Catehismul bunei creșteri a fetelor, București, 1854
„Catehismul bunei creșteri a fetelor sau al datoriilor lor morale și soțiale ca fete, ca soațe și ca mume de familie, de Ioan Penescu, Profesor de Seminar. București, 1854
Indroducție
Întrebare. Ce este Catehismul bunei creșteri?
Răspuns. Catehismul bunei creșteri este o știință pe scurt, care ne învață datoriile și cuviințele ce se cer de la sexul nostru ca fete, ca soții și ca mume de familie.
Partea I. Fata în junețea sa
Î. Ce este fata?
R. Fata este tipul nevinovăției pe Pământ, este o ființă divină, este în sfârșit o floare, căriia, orce mână criminală o va atinge,
îi pierde frumusețea, o vestejește și o lasă pentru toată vieața ei nenorocită.
Î. Care sânt cele dintâi simțimânte ce se cade a avea o fată pentru fericirea ei?
R. Cele dintâi, cele mai mari și cele mai neapărate simțimânte ce se cade a avea o fată ca să fie fericită, sânt acelea ale virtuții, ale onoarei și ale religiei.
Cap. I. Despre Virtute
Î. Ce este virtutea?
R. Virtutea este proprietatea sufletelor celor mari: toate faptele cele bune, toate cuvintele cele adevărate și prudente, și toate întreprinderile omului pentru folosul umanității o caracterisează; într-un cuvânt, ea este o putere a sufletului, prin care omul învinge toate patimile care oprindu-l de la datoriile sale morale, îl degrad: prin urmare ea este conductorul celui ce o posedă către eterna fericire.
Î. Prin ce capătă o fată virtutea?
R. Printr-o creștere îngrijită, și printr-o înfrânare statornică de plăcerile pornite din patimile desfrânării, ale luxului și ale mândrii deșearte.
Î. Cum se înfrână o fată de la aceste patimi?
R. Fugind totdeauna de adunările cele rele, nesocotind or în ce timp încelătoarele și lingușitoarele cuvinte ale ființelor desfrănate, neimitând nici o dată luxul și deșertăciunea femeilor rău crescute, nefăcând nimic fără să întrebe pe părinții sau pe mai marii săi, neavând nici un secret în inima ei, fără să-l comunice părinților sau îngrijitorilor ei, în sfârșit nepuind preț în lucrurile de din afară ale sale și îngrijind a cultiva totdeauna pe cele din năuntru.
Î. Care sânt adunările cele rele de care se cade a fugi o fată?
R. Adunările cele rele de care se cuvine a fugi o fată, sânt toate acelea ce au într-însele persoane rău crescute sau demoralizate, și care nesocotind nevinovățiea și curățenia fetei, vorbesc sau fac lucruri necuviincioase înainte-i.
Î. Cum vatămă aceste adunări p-o fată?
R. Acest fel de adunări vatămă p-o fată în tot chipul; ele îi deștept simțuri primejdioase vârstei și sexului ei; îi comunică patimile de care sânt coprinse ele; și ce e mai rău, o despart de rușinea și modestia de care se cade a fi însoțită ca de cei mai puternici
apărători ai virtuților sale, singura podoabă a talentelor și a frumusețelor ei.
Î. Care sânt cuvintele încelătoare și lingușitoare ale ființelor desfrânate?
R. Toate acelea câte au de scop a o nenoroci; ele uneori sânt dulci și așa de încântătoare, cât să poată deștepta, la sunetul lor, o inimă ce doarme în brațele nevinovăției și căriia nici o patimă nu-i a turburat răpaosul; alte ori zice în desnădăjduire și însoțite de lacrămi, ca să mișce compătimirea unui suflet simțitor și fraget ca acela, cu care natura a înzestrat sexul femeesc.
Î. Cum poate a se apăra o fată de acestea?
R. Nepriimind, nici ascultând cuvintele nimului fără martori; iar martorii se cade a fi, muma, tata sau vre o persoană în vârstă și onestă […]”
Sursa: www.dacoromanica.ro
Tipărituri vechi 