Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “secolul XIV”

Bătălia de la Posada menționată într-un document de la Carol Robert de Anjou (1332)

Document din 26 noiembrie 1332.

Document din 26 noiembrie 1332 (fragment).

Sigiliul lui Carol Robert de Anjou.

Sigiliul lui Carol Robert de Anjou.

„Noi, așadar, care, prin slujba cârmuirii pe care am luat-o asupra noastră, suntem datori a măsura și a cumpăni vrednicia fiecăruia, și suntem ținuți a da fiecăruia răsplăți și daruri cu mâna darnică, după măsura destoiniciei sale, pentru ca, după pilda lui, și alții să se îmbie mai fierbinte spre slujbele credinței, ținând seama de cererile lor, care sunt în deplină glăsuire cu dreptatea, ne-am adus aminte de strălucitele dovezi de credință și de aleasa vrednicie a slujbelor, pe care numitul comite Pavel, judele curții noastre, și magistrul Laurențiu, comite de Zarand, fiii lui Simion, ni le-au făcut în chip vrednic de laudă și cu toată râvna credinței în deosebitele noastre războaie, și norocoase și nenorocoase, și mai ales atunci când, pornind oastea noastră strânsă prin poruncă regească, am ajuns în niște ținuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ținute pe nedrept în Țara Românească (in terra Transalpina) de către Basarab, schismaticul, fiul lui Tihomir (Bazarab, filium Thocomerii, scismaticum), spre marea noastră nesocotire și a sfintei coroane, acest Basarab, necredinciosul nostru român (infidelis Olacus noster), mânat de un gând rău, fără să se teamă și fără a ține seama că acei ce încearcă a se împotrivi stăpânului lor firesc se vădesc a se împotrivi fățiș rânduielilor dumnezeiești, nu s-a înfricoșat să ducă la îndeplinire nelegiuirile urzite în taina cugetului său, și s-a împotrivit maiestății noastre ca un răzvrătit și trădător, cu o cutezătoare îndrăzneală, într-o luptă în care capetele a nu puțini dintre nobilii țării noastre, ce străluceau prin focul unei credințe curate, au întâmpinat primejdia morții; în care nespusa vărsare a sângelui lor a dat pe față credința multora supuși și din care s-au tras nu puține robiri, cazne, pieiri și primejdii pentru neamul unguresc. Atunci acel magistru Laurențiu, grămădind vitejie peste vitejie, s-a luptat bărbătește ca un bărbat viteaz și cavaler neînfricat, iar dovada acestei vitejii a făcut-o roșul sângelui său vărsat din belșug, căci sub ochii noștri și ai baronilor regatului nostru a fost rănit la mâna stângă, fără nădejde de tămăduire. Ce să mai adăugăm? Fără să se teamă nici chiar de primejdia morții și de pierderea bunurilor sale, pentru apărarea maiestății noastre el a înfruntat chiar luarea în prinsoare […]”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, seria D, Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.

Cnezii din cele 4 scaune districtuale ale Devei cer o judecată după „legea românilor” (1371)

Cnezii romani din Deva, 1371„Noi, juzii nobililor din comitatul Hunedoara, dăm de știre că, înfățișându-se înșiși înaintea noastră, Gheorghe, fiul lui Myska, și… slujbașii din Vețel și Peștiș ne-au spus în chip de întâmpinare că ei, împreună cu slujbașii magistrului Ștefan, castelanul Devei, au prins și au pus să fie prins Petru de Cristur ca tâlhar și hoț, potrivit rânduielii legii țării… împotriva acelui Petru. Drept aceea ne-au rugat să binevoim să mergem înșine h scaunul de judecată al slujbașilor pomenitului magistru Ștefan, castelanul Devei…, ca să fim de față la judecata sub mărturia făcută în temeiul celor văzute cu ochii. Noi, așadar, la rugămințile sus-zișilor slujbași din Vețel și Peștiș, ne-am dus la scaunul de judecată al sus-zisului magistru Ștefan, castelanul Devei, unde sus-pomeniții slujbași de Vețel și de Peștiș, împreună cu nobilii și alți mulți oameni, voiau să-l dovedească pe acel Petru de hoț și unde sus-zișii slujbași ai pomenitului magistru Ștefan erau gata să dea hotărârea din urmă, potrivit obiceiului țării. Și întrucât totuși toți cnezii și românii din cele patru scaune districtuale ale cetății Deva (universi kenezii et Olachi de quatuor sedibus districtibus castri Deva) au pus opreliște la acea judecată și lege a țării… (tăgăduind) ca acei slujbași să-l poată dovedi pe acel Petru după legea românilor (legem Olachorum), și nu cu alte legi ale țării, și ca atare i-au oprit să le facă vreo judecată sau dreptate.

Dat la Deva, în miercurea de după octavele sărbătorii fericitului mucenic Gheorghe, în anul domnului 1371.”

Pe verso.

Pe verso.

„Scrisoare memorială pentru magistrii Gheorghe și…, slujbași din Peștiș și Vețel, împotriva tuturor cnezilor arătați în scrisoare.”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, Seria C. Transilvania, Vol. XIV (1371-1375), București, 2002 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.

Românii din districtul Sebeș roagă pe banul Benedict să-i scutească de o dare pe care n-o pot plăti (1369)

Cnezi romani, Caransebes, 1369Cnezi romani„Domnule ban!
(Domine bane)

Aducem la cunoștința domniei voastre că noi am așteptat cu cea mai mare dorință pe măria voastră, pentru ca să-i putem lămuri și arăta nevoile noastre măriei voastre, (ce sunteți îndată) după Domnul. Pe lângă aceasta, prin scrisoarea de față cerem cu smerită rugăminte măriei voastre ca să te înduri a asculta cu bunăvoință plângerea noastră îndreptată către domnia voastră în această privință, pentru că, după Domnul cerului și după domnul (nostru) regele, nu putem spune nevoile noastre nimănui altuia decât măriei voastre. Și dacă ar fi să înșirăm în această scrisoare nevoile noastre pe rând, ar cere prea mult timp să le povestim pe fiecare în parte, și ar fi și pentru măria voastră greu să le ascultați; dar povestim câteva din cele mai de seamă și mai de căpetenie, care sunt binecunoscute măriei voastre (și care), din zi în zi, ne-au adus cu totul în cea mai mare sărăcie și lipsă.

Cea dintâi strâmtoare a noastră a început să se ivească atunci când domnul nostru regele a intrat în țara Bulgariei (regnum Bulgarie) și fiecare din noi în parte am mers în acea oaste cu bunurile și, de asemenea, cu trupurile noastre și am dat găzduire domnului nostru regele. După aceea, domnul nostru regele a întemeiat banatul zisei țări, și l-a dat măritului bărbat Dionisie, voivodul Transilvaniei, și fratelui său, banul Emeric, iar ei au intrat în Vidin și noi toți am intrat și noi cu ei în Vidin, după obiceiul celor ce slujesc în oaste.

Apoi, venind domnul Dionisie voievodul, a adus cu sine pe împăratul grecilor (imperatorem Grecorum), cărora, după porunca domnului nostru regele, le-am dat o găzduire atât de bună, încât cu atâtea cheltuieli am fi putut să cinstim (chiar) pe domnul nostru regele […] Pe deasupra, începând din ceasul acela, în fiecare an am mers, cel puțin de câte două ori, la oaste și, afară de aceasta, am dat și (pentru) cheltuielile oastei.

Apoi, în cele din urmă, domnul (nostru) regele a pornit din nou războiul împotriva necredincioșilor săi din Țara Românească (infideles suo Transalpinos), iar noi, începând din ceasul acela când s-a iscat cearta aceea, din pricina (atacurilor) acelor (necredincioși), am ținut necurmat cel puțin două sute de oameni, în munți, și ziua și noaptea, până la venirea iernii. Pe deasupra, noi, cu cinci sute de oameni strânși dintre cei mai buni, am rămas acolo în Mehadia, până la întoarcerea domnului nostru regele, și am dat pentru cheltuielile oastei, după porunca domniei voastre, și totodată am dat găzduire domnului (nostru) regele și chiar măriei voastre, (cheltuieli) din care n-am fost în stare să dăm înapoi obștei niciun dinar. Pe lângă aceasta, am fost așa de pustiiți de oastea acelui domn al nostru regele, încât au ars până în temelii și cu desăvârșire toate grădinile și curțile și alte clădiri, în care nu se aflau locuințe pentru oameni, ne-au luat cu silnicie fânul și alte lucruri trebuitoare, aflătoare în casa noastră, din care pricină vitele au murit de foame și noi înșine ne aflăm în cea mai mare lipsă.

Iar acum, măria voastră cere de la noi, adică de la ținut și de la cetate, trei sute de florini, pe care nu putem în nici un chip să-i dăm acum, căci, precum am dat în alte vremuri, am da și acum cu dragă inimă, așa cum s-ar cuveni să dăm domniei voastre, dar, fiind atât de cumplit copleșiți de atâtea nevoi, nu putem nicicum să vi-i dăm.

Drept aceea, închinându-ne până la pământ, ne rugăm de domnia voastră să ne cruțați de data aceasta și să nu puneți să ni se ceară acei florini.

Această obște a cnezilor și a altor români din districtul Sebeș (hec universitas kenezyorum et aliorum Olachorum de districtu Sebes), precum și locuitorii cetății și toți bogații și săracii din cetatea Sebeșului [Caransebeș], credincioșii voștri.”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, Seria D. Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.

Post Navigation