Propunerea lui Kogălniceanu în ședința Adunării Ad-Hoc a Moldovei din 7 Octombrie 1857

„Astăzi, Luni, în șeapte Octomvrie, anul una mie opt sute cinci zeci și șeapte, în a șeaptea ședință publică, Adunarea Ad-Hoc a Moldovei, instituată prin Tratatul de Paris, pentru a rosti dorințele țării asupra viitoarei organisații a Principatelor Române;

Simțind că cea întâie dorință a fiecărui popul este dorința de a fi;

Luand în privire că un popol, pentru a fi, trebuie să-și asigure ființa sa în marea familie a națiilor;

Că acesta a fost țălul tuturor stăruințelor, luptelor și suferințelor neamului nostru într-un timp de mai mult de cinci seculi;

Că ființa politică și națională, că dritul de staturi suverane, Principatele pururea și le-au asigurat prin tratatele ce vechii noștri Domni au încheiat cu regii de Polonia, de Ungaria, și de alți domnitori, și în care suveranitatea Principatelor este scrisă cu litere mari;

Că numai pentru a păstra această suveranitate și a găsi o puternică garanție în contra a orice eventualități, strămoșii noștri au încheiat cu glorioșii Padișahi otomani Tratatele sau Capitulațiile din anii 1393, 1460, 1511 și 1631;

Luând în privire, că aceste tratate, după dritul gintelor, n-au șters Principatele din rândul statelor suverane, pentru că ele și-au reservat toate drepturile suveranității, și în special dreptul de guvernământ neatârnat, dreptul de legislație, adică o întreagă și deplină autonomie, și că, prin urmare, nu s-a supus nici unei puteri legislative străine,

Că chiar după încheiarea capitulațiilor cu Înalta Poartă, Principatele au urmat a fi privite de către Puterile europene ca Staturi suverane, precum de dovadă stau mai multe tratate încheiate cu Domnii Moldaviei și ai Valahiei și în urma capitulațiilor;

Luând în privire că aceste capitulații, paladiul naționalității române, nu s-au desființat prin deosebite tratate și stipulații ale marilor Puteri și anume:

1. Prin Tratatul de Adrianopoli, articulul V:
2. La Conferințele de Viena, prin plenipotenții Franciei și ai Angliei, cari chiar în seanța întâie, ținută în 15 Martie 1855, au declarat că scopul guvernelor lor nu era de a aduce vătămare Principatelor, ci dimprotivă de a îmbunătăți soarta lor, combinând noile întocmiri ce sunt a se face pentru ele într-un chip de a da o deplină și întreagă îndestulare drepturilor înaltei Porți, drepturilor Principatelor și intereselor generale ale Europei;
3. La aceleași conferințe, prin protocolul al treilea din 19 Martie 1855, în care după proiectul  Baronului de Prokesch, capitulațiile s-au recunoscut ca basa drepturilor Principatelor (articolul I);
4. Prin cercularea Escelenției Sale Ministrului trebilor din afară al Maiestății Sale Imperiale împăratului Napoleon III, cu data din 23 Mai 1855, statornicind că: relațiile dintre Poartă și Principatele sunt resultatul unei alcătuiri liber încheiate, cu sute de ani mai înainte, între Înalta Poartă și Țările de la Dunăre;
5. De către însăși Poarta Otomană prin mai multe Haturi ale glorioșilor Padișahi, și în capul cărora se întrebuințau următoarele cuvinte: În tot chipul, cu toată libertatea obiceiurilor lor să fie aceste țări și să se stăpânească numai singure de sine deosebite și despărțite de stăpânirea împărăției otomane;
6. Tot de către Poartă prin Protocolul Conferințelor din Constantinopole, cu data din 11 Februarie 1856, și în

care se declară: că întărește din nou privilegiile și imunitățile de care zisele Principate s-au bucurat de la Capitulațiile ce li s-au dat de către Sultanii Baiazed I și Mohamed II;

Luând în privire că aceste Capitulații recunosc și întăresc Principatelor nu numai privilegii și imunități, ci toate drepturile suveranității, și între altele o ocârmuire neatârnată și națională, o deplină libertate de legislație, precum mai cu deosebire o dovedesc articolul I al Capitulației încheiate la 1511 între Sultanul Baiazed I și Domnul Bogdan, și înoite în secolul al XVII-lea, între Sultanul Murad și Domnul Vasile Lupu, și care zice anume: Poarta cunoaște Moldova de pământ slobod și nesupus, și Articolul al IV-lea al aceleiași Capitulații, care rostește că: Moldova va fi stăpânită și ocârmuită după legile sale, fără să se amestece Poarta cât de puțin;

Luând în privire că Tratatul de Paris nu numai că n-a rostit nimic în contra vechilor noastre Capitulații, ci dimprotivă a recunoscut și a întărit Principatelor o administrație neatârnată și națională, libertate de legislație, o putere națională înarmată și un sistem defensiv spre păzirea hotarelor și respingerea a orice năvăliri străine, și în sfârșit o viitoare organisație conformă cu drepturile și cu dorințele nației, puindu-se Principatele sub garanția colectivă a Puterilor subscriitoare Tratatului de Paris;

Luând în privire că atât în puterea vechilor Capitulații, cât și după stipulațiile Tratatului de Paris, întinderea viitoarei organisații, cerută de trebuințele noastre naționale, materiale și morale, nu poate avea altă mărginire, decât nejignirea drepturilor Înaltei Porți anume precisate în acele Capitulații și pe care Românii le-au respectat și le vor respecta în toată întregimea lor;

Luând în privire că, pentru a pune un capăt suferințelor, abusurilor și discordiilor din lăuntru, care au paralisat toată dezvoltarea în țeară; și pentru a precurma înrâuririle din afară, care au jignit autonomia Principatelor, și a introduce un regim de stabilitate, de bună rânduială, de pace și de prosperitate în Principatele Române, este neapărat de a da o deplină și întreagă îndestulare trebuințelor și dorințelor nației;

Luând în privire că dorința cea mai mare, cea mai generală, acea hrănită de toate generațiile trecute, acea care este sufletul generației actuale, acea care împlinită, va face fericirea generațiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru că în Moldova și în Valahia suntem același popul, omogen, identic ca nici un altul, pentru că avem același început, același nume, aceiași limbă, aceiași religie, aceiași istorie, aceiași civilisație, aceleași instituții, aceleași legi și obiceiuri, aceleași temeri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe de îndestulat, aceleași hotare de păzit, aceleași dureri în trecut, același viitor de asigurat și, în sfârșit, aceeași misie de împlinit.

Luând în privire că această unire o dorim, nu pentru ca să lovim drepturile și să amenințăm pacea altora, ci numai pentru ca să asigurăm drepturile și pacea noastră, și că dimprotivă această unire – la care au contribuit toate generațiile trecute, lucrând de a ne da aceleași instituții și legi – înplinind o vie dorință a nației noastre, și făcându-se pentru noi un isvor de bună rânduială, de iconomie, de legalitate, de dignitate și de regenerație generală – prin însăși aceasta ar da Înaltei Porți și statuturilor vecine o închizășluire de pace și de stabilitate la hotarele lor;

Luând în privire că Unirea Principatelor este înscrisă în chiar instituțiile actuale, recunoscute de Înalta Poartă, și anume prin Articolul 425 Cap. IX din Regulamentul Organic, care rostește textual că Începutul, religia, obiceiurile și asemănarea limbei locuitorilor acestor două Principate, precum și trebuințele ambelor părți cuprind din însăși descălecarea lor elementele nedespărțitei uniri, care s-a împedecat și s-a întârziat numai de întâmplătoarele împrejurări. Mântuitoarele folosuri ale rodului ce s-ar naște din întrunirea acestor două popoare sunt netăgăduite.

Luând în privire că, după protocolul VI al Congresului de Paris, consultarea dorințelor țării a fost motivată mai cu deosebire cu propunerea făcută de contele Walewski, atingătoare de Unirea Principatelor;

Luând însă în privire că, pentru ca Unirea Principatelor să producă tot binele ce se așteaptă și în lăuntru și în afară, este trebuință de a se institua un guvern tare, stabil, respectat în lăuntru de toți, și sprijinit în afară de marea familie a caselor domnitoare; că un asemenea guvern nu ni-l poate da regimul vițios al Domnilor electivi și schimbători, cari, istoria

este martură, n-au produs decât anarhie prin rivalitățile și ambițiile deșilor și mulților aspiranți, slăbiciune și corupție prin abusurile și nepotismul lor, și mai ales năvăliri și resbele prin despărțirea țărilor și prin supunerea Domnilor la toate înrâuririle străine;

Luând în privire că Principatele sunt însetate de legalitate, de stabilitate și de dignitate națională, voind a trăi cu însăși viața lor, și că aceste nu se pot dobândi decât reîntorcându-se la vechiul princip al eredității tronului, care în întâile timpuri ale fundației Principatelor, și chiar în urma Capitulațiilor, au esistat în familiile lui Radu Negru și a lui Bogdan Dragoș, și puindu-se în capul Principatelor Unite un prinț străin, ales dintre dinastiile domnitoare ale Europei, afară de acele ale staturilor vecine, spre a nu motiva străine înrâuriri;

Luând cu privire că, spre a dobândi un asemenea princip, menit de a pune un capăt relelor trecutului și de a pregăti patriei o eră nouă, Românii renunță la dreptul ce au prin Capitulații, de a-și alege singuri pe șeful Statului, încredințând numirea prințului străin însuși glorioșilor monarhi, cari au luat în mâinile lor soarta Principatelor;

Luând în privire că, spre a întemeia cea mai grabnică și mai intimă legătură între noua Dinastie și nația română, este trebuință ca moștenitorii Domnitorului să fie crescuți în dogmele sfintei noastre biserici a Răsăritului;

Luând în privire că pentru ca prințul străin să poată împlini tot ce ar aștepta de la dânsul și țeara și Europa, este trebuință ca el să fie încongiurat de toate garanțiile de pace și de putere, și să fie asigurat în contra pericolelor din afară și în contra tulburărilor din lăuntru;

Că periculele din afară  se pot înlătura numai prin neutralitatea pământului Principatelor, neutralitate recunoscută în princip prin Art. 26 și 27 ale Tratatului de Paris;

Că tulburările din lăuntru se pot depărta numai întru cât Domnitorul va căuta puterea sa în însăși țeara, și va cârmui după legi făcute de către înspși țeara;

Luând în privire că, după vechiul obicei, pururea și sub toate guvernele, puterea legiuitoare în Principate a fost încredințată unei Adunări obștești, care, mai mult sau mai puțin, a representat țeara;

Că această Adunare, pentru ca să fie bine primită, pentru ca legile votate de ea să aibă toată puterea morală, ea trebuie să fie astfel compusă încât să cuprindă în sânul ei toate marile interese ale nației;

Luând în privire, în sfârșit, că drepturile Principatelor anume cuprinse în capitulații, și unirea țărilor sub un prinț străin și ereditar, asigurat prin neutralitatea pământului românesc, și sprijinit prin o putere legislativă, care să cuprindă toate elementele vitale ale societății, atunci vor fi stabile, atunci vor contribui cu toată eficacitatea la desvoltarea națională, morală și materială a patriei noastre, când ele se vor pune sub garanția atotputernică și salutară a marilor Puteri ale Europei;

Adunarea ad-hoc a Moldovei, pășind pe calea ce i s-a prescris de către Tratatul de Paris, adecă începând a rosti dorințele țării, – în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, în toată curățenia cugetului, neavând în privire decât drepturile și folosul nației române, declară că cele întâi, cele mai mari, mai generale și mai naționale dorinți ale țării sunt:

1. Respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a autonomiei lor, în cuprinderea vechilor lor Capitulații încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634.
2. Unirea Principatelor într-un singur Stat sub numele de România.
3. Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare de ale Europei, și ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării.
4. Neutralitatea pământului Principatelor.
5. Puterea legiuitoare încredințată unei obștești Adunări, în care să fie representate toate interesele nației.

Toate aceste sub garanția colectivă a Puterilor care au subscris Tratatul de Paris.”

Rezultatul votării a fost acesta: 81 pentru și 2 contra (sursa: Acte și documente relative la Istoria Renascerei României, publicate de Dimitrie A. Sturdza și C. Colescu-Vartic, vol. VI, partea I. Divanul Ad-Hoc al Moldovei din 1857, București, 1896; pe www.dacoromanica.ro)

Sursa imaginilor: Mărturii ale trecutului. Album de documente, București, 1981

Articol postat prin bunăvoința Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” a Academiei de Științe a Republicii Moldova (Fondul de carte rară și veche)

Single Post Navigation

← Older Entry

Newer Entry →