Bucoavnă pentru întrebuințarea junimei moldo-române din Bucovina, Cernăuți (circa 1850-1860)
„Bucoavnă pentru întrebuințarea junimei moldo-române din Bucovina. Cernăuți. La Eduard Viniarj.
Ades ne jocăm cu mingea sau hapucul. Unul aruncă hapucul în sus; altul îl prinde iară în văzduh. Fiește care are la aceasta hotărâtul său loc. Un jocăuș ghibaciu, nu lasă ca să cază hapucul gios lângă dânsul.
Când suflă vântul, atuncea mă joc pe un loc slobod cu smăul, pre care l-am făcut din hărtie. Eu las ca să-l rădice vântul tot mai sus, și-l trag de șvară, încolo eu vreu. El să rădică așa de sus, cât de-abie să poate vede.
Când am fost mai mic și mai tânăr, umblam călare pe prăjână, care mi-o închipuiam de cal. Acum să joacă cu acea fratele meu cel mai mic, cu acea acum nu mi se mai șede.
Eu mă zăbăvesc adesă ori cu tovarășii mei de-a cătane. Eu las totdeaună unui strein băet, cinstea de a fi ofițeriu; dar pentru acea eau eu bucuros doba
și merg înnainte. Soldații cei mici îm urmează cu potrivit pas.
La această trebue să se ție bună orăndueală. Nevrând vreunul ascultătoriu să fie, apoi vine la profus. Acolo merge lucrul serioz.
În ograda noastră sau pe cerdac, să poate joca și cu un cerc. Eu îl cotesc înnaintea mea și alerg după el. El trebui să meargă, cum eu vreu.
Câte odată ispitesc a arunca petrecele rătunde sau nuci, într-o gropiță rătundă, în rămășag cu vreun băet, așa ca să nu sară afară. Când nu nemeresc sau când sar afară, apoi pierd nuci (alunele) sau glonțișorii.
Alergarea de-a întrecutul nu este slobod; părinții mei nu vor acea. Ei au zis, cum că la acea să pre înfierbintează omul, și cum că lesne să poate de poticnit și de căzut rău. Eu îi ascult.
Acățărarea pe copaci și scrânciobarea încă nu-m pozvolesc, afară în ființa lor. Ei zic: tu ai pute ușor să aibi o nenorocire. Eu părăsesc aceasta.
Câte odată ne desfătăm cu jocul de-a amanet. Noi ne punem înprejur roată, și dăm întrebări unul la altul d(e) p(ildă) care dobitoace trăesc în apă? care în văzduh? care în codri sau paduri? din ce să fac hainele? pălăria, papucii, colțunii, chimeșa? ș.a.m.d. Care dobitoace sau plante mâncăm noi? care meșteri lucrează la înbrăcămintea a noastră? carii la zidirea caselor? carii gătesc acareturile casei? cine nu răspunde bine, trebue ceva ca zălog să dee, care tocma la sfărșitul jocului i se dă înnapoi. La aceasta avem adesă mult de râs. Și maica, când nu este înpiedicată, șede la noi.
Adesă ori ne jocăm de a Meșterie de mână. La acest joc facem cu mâni sau cu picioare acel feliu de mișcări, din care meseriele a cunoscuților meșteri să pot cunoaște. Drept acea imitez acum pre un croitoriu, acum pre un rotariu sau pre un pietrariu. Eu îi imitez cu de-amăruntul, ca să se poată găci, ce închipuesc. Cine nu nemerește, dă un amanet. Întru o odae (casă), unde nu sânt multe mese, scaune și dulapuri, mă joc încă de a mijoatcă. Eu las să-m lege bine ochii, ca să nu văd nemică. Ceilalți mă zădăresc, eu achipuesc înprejur, să apuc pre cineva, care apoi trebui să mă schimbe. La aceste trebue de a lua însamă, de a nu să păli, de a nu prăvăli și strica ceva.”
Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.
Datarea după Onisifor Ghibu, Din istoria literaturii didactice românești, București, 1975.
Tipărituri vechi 
Este ceva extraordinar! Felicitari pt acest blog. Dar cum ai putut sa le pozezi? Se pot consulta undeva? Sunt f interesata sa le studiez si eu.
Mulțumesc. Sunt două biblioteci ieșene la care mă duc, de obicei, ca să pozez din cărțile vechi: Biblioteca Centrală Universitară din Iași și Biblioteca Academiei Române – Filiala Iași.
poate oricine sa aiba acces la aceste carti? eu sunt din bucuresti. M-as duce o zi-doua pt asta la Iasi
Nu e nevoie să veniți la Iași. Aveți la București destule biblioteci mari, deținătoare de carte veche și rară: Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară, Biblioteca Națională a României, Biblioteca Metropolitană București. E suficient să mergeți la oricare, să vă faceți permis și să cereți ce doriți.