Descriere a Țării Moldovei din 1573
Blaise de Vigenère, Descrierea Regatului Poloniei și a țărilor învecinate, Paris, 1573
„Domnii sau voievozii Moldovei [Les Palatins ou Vayuodes de Vvalachie]au fost dintotdeauna tributari regilor Ungariei și sub protecția și ascultarea acestora până după moartea regelui Ludovic către anul 1388. Treburile ungurilor fiind tot mai încurcate, domnul Petru <Mușat> s-a despărțit de ei și a venit la Liov să facă jurământ de credință regelui Vladislav Iagello, obicei ce a fost de atunci păzit de urmașii săi în scaunul Moldovei față de ceilalți regi ai Poloniei. Dar după scurgerea vremii, neînțelegerile dintre dânșii au dat prilej turcilor să le încalce hotarele. Căci <moldovenii> au fost dintotdeauna un popor foarte ciudat, neastâmpărat și nemulțumit și de altminteri foarte aspru și războinic și care de multe ori a dat de furcă celor care nu i-au dat pace. Chiar Mahomed, acest mare sultan al turcilor, care a cucerit la vremea sa imperiul Constantinopolului
și acel al Trapezuntului, douăsprezece regate și două sute de mari orașe, trimițând 120 000 de soldați împotriva domnului Ștefan [le palatin Estienne] care nu avea decât 40 000 de oameni, cei dintâi au fost totuși înfrânți și n-au scăpat cu viață decât cinci sau șase mii. Astfel aceasta a fost una dintre cele mai frumoase biruinți dobândite vreodată împotriva sultanilor otomani și acest domn a fost cel mai viteaz și mai renumit comandant de oști din vremea sa, căci a înfăptuit lucruri mari împotriva turcilor, ungurilor și chiar a polonilor.
Deci pentru a ne întoarce la moldoveni [Vvalaques] și la originea și la începuturile lor, trebuie înțeles că ceea ce se numea în vechime Dacia era o țară foarte întinsă. Împăratul Traian, cucerind-o până la urmă, a adus acolo locuitori din toate părțile spre a o repopula, căci fusese golită de oameni din pricina îndelungatelor războaie și a redus-o la starea de provincie. Dar din vremea lui Galienus, și apoi sub Aurelian, barbarii au recucerit-o. Goții de asemenea au năvălit acolo în timpul domniei lui Gratianus, în așa fel încât din această încrucișare scoboară românii [Vvalaques], care, amestecând moravurile, felul de a fi și limba acestora, au constituit un nu stiu ce, aparte, care nu mai seamănă cu nimic. Totuși vorbesc de asemenea ruteana și slavona.
În ceea ce privește numele lor, se spune că a fost un roman numit Flaccus care li l-a dat mai întâi și că de acolo au fost numiți Falachi sau Vvalachi, căci literele F și V sunând cam la fel s-au schimbat ușor una într-alta; de asemenea polonii și toți cei care vorbesc limba slavonă numesc scoborâtoare din italieni printr-un nume comun vlasieni sau vlosieni, care se apropie destul de mult de acela al Valahiei. Este o țară muntoasă și împădurită și deci foarte puternică și anevoioasă de străbătut. De aceea poporului nu-i place să cultive pământul, căci tot avutul lor depinde de vite, din care au foarte multe, datorită pășunilor roditoare ce sunt peste tot, în așa chip încât ei le desfac nu numai în Ungaria și Rusia care sunt țările cele mai apropiate de dânșii, dar mai trimit în fiecare an și un număr însemnat în Polonia, Prusia, Silezia, Boemia, Germania, Italia și Turcia. Ei aparțin religiei creștine de rit ortodox [selon l’usage & tradition des Grecs] și nu au fost deloc cunoscuți , decât numai după anul 1330, când împăratul Carol al IV-lea, încercând să se lege de ei, a pățit-o foarte rău [Carol Robert de Anjou la Posada, de fapt]. Din faptul că Valahia [Vvalachie] e numită și Moldova [Moldauie], se întâmplă adeseori să fie confundată una cu cealaltă; totuși este o deosebire, căci valahii sunt cei care dinspre răsărit și miazănoapte se învecinesc cu Podolia, iar ceilalți care trăiesc dincolo de munți și ating spre miazăzi Transilvania sunt moldovenii ce mai sunt numiți și transalpini. Se mai împart aceste două țări și după un alt chip. Aceea care este la miazănoapte […] este Valahia, al cărei oraș de seamă este Suceava [Socauie] întărit de minune și aproape de necucerit.
Cealaltă […] este Moldova sau Basarabia [Bessarabie]. Dar toate acestea împreună se învecinează înspre răsărit și miazănoapte cu țara Podoliei, înspre miazănoapte și apus cu Rusia și Transilvania, iar înspre miazăzi cu Dunărea. Cea mai mare bogăție pe care o au consta în cai, foarte buni și rezistenți.
Forma de jurământ cu care moldovenii s-au obișnuit șă se închine regilor și regatului Poloniei:
Noi boierii [Barons], închinați [vassaux], și toată țara Moldovei, jurăm credință și supunere, atât în numele nostru cât și pentru tot norodul Moldovei [tout la communauté du dit pays de Moldauie], înălțimii sale principelui și domnului Cazimir și urmașilor săi regi ai Poloniei și coroanei acestui regat, făgăduim și jurăm numai credință, supunere și ascultare înălțimii sale, regatului și regilor Poloniei. Așa să ne ajute Dumnezeu și Sfânta Cruce.
Alt jurământ pe care marele voievod sau domn al Moldovei Ștefan l-a făcut față de Cazimir și regatul Poloniei, pe câmpul de la Colomeea în anul 1485, cum se poate vedea în povestea vieții sale: 
Preaslăvite rege, vă fac supunere, jur și făgăduiesc cu credință, fără vreo înșelăciune, înălțimii voastre, urmașilor voștri regi și sacrei coroane a regatului Poloniei, toată credința, atât pentru mine cât și pentru țara mea, boieri și supuși, și să fim credincioși și ascultători înălțimii voastre, urmașilor voștri și coroanei regatului Poloniei. Așa să-mi ajute Dumnezeu și Sfânta Cruce.”
Vigenére provoacă confuzii înșelându-se asupra poziției și hotarelor Țărilor Române, plăsmuind o „Valahie” (Moldova de nord, de fapt) cu reședința de scaun la Suceava și o „Moldovă” (în realitate partea de sud) cu centre însemnate la Cetatea Albă [Bialogrod] și Chilia [Kilie], cetăți pierdute cu aproape un veac mai înainte de Ștefan cel Mare, și stăpânite pe atunci de turci.
Sursa imaginilor: Blaise de Vigenère, La description du royaume de Poloigne, et pays adiacens, Paris, 1573
Sursa traducerii și a comentariului: Călători străini despre Țările Române. Vol. II, București, 1970 (pe www.dacoromanica.ro)
Tipărituri vechi 
Pingback: Descriere a Țării Moldovei din 1573 | Melidonium
Mi se parea mie ceva dubios, dupa descrierea lui, Moldova se numea Transalpina care de fapt e Valhia sau viitoarea Tara Romaneasca.
Nu sunt rare confuziile privitoare la români în acea vreme.
Nu e nici o confuzie, autorul foloseste pur si simplu denumirile poloneze: polonezii foloseau in general, invers, denumirile pentru cele doua tari romane: Moldova pentru Valahia, si Valahia pentru Moldova.
Adeverirea acestei inversari o da Francisc Goscieski, preot iezuit si capelanul soliei lui Stanislaw Chometowski la Poarta, solie care trece in octombrie 1712 prin Moldova. Goscieski scrie – ”țara pe care o numim noi este numită pe mape Moldavia, și aceea pe care o numim , e numită Valahia. La noi în Polonia din vremuri vechi este obiceiul să numim țara mai apropiată Wolochy, iar pe cea mai depărtată Multany”. (Călători străini, vol. VIII, p. 593).
„Multany” poate că nu înseamnă confuzie cu Moldova, ci un derivat de la Muntenia.
Pentru polonezi nu era nici o confuzie, ei asa foloseau cele doua denumiri, din cite se vede.