Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “secolul XIII”

Participarea românilor la Dieta de la Alba Iulia (11 Martie 1291)

Document Alba Iulia 1291-03-11„Noi Andrei, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei, aducem la cunoștința tuturor cărora se cuvine că, atunci când am ținut împreună cu toți nobilii, Sașii, Secuii și Românii din părțile Transilvaniei o adunare la Alba Iulia, pentru îndreptarea stării acestora, cu sfatul tuturor prelaților și baronilor regatului nostru, care se aflau cu noi în acea vreme, magistrul Ugrinus, iubitul și credinciosul nostru, ridicându-se în acea adunare a noastră, a cerut să i se înapoieze și restituie prin noi niște moșii ale sale numite Făgăraș (Fogoros) și Sâmbăta (Zumbothel) aflătoare lângă râul Olt (Olth), zicând că i-au fost înstrăinate pe nedrept și a înfățișat actele și privilegiile sale cu privire la aceasta.

Iar noi, voind să ne lămurim mai bine asupra pricinei numitelor moșii, adică dacă ele au fost sau nu ale numitului magistru Ugrinus, am pus să se cerceteze cu luare aminte printre numiții nobili, printre Sași, Secui și Români (Olachis), dacă se știe că numitele moșii aparțin de drept și legiuit numitului magistru Ugrinus. Aceștia toți și fiecare în parte au declarat că pomenitele moșii numite Făgăraș și Sâmbăta au fost și sunt ale magistrului Ugrinus și ale înaintașilor săi.

Așadar noi, deoarece am văzut și am aflat că acele moșii aparțin de drept și legiuit acestui magistru Ugrinus, i le-am înapoiat și restituit împreună cu toate folosințele și tot ce ține de ele, numitului magistru Ugrinus și prin el moștenitorilor săi și urmașilor acestor moștenitori, ca să le stăpânească pe veci și nestrămutat, în același fel și cu aceeași deplinătate cu care au fost stăpânite și ținute aceste moșii de către înaintașii lui Ugrinus.

Dat în Alba-Iulia, în dumineca Invocavit, în anul domnului o mie două sute nouăzeci și unu.”

Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei
Sursa traducerii: Documente privind Istoria României, Veacul XIII, Seria C, Transilvania, Vol. II ( 1251-1300), București, 1952 (pe www.digibuc.ro).

Românii din Serbia în documente din sec. XII-XIII

Colecție de documente sârbești din Evul Mediu

Colecție de documente sârbești din Evul Mediu

Document din 1198-1199

Document din 1198-1199

Cel mai vechi hrisov sârbesc, păstrat până astăzi, în care sunt menționați vlahii, a fost dat de marele jupan Ștefan Nemanja în anii 1198-1199. Acesta, după ce a refăcut statul sârbesc, s-a retras în Athos, unde a restaurat mânăstirea Hilandar; cere de la împăratul bizantin câteva sate de „parici”, pe care le va darui mânăstirii, împreună cu patru prisăci și cu muntele Bogača din principatul său. Textul hrisovului urmează astfel:

„IV. Iar dintre vlahi județia lui Radu și Gheorghe și de toți 170 de vlahi […]

VII. Iar dacă ar fugi cineva din oamenii mânăstirii sau dintre vlahi la marele jupan sau sub altcineva, să fie restituiți, dacă însă ar veni între oamenii mânăstirii dintre ai marelui jupan, să se întoarcă iarăși.”

Document din 1282-1298

Document din 1282-1298

Regele Uroš Milutin confirmă aparținerea vechilor vlahi ai mânăstirii Hilandar în frunte cu cneazul Voihna (XI) și îi dăruiește și pe alții noi în frunte cu Lala (XIII). Vorbind apoi de munți și pășuni, adaugă:

„XIV. Iar cine vine din țară străină, din afară de regatul nostru, la sfânta biserică, fie paric, fie vlah sau orice strein, să fie ai sf. biserici.”

Document din 1300

Document din 1300

Regele Uroš Milutin renovează mânăstirea Sf. Gheorghe de lângă Serava în Skopje și îi confirmă hrisovul de întemeiere.

„LX. A așezat domnia mea Sfântului Gheorghe pășune îngrădită pentru vite, de la Žabljan până la Kolušina Luka și până la viile de la Vodnena și Nereška și Verichino Mjesto și Dragijev Lug. Și cine intră în acel loc îngrădit fie sârb, fie vlah, fie bulgar, să plătească 100 de perperi[…]

LXVIII. Și care vlahi se află sub Sf. Gheorghe să le fie legea Sfântului Simeon și a Sfântului Sava, pe care o țin vlahii din Mileșevo și Studenica și să aibă a ara o zi de clacă, iar ceea ce ară să și secere și să cosească fânul de la roata caprelor.”

Sursa imaginilor: Stojan Novaković (Стојан Новаковић), Zakonski spomenici srpskih država srednjeg veka, Belgrad, 1912 (la BCU Iași)
Sursa traduceri și a descrierii documentelor: Silviu Dragomir, Vlahii din Nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu, București, 1959 (pe www.dacoromanica.ro)

Andrei al II-lea al Ungariei întărește mânăstirii Cârța muntele Sf. Mihail și ținutul luat de la români (1223)

Privilegiul lui Andrei al II-lea (1223)

„În numele Sfintei Treimi Una și Nedespărțită. Andrei, din mila lui Dumnezeu, Rege al Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției, Lodomeriei, deapururea. Deoarece orice cerere dreaptă trebuie primită de măreția luminăției regale, trebuie însă cu deosebire luată aminte aceea care, pornind de la un suflet luminat de dumnezeire, dovedește voința unuia care cere ca, dăruind lucruri pământești să dobândească bunuri cerești și prin așezăminte vremelnice să agonisească bunuri veșnice. De aceea, prin scrisoarea de față voim să ajungă la cunoștința tuturor că, deși noi dăruisem credinciosului și iubitului nostru cleric, magistrului Gocelinus, pentru supunerea și neclintita lui credință față de noi, muntele Sfântul Mihail din Transilvania (Ultransilvania), împreună cu biserica și cu pământul ce ține de el și pe care noi îl primisem în schimbul moșiei Borothnik de la biserica din Sibiu, împreună cu toate cele ce țin de el și pe urmă i l-am dăruit prin mijlocirea credinciosului nostru Pouka, fiul lui Cecus Eliahim, cu aceleași drepturi cu care îl primisem, ca să-l stăpânească liber și în pace pe veci. Totuși, cu trecerea timpului, fiind luminat de Dumnezeu, gândindu-se la mântuirea sufletului său și la răsplata veșnică de care îndeobște fiecare are nevoie, a dăruit acest munte mânăstirii Cârța (Kerch) și, venind înaintea noastră, ne-a rugat cu multă stăruință să dăm încuviințarea noastră acestei danii și s-o întărim cu privilegiul puterii noastre. Drept aceea, deoarece este în folosul majestății regale de a păzi întregi drepturile fiecăruia și a sprijini cu puterea noastră simțămintele de evlavie, ținând seama de dreapta lui cerere și de bunul său gând, îi dăm încuviințarea cuvenită. Așadar, am hotărât ca muntele pomenit împreună cu biserica, pământul și cele ce țin de el, cu aceleași scutiri cu care numitul magistru Gocelinus îl primise în stăpânire din partea noastră în temeiul puterii privilegiului nostru pomenit în scrisoarea de față, să treacă pe veci în stăpânirea sus-amintitei mânăstiri. Primul semn de hotar al pământului ce ține de muntele Sf. Mihail începe de la răsărit, la poalele munților înalți și coboară de-a lungul șuvoiului ce curge din chiar munții aceia spre satul Cisnădia (Ruetel), semnele fiind puse de-a lungul râului până la drumul ce duce chiar prin acest munte spre satul Cisnădie; de aici trece drumul și pe altă cale se suie până la semnul de hotar ce desparte pământul Sibiului (villa Hermani) de acela al satului Cisnădie; de aici pornește de la poalele dealului viilor din Sibiu și, pe o potecă ce duce la Cristian (Insula Cristiana) până la culmea muntelui păduros și, chiar pe această culme, se suie iar în munții înalți de la apus și aici se sfârșește. De asemenea, mai întărim prin privilegiul de față ținutul luat de la români (terram exemptam de Balaccis), pe care mai înainte îl dăruisem spre mântuirea sufletului nostru aceleiași mânăstiri, punând să i se dea în stăpânire prin mijlocirea credinciosului nostru Benedict, care în vremea aceea era voievod. Hotarul acestui ținut începând de la râul Olt, unde este capătul unei insule, se suie printr-o mlaștină ce se numește Eguerpotak până la făgetul numit Nogebik și, la capătul acestui făget, se varsă în râulețul numit Arpaș și de aici, de-a lungul aceluiași râuleț, se urcă până la munții înalți și mergând pe acești munți se coboară spre plaiul de miazăzi până la râul numit Cârța (Kurchz), și pe acest râu ajunge la râul Olt și aici se sfârșește. Dar pentru ca această întărire a noastră să rămână neștirbită și neclintită, am dat scrisoarea de față întărită pe veci cu puterea peceții noastre. Dat de mâna lui Cletus, cancelarul curții noastre și prepozit de Agria, în anul o mie două sute douăzeci și trei de la întruparea Domnului, când scaunul de Strigoniu era gol, pe vremea când cârmuiau bisericile lui Dumnezeu Ugrin, arhiepiscop de Calocea, Desideriu, episcop de Cenad, Robert de Vesprim, Ștefan de Zagreb, Toma de Agria, Briccius de Vaț, Bartolomeu de Pecs, Regnald al Transilvaniei și alți episcopi; când Jula era palatin și comite de Bodrog, Salomon era ban, Nicolae, comite curial al regineii și comite de Sopron, Botez era comite curial al curții noastre și comite de Bekes, Buzad, comite de Pojon, Martin de Moson, Laurențiu de Ujvar și alți comiți fiind în fruntea altor comitate, în anul al douăzecilea al domniei noastre.”

Sursa traducerii: Documente privind Istoria României. Veacul XI, XII și XIII. C. Transilvania. Vol. I (1075-1250), București, 1951 (pe www.dacoromanica.ro)
Sursa imaginii: Mărturii ale trecutului. Album de documente, București, 1981

Post Navigation