Anton Verancsics despre originea românilor (circa 1550)
Monumenta Hungariae Historica, Scriptores, vol. II, Pesta, 1857
Din De situ Transsylvaniae, Moldaviae et Transalpinae (Descrierea Transilvaniei, Moldovei și a Țării Românești)
„După ce am cuprins în primele două cărți expediția sultanului turcilor Soliman din anul 1538 în Moldova și în Transilvania împotriva voievodului Petru și a regelui Ioan, am vrut să lămuresc în cartea a treia și așezarea acestor două țări, adăugând la acestea neapărat și Țara Românească drept care trebuia să mă opresc în tot locul, arătând adică în ce legătură stau între ele, ce obiceiuri au oamenii, ce rituri, ce orașe, ce râuri și altele de același fel, după cum socoteam că cere subiectul.
Căci multe am ajuns să cunosc cu ochii mei, ca unul ce am stat multă vreme în Transilvania, dar cele mai multe m-am străduit să le cunosc după tradiție și povestirea localnicilor.
Căci eu cum știu bine limba maghiară, care este pentru mine o a doua limbă, cât și limba slavă, care este limba mea părintească și de baștină – de la care limbă au împrumutat multe atât ungurii, cât și valahii (Valacchi), după cum voi arăta mai jos – mi-e ușor poate, fără să mă laud, să cunosc lucrurile mai de aproape decât cei care au fost departe de putința acestei cunoașteri […]
Însă pentru ca să se lămurească această îndoială prin argumente mai sigure, și să se arate hotărât că valahii își trag originea de la romani, voi aduce două argumente, iar judecata va fi a cititorilor, și anume a acelora care cunosc mai multe limbi. Lăsând // de o parte nenumăratele cuvinte pe care valahii le au întocmai și cu același înțeles ca în limba latină și în dialectele italienilor, când întreabă ei pe cineva dacă știe să vorbească pe limba valahă spun: oare știi românește? (scisne, inquiunt Romane?) sau dacă este valah, îl întreabă: dacă este român (num Romanus sit?) . Totuși ei mai rostesc și multe cuvinte pe ungurește și pe limba slavă, dar aceasta din cauza diverselor schimbări ale țării lor, și a vecinătății pe care o au ici cu rutenii și polonii, și colo cu bulgarii, rascianii și sirmienii (sârbii) […]”
Sursa traducerii: Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. I, București, 1968 (pe www.dacoromanica.ro)
Sursa imaginilor: Monumenta Hungariae historica. 2. osztály, Irók (Kot.2-3)
Tipărituri vechi 
foarte bun fragmentul..
Inteleg ca nu sunteti dumneavoastra autorul traducerii, dar cu scuzele mele, in text scrie despre lingua illiricae si nu slava, care e cu totul altceva, si mai scrie hungaricae si nu maghiara, iar romanii erau vorbitori de limba latina si nu romana, asa cum se incearca in mod eronat a se induce aceasta idee neconforma cu realitatea.
Si iarasi ma mai mir ca traducerea omite pasajul care se vede foarte limpede in fotografie, acolo unde scrie: „Valacchorum , quuam alioqui in Geticis, Dacisque”. sau celalalt pasaj : „in eorum scriptis Valacchi memorantar, quum jam Romani dudum per Gotthos, Vandalos …… ac alias diversas peregrinas nationes , postremo per Hunnos, Hungarorum progenitores, non a Getarum et Dacorum tantummodo solo”. Iar – Rascianis et Syrmiis, nu sunt popoare, ci regiuni medievale, sau Banate, care acopera atat zona Croatiei cat si pe cea a Serbiei actuale, unde se afla si provincia autonoma Voivodina, chiar langa fosta cetate Syrmium, regiune autonoma care este locuita cu preponderenta, dupa cum stim acum, dar si textul latin (si nu roman) o zice: „Illyriis Wlazorum sive Wlahorum nomen”, adica iliro-valahi, sau romani, si nu de sarbi, cum zice traducerea. In rest, numai de bine.