István Szamosközy (Zamosius) despre latinitatea românilor (1593)

Lucrare despre inscripțiile romane aflate pe teritoriul Transilvaniei

Din Capitolul III

„Familiile Valahilor, care neam este acum cu totul născut pentru servitutea pământului, nu sunt altceva decât mulțimea Davilor și Parmenilor încât se pare că odată cu norocul, nu din întamplare au ocupat ținutul vechilor Davi. Aceștia nu locuiesc nici orașele și nici câmpiile deschise, ci numai adăposturi și cătune în văile munților, fiind ultimii din popoarele tripartite ale Transilvaniei și poate cei mai răi. Și nimeni nu ar crede că ei au fost vreodată coloni romani, dacă limba n-ar trăda originea, cu toate că aceasta, în decursul atâtor secole, a degenerat într-un oarecare dialect. Totuși, limba latină poate fi recunoscută în el nu cu greutate.

Mai mult, ei înșiși iși zic până acum Romani, cu toate că nu au nimic din natura romană. Limba latină veche s-a împărțit în patru dialecte însemnate și foarte diferite: în italiană, galică, spaniolă, valahică. În fiecare din acestea, prin dovezi neîndoielnice, strălucesc urmele limbii latine. Nici n-a fost de mirare că popoare împrăștiate peste tot pământul s-au depărtat atât de mult de la originea limbii lor, căci nici n-au putut să folosească schimbul de cuvinte, din cauza depărtării ținuturilor. Românii au fost numiți Valahi, nu de la Flavus cum inventează Bonfini și alții, ci pentru că strămoșii

acestora sunt numiți Olaz de către Panonieni, de aici Olahi și în fine adăugându-se litere, sunt chemați Valahi. Se întâmplă însă adesea ca în idiomul vernacul necunoscători ai limbilor să inventeze etimologii străine.”

Sursa traducerii: Aurelian Sacerdoțeanu, Considerații asupra Istoriei Românilor în Evul Mediu. Dovezile continuității și drepturile românilor asupra teritoriilor actuale, București, 2002

Sursa imaginilor: Stephanus Zamosius, Analecta lapidum vetustorum et nonnullarum in Dacia antiquitatum, Padova, 1593

Single Post Navigation

← Older Entry

Newer Entry →