pui la tâmple și una la frunte și vei vedea folos. Iar negăsind năramză să faci de gulie și cu cafea. Albușu de ou cu lapte de fămeae și unt de lemn să pui la frunte. Rumianec adecă mușițel de la spițărie, să-l fierbi să oblojăști capul.

Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos 4Când să unflă calul la picior.

203. Să iai mălaiu de mei pol ocă, sare pol ocă, silitră o 100 de dram., smoală tare de la cizmari, să le ferbi cu vin sau oțet, cald să oblojăști piciorul, și de va fi unflătură ori veache sau noao va treace.

Iar când să unflă calul la inimă sau la alt loc să iai slănină veche, ou(ă) 6, căpățini usturoiu, aluat de la pitari, 3 raci vii, 3 muște de Spaniia și o buruiană ce să cheamă nemțeaște gaus borțet, catran, nuci, untură de epure să ungi locul cel unflat, și vei vedea folos.”

Sursa: www.dacoromanica.ro

Single Post Navigation

2 thoughts on “Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos, București, 1825

  1. Pingback: Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos, tălmăcită de pe limba leșască, pe limba rumânească , în vremea Luminatului Domn Ioan Costandin Alexandru Ipsilant Voevod, în Valahia « CER SI PAMANT ROMANESC

  2. Pingback: Ciocolata, așa cum se pregătea în 1806 | APTC.ro

Lasă un comentariu